Blog

Înghiţitorul de săbii a murit,
şi-a înghiţit limba,
toţi ceilalţi nu înţeleg.
Un clown zâmbeşte cu durere,
leii sar prin cercuri de foc,
elefanţii îngenunchează cuminţi,
copiii râd şi se bucură
cum porumbeii trag un căţel în căruţ.

Circul e circ
moartea, moa

Priveam decent codiţa ta-mpletită.

Feromonii mei cu caziere închipuite

conspirau cu transpiraţia fină din decolteul tău.

În faţă bluza ţi-era frumos umflată.

Am compus pilda singurei depresiuni,

de lângă singurul tău munte.

Încă priveam în fusta ta plisată

Blestemul de-a simţi ca un poet
Îmi toarnă-n sânge nebunii de fluturi
Când literele negre de ascet
Le-nzăpezeşti cu buze de pe ciuturi.

Pe sub zăpezi m-ai şters şi de la cap
Am să o iau, să-ţi scriu alte poeme,
Cu inima năvalnică de trap,
Oprită pen

Stăpân de patalama

Un căţelandru slab... ca o paiaţă,

Având urechi lăsate, bot de pluş,

S-a strecurat, făr’ a munci prin viaţă,

Cum aţa a trecut prin ac – pâş, pâş!

Şi uite-aşa ţinându-şi strâns caninii,

Lingând din când în când, câte o mână,

Când s-a ajun

Trupuri de piatră cu mâini de piatră
prind în braţe orizontul,
munţii fac zid între ei şi aşteaptă.
Izvoarele îşi sapă văile,
timpul se rostogoleşte fără întoarcere
în apele întâmplărilor neîntâmplate,
şi se varsă-n lagunele mării.

Arborii au inima-n frunz

Scentul de nous ce fin e ! 
Trecut prin sema, în fine, 
Lovit de ziduri infime, 
Îl văd : serafim e! 
Lumea-n aripi îi parvine, 
Tulpini de seculi par vine 
Prin care azi curge UN sine 
În EU , -ulcior ce de vin e. 
Din vin divin, el devine 
Un fatal văz-auz

Sunt un compozitor al fluturilor albi
când înfloreşte bucuria
în cântecele luminoase de mai
şi ploile ascultă cum cresc ierburile.

Fumegă verdele pe văile ochiului
zilele şi nopţile se prind împreună,
piscurile munţilor trag cerul în jos
şi-l scutură de st

Mantia nopţii 

Noaptea continuă să-şi ţeasă vraja, 
revarsată tainic în oglinda cerului. 
Prin vălurile ei întunecate, 
periculos de aproape-ai ajuns. 
În aer se simte furtuna din noi, 
o tensiune a simţurilor, 
acel semnal de alarmă al iubirii. 

Învăluită î

Magia celor două cuvinte

Cu fiecare clipă,

 Cu fiecare cer atins,

  Cu fiecare voal ridicat,

   Cu fiecare strat de mătase tras,

    Cu fiecare sărut pe rubinul buzelor,

     Cu fiecare centimetru revelat privirii,

      Cu fiecare lacrimă desprinsă, una câ

Suflarea iubirii 

Din inimă liniile tristeţii îţi ţâşnesc, 
ştii că nu le poţi îndoi, 
departe îşi duce notele reci speranţa pierdută, 
În visul tău, 
îngerii cântă un cântec bântuit 
de umbre nefericite, de-o rafinată durere, 
priveşti pendulul din perete

Misterul clipei

Un moment

este tot ce trebuie pentru a începe un poem,

într-o clipă de fericire

se vor forma primele cuvinte ce-i deschid zorii,

aşa cum lumina soarelui atrage respiraţia,

în timp ce natura departe îşi poartă cântecul

pentru începutul unei n

Cea mai frumoasă parte a sufletului meu 

Până la ultima picătură am respirat 
această unică, limpede, clipă născută în noi, 
ţesătură fragilă întinsă peste ochii plini de dor, 
văl de lumini, plutind peste fântâna memoriei! 
- Mă porţi pe tărâmuri pe care

În noi curge izvorul 

Clipă de clipă, te mişti între absolut şi limitat, 
etern semn al mirării şi-ntrebării, 
spre noi înţelesuri. 
Clădim castele, mai mari sau mai mici, 
conjugate la trecut sau prezent. 
Misterul împrăştie, în valuri, fiecare semn, 
în m

În contopirea Cerului cu Pământul

Marele Magician al Timpului a întins degetul pe Tabla de Joc,
azvârl în lac o pietricică,
dinspre centru spre exterior, cercuri de oscilaţii
schimbă vibraţia lacului,
continuă să rămână, chiar dacă piatra, în dansul umbre

RONDEL DE IARNA

Sa ninga bland pe fruntea ta…

Asa-i frumos , asa ti se cuvine .

Sa-ti fie cald , sa-ti fie bine ,

Cand prea devreme va-nopta…

Dorul de tine cand revine ,

Tristetea ma apasa grea…

Sa ninga bland pe fruntea ta…

Asa-i frumos , asa ti se cuvine

iarna-n fanar

ce  liniște albă a căzut peste lume

în acest fanar murdar cu sclipici de tinichea,

e semn de iarnă, cerul s-a mutat mai sus,

zăpezile cad năluce în cuiburi de viscol,

hai să uităm de noi, iubito,

 să ne mutăm pe alt tărâm cu sălciile

ca măta

N-am plâns niciodată o tristeţe
am plâns nepăsarea celor care n-o văd,
oamenii au banala obişnuinţă
de a nu se observa pe ei înşişi.

Odată mi-am propus să mă schimb,
ca o pasăre sosită în alte ţinuturi
cu ciripit sonor şi aripi frumos colorate,
n-am reuşit

                                                   VERBUL " A DUREA"

                                                                   E noaptea coală de hârtie

                             Pe care toamna viaţa-mi scrie.

                             Se

În mine-s amintirile
Ce le-am cules cu tine-atunci
Când păsările de prin lunci
„Îşi ciripeau” iubirile.

Mă ţintuiesc privirile
Din ochii tăi, şi trişti, şi-adânci.
În mine-s amintirile
Ce le-am cules cu tine-atunci.

În datum, primenirile
Nu îţi sunt date s