Blog

              Motto:

Pe cerul înstelat, cîteodată,

Caut de-o fi o stea...patrată,

Steaua celui mai iubit cățel,

Care a fost odată - Pătrățel.

Vremurile au pustiit prin curte,

Doar vîntul stînd ca să-l asculte,

Spunîndu-și of-ul, cu-n lătrat lung :

– La suf

În surdină e cântecul vieții.

Copacii-l ascultă și se pleacă.

Din pământ răsare în loc de lăstar

o stâncă închinată de Gheea cunoașterii.

Simbioza dintre poet și operă

nu e dezlegată nici de uneltirile Herei,

nici de fulgerul trimis de Zeus pe pământ.

Herme

Dacă ar fi

cuvinte antiotravă,

s-ar descoperi

raţiunea de a trăi

departe de lăturile

şi murdăriile ce bălteau

în pârâiaşele vieţii.

Spaima depărtării

m-a suspendat pe vânt

în ochiul

dinspre mine

fără pleoapă ars

în viscole

de trup,

prăvălit

pe liniştea de gând,

retras

în trecerea

către soare… cuminte.

Piatră-n drum, pe suflet piatră,
Nu mai ştiu de-i calea dreaptă,
Focul nu mai arde-n vatră

Şi să urc n-am nicio treaptă.

.

Zidurile-n trup de casă
Sunt clădite numa-n piatră,
Câinii lumii nu se lasă
Şi din când în când mă latră.

.

Rogu-te să-mi pui în vatră
Tim

LUMINA OCHILOR

Nimic nu e mai scump pe lume,
Decât lumina ochilor.
Fiecare, au un farmec anume,
Rămâi vrăjit de culoarea lor. ...

Să vezi ivirea zorilor,
Să te bucuri de ziua de mâine.
Să poţi spune cuvântul dor,

Îmi rătăceşte un dor
pe alei prăfuite cu suflet
într-o căutare neîncetată.

Părul ei
cascadă cristalină
de aur topit
aureolându-i umerii de alabastru
şi mâinile cu degete conice
îmi răscolesc genele de prin ochi
transformându-le în îngeri .

Ca într-o beţie
timpu

Bătrânul se-apropie cu paşi domoli de banca de lemn, a cărei culoare, cândva verde închis, e acum tot atât de incertă ca şi vechimea sa. Pendulă ziarul pe care-l ţinea în mână, într-un gest reflex, peste scândurele paralele, deşi acestea păreau şter

Ca pe o dureroasă înfrângere

îşi îndrăgea umbra sa,

firavă în acest univers

căci pentru o clipă doar,

prin fumul ce-i înţepa ochii

din arşiţa unei după-amieze,

ca un arbore dezrădăcinat

a crezut că o vede

înfrântă la picioare.

rătăcit printre visele mele

rătăcit printre visele mele am uitat viața de-afară

am uitat că afară bate vântul și e toamnă

am uitat că frunza a căpătat culoarea arămie

am uitat că iubita a rămas uitată undeva

într-un colț de inimă s-adune cristale reci

pen

Mă chinui

să am tăria

să pot gândurile

să-mi exprim

să nu se termine aţa

să rămân

la sfârşitul bucăţii de viaţă

o simplă

marionetă din cârpă.

Trec anii, adunați în viață,
Și Prîslea spre viitor...se-nalță,
Urmat, îndeaproape, de mezină,
Soarta punîndu-le, din plin,”benzină”.

Au pus în vitrină jucăriile dragi,
Încîntări ale sufletului – magi –,
Ca să pornească pe alte poteci,
Mintea ca s-o-ncarce

Viaţă trectoare

Gândul se pierde-n negura infinitului

Nisipul se scurge în clepsidra timpului

Tinereţea noastră pare veşnicie

În iureş de dans şi dulce poezie

Dar viaţa-şi urmează nescrisul destin

De doruri e plin, calvar şi suspin

Căci lavă în fierbere e

La întâlnirea verticalelor,
a mea
şi-a fulgerului,

va veni
o ploaie torenţială,
finală

atunci
va fi plecarea…

straturile de sare
adunate
cu fiecare privire înapoi
se vor topi…

în urma mea, orchestra
va cânta
aceeaşi amplă simfonie

poeţii, în Cetate,
vor săpa, s

Singur,

departe în noapte.

Nu doar o oră,

nu doar o zi,

ci seară de seară,

să-ţi sprijini capul pe un umăr

nu în întâlniri fugare,

ci noapte de noapte

până la marginea morţii

să poţi adormi

cuprins de braţe

iubitoare ţie,

e gândul

ce-mi străbătea

mintea obosit

Am alunecat pe visele sfărâmate de prezentul neputincios

ce se strecoară ca un hoţ în patul meu, la masa mea, în inima mea,

îmi devine prieten şi se preface că-mi ascultă gândurile

şi oftează o dată cu mine când lacrima devine jar,

şi-mi mângâie sufletu

îmi place să ascult cum timpul trece mereu pe lângă mine

îmi place să ascult cum timpul trece mereu pe lângă mine

cu tot ce are el mai frumos și mai ingrat

îmi place să ascult foșnetul toamnei în tăcerea frunzei în zbor,

îmi place codrul galben ca o po

Albit de linişte

departe,

singur,

anii mi se împlântă în trup.

Un gol de aer

mă umple şi-n urmă-mi

o linişte prăfoasă

se-nalţă.

Îmi sărez tristeţea…

cu lacrimi.

DIN   ARIPA   UNUI   GREIER

în portalul unui bob de rouă

m-am cocoţat în vârful unui fir de iarbă

şi-am început să ţin

prelegeri despre înălţare

greierilor

cum cheia sol descuie poartă heruvimilor

harice ritmuri agaţă de stele

zâmbete ascunse în falduri de

                           Fratelui meu geamăn, doctor Dan Buiciuc

În grădină au răsărit două plante ce aveau culoarea albastră,

cu frunzele buclate ca părul copiilor mici,

care aleargă, împiedicându-se, se ridică fără a mai privi în urmă,

ş