Blog

De-ar fi pământul fără soare,
fără iubire, fără flori,
n-ar fi oceane şi nici mare
şi după noapte n-ar fi zori.
De sufletul ar fi pustiu,
şi n-ar arde ca focul viu,
nici anotimpul n-ar da roade,
viața ne-ar fi, numai corvoade.
De n-ar fi cerul să răs

Femeia-n suspin nu-şi iubeşte umbra,
în livezile coapte, ochii ei verzi se măresc.
Dincolo de păduri caută izvoarele printre ienuperi
şi odihneşte la pietrele înşirate ca nişte statui de regi:
priveşte valea, depresiunea, miracolul întinderii
şi apoi

Stau

pe la uşi,

îmi aştept moartea

să mă elibereze,

doar o clipă

cât o viaţă, îi mai cer

să-i strâng la piept

pe cei dragi ai mei,

să-i întăresc

şi bine să le spun

că va fi,

că Tu, Doamne,

în sânu-Ţi mă vei primi

şi linişte

şi pace

va fi.

Mulţumesc Doam

Am tras,

o viaţă am tras

de multe ori fără să judec

şi-am gresit.

Când alergam prin viaţă,

stop mi-am pus la picioare,

dar

nu m-am oprit,

am continuat fără să judec

cu mintea,

cu sufletul

s-alerg,

greşeli să fac

şi Doamne,

mi-am (s)pus STOP la minte,

da

să m-aştept

în trupul refăcut.

Mi-am pus gândul

să facă naveta zilnic

între Bucureşti şi Piteşti,

poate află

pe unde umblă

sau trândăveşte

sufletu-mi.

L-am trimis

de mai bine de o lună

să Te caute,

să Te găsească,

să Te aducă,

să-mi umple totul

de Tine.

Am obosit

în aşteptarea sufletului meu.

Te rog

Doamne,

nu mă lăsa

să mă resemnez

cu gândul

că mi-am părăsit trupul.

Dă-mi puterea

să găsesc drumul înapoi,

m-aşteaptă cei dragi

şi simt că rolul meu

încă n-a luat sfârşit.

Mai am drum lung

de străbătut

şi când

Să nu pot fi îmbrăţişare e atât de nefiresc
Ca atunci când aş spune zilei - nu mai răsări-
Să nu mă văd
Cum strâng în braţe
Doar aer din vânt
Şi nu-i un oarecare
E furtuna domolită de tine cu un zâmbet
Atât

Nefiresc mai e
Să nu-ţi pot da în privire lumina
Eu
Su

Mi-am pribegit sufletul

în căutări de mine.

Nici nu ştiu

de mi-am găsit

răspunsurile,

dar Te-am aflat pe Tine.

Mă-ntorc

în trupul meu acum

când încă sper

că prea târziu nu e

să pot

îngenunchea

să-Ţi mulţumesc

şi a mă ruga

iertare

să Îţi cer.

Mulţumesc, Ia

Mă-nchin Ţie,

Doamne

şi-Ţi mulţumesc

că-mi dai putere

încercările vieţii

să le trec

şi

minte îmi dai

să-nvăţ din ele.

Îţi mulţumesc Doamne !

Doamne,

Iartă-mă,

în mâinile Tale sunt,

mi-am « băut » minţile,

dar m-am trezit

şi nu că sufăr eu

îmi e,

familia

cu fraţi

şi surori

şi fiu

şi soţie

aleargă pentru mine

să mă vadă

bine să fiu

împăcat cu Tine

şi sunt

şi mă rog

şi vreau

să fie bine,

să-mi primeş

Pe fața ta senină se adună

O perdea de nori, prevestind furtună,

Din oceanul de neliniști adânci,

Cu valurile sfîșiate de stânci.

Prin fereastra-ngustă a ochilor strecori

Raze de mânie, frânte de fiori,

Țintind ochii mei, nesigură-ancorare,

Măcar una d

în fiecare dintre noi există ceva nedefinit
până şi întregul nu este definit
conştiinţa îndoielnică lucrează-n ascuns
zace ca o apă liniştită şi tulbure

se vede numai respiraţia puţin alterată
semn că eşti viu
când cineva vine să-ţi descoase pricepere

şi

au trecut 50 zile

de când Tu ai înviat

şi

ne-ai lăsat

să ne (pre)umblăm

în noi cu noi

să ne găsim

şi

Duhul Sfânt

ai coborât

peste noi toţi

şi

ne-ai învăţat

să ne rugăm

împreună

şi

Biserica Ta,

în noi să construim

şi

usturoi

să ne ungem

încheieturile, porţ

poarta s-a deschis

şi El

S-a Înălţat !

A stat

cât să (ne) ierte

şi (ne-)a învăţat

să (ne) iertăm.

De sus

El ne priveşte

şi ne-ndreaptă

din ale vieţii încercări

să ieşim,

să trudim,

să sperăm,

să credem,

să iubim,

să iertăm

şi-n Împărăţia Lui,

curaţi să intrăm

te strig copilărie

cu glasul copilului din mine

sub fiecare poartă-n doi- eu şi el

de la Măr

strigăm,

adânc,

prelung,

albastru cuprins

în cerul de stele

boltit în coviltirul

clipelor ce trec

mărunt şi iute

amintind

păcatul

din început

când

doar copii

ne jucam

z

Ardeau amiezile
în plină vară
secundele se prefăceau
în scrum
doar orele rămase
urcau grăbite-n turn
trăgând înspăimântate
un clopot
răguşit
de fum…

...

Ardea pământul
gândul
cerul
apele se retrăgeau
în pietre
sălbatice săltau
pe prund
halucinante
nec

Interviu cu Alexandru (Sae) Preda de Gabriel Argeșeanu

„Marin Preda a fost omorât”- susţine Alexandru (Sae) Preda, fratele scriitorului Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman — d. 16 mai) 1980, Mogoşoaia) -

Domnule Alexandr

  „Îl iubesc pe MARIN PREDA viu, mort și până la sfârșitul vieții mele”

                                                                            ( Aurora Cornu)

...Iar de-aș răspunde, oarbă, la chemare,

M-ai mistui-n văpaia trecătoare…

Aștept, iubite,

corabie

pe marea întinsă din Tine

aleargă

într-un dute-vino continuu

pe canalele mânecii

protejate de stâncile trupului

firav

aruncat în oceanul vieţii

aşteptând

aşteptarea Mâinii ridicate

deasupra valurilor înspumate

de neliniştile altor şi altor corăbii

Adâncul

rugului aprins,

luminat e

de scânteia speranţei

zilei de mâine

din necuprinsul

zilei de astăzi albastru

coborât în negura de ieri

şi joacă şotronul

în forma crucii

cu pietre aruncate-n numărul

clipelor

ce ne cuprinde

mai devreme

sau

mai târziu pe toţi

în