Blog

și ion avea o țară

și ion avea o țară ca noi toți, era bogată,

plină de păsări și sfinți,

avea sufletul curat, avea mamă, avea tată

și copiii lui cuminți.

peste ea veni blestemul de bătrânii din bătrâni,

toți bandiții au furat-o,

s-a umplut țara de javre

Când totul vine de unde nu te aştepti
tu-mi spui că n-avem ce face,
ne culcăm pe umbra fără asfinţit,
semnele după care căutăm
nu pot fi pierdute.
Iuibirea şi ura se menţin,
împreună aşteptă lupii,
înghesuiţi unul în altul de frică.
O să ieşim din in

Cu palme din frunze de arţar
îşi strângea ochii de pe cer
şi-i aşeza-n orbite ca pe copii.

Gura îşi lasă cuvintele cleioase
pe buzele ruginite ale toamnei.
O ispită ca o boală
vroia s-o fure de noroc.

Pe coridoarele lungi şi slinoase
anemonele lui Luch

Mașina gonea pe drumul de munte, scoțând din când în când un zgomot ascuțit. Erau numai ei doi în mașină… El stătea la volan cu privirea înainte și fața crispată. Două cute îi brăzdau obrajii, ce se adânceau când strângea dinții.

Ea stătea pe scaunul

visătorii

nu vă războiți cu visătorii,

ei sunt naivii ce se pierd în stele,

ce au săpat fântâni de gânduri

și-acum visează printr ele.

ei sunt izvoare și fântâni

și ochi aprinși de suferință,

ei doar pe vise sunt stăpâni

și pe firava lor ființă.

peste zăpe

M-am visat un amant normal,
într-un sac de folie neagră,
etichetat la picior:
“mort după tine
şi trişat în interiorul sărutului…
după chipul şi asemănarea ta”.
Astfel cuvintele s-au eliberat
printr-o sclipire mică de geniu,
ajutat de-un urlet prelung

Sunt dăltuit pe un perete de sare
cu numele în care am locuit

peştera sinelui.

Alte urme s-au şters ori a picurat
pe unde am trecut lipsit de anotimpuri.

Umezeala e ca o bestie în oase
făcându-i zile negre cărnii,

până şi piatra
are în inimă puţi

PORT…

Port taceri in radacini ,
Linistea din jur ma doare,
Lacrimi reci imi sunt rasini ,
Impietrite - n dor de soare…

Inghetat in anotimp
Port pecetea altui timp .

O flacără ascunsă în noi 

Cândva, pe un pod, am privit amândoi 
cursul râului şi norii care treceau, 
inocenţă magică la ceas de seară, 
prin patina timpului, 
furtuna de culoare a pictat în noi. 
Chiar dacă a zburat privighetoarea, 
trilurile ei ne-au răma

Priveşte cerul... 

Priveşte cerul, în liniştea nopţii, 
chiar dacă lacrimile căzute 
pe obrajii fierbinţi 
lasă, în urmă, o durere amară, 
priveşte cerul, de la marginea lumii, 
chiar dacă cortina cade 
şi dâre adânci se zăresc în nisipul vieţii. 

Ritmul dan

În mâinile tale 

În noi respiră marea lumină 
care eclipsează tot întunericul, 
clocotitor tablou simfonic 
a două inimi 
reunite în armonie perfectă, 
reflexii stranii perindă 
unduiri învăluite-n secunde pointiliste, 
sărutul cerului şi-a mării, 
acea linie

Un pescăruş, o mare, un vis albastru 

Bizar şi ireal, în timp, 
poate fi volatil 
să asculţi zbuciumul mării 
cum se loveşte de stânci şi maluri. 

Stiloul îţi cade din mână, 
acum nu te mai poţi concentra, 
ţi-am invadat mintea, 
toată această sensibilitate 

săpând fântâni

tot săpând fântâni de vise,

peste anii ce-au trecut,

am scos ciuturi de lumină

ca un rob căzut pe scut.

m-am urcat pe scări de îngeri

ca să cuceresc eternul,

un sisif rămas pe drumuri,

după ce-a văzut infernul.

timpul doarme-n minutare

nu-i

De sonoritatea unei viori vechi
sunt botezat în trei izvoare şi urc
pe o coloană de aer
în care nu sunt păsări nici peşti argintii
care să-mi concentreze lumina
într-n asterisc.

Sunt un suflet cu palmele pe inima ta
unde rotunjesc munţi încreţiţi
di

 Iarna mea...

Izvorât din pieptul muntelui alb
îl văd ca pe un zbor
spre marea cu limba îngheţată de valuri
la gura fluviului mort.

Ne vor întâmpina marinarii
cu nopţile lor de singurătate
prin care visele se plimbă-n oraşe
pe străzile cu femei.

Doar teama rămâ

 Peste mare încet se lasă

 Norii de-nserare,

 Numai eu stau la fereastră

 Gândul mie-n visare

 Trenul șueră-a pustiu

 Sunetul i se răsfrânge

 Eu aștept și tu nu vii

 Inima îmi plânge

 Valuri calde se adună

 Pe furiș se-ngrămădesc

 Și-ascultând ce vor să spu