Blog

Tristețile se scurg pârâu

pe lângă snopii cei de grâu

și-n dor de viață, spre amurg,

se-ascund în lacrimi care curg.

.

Îmbrățișarea din apus

a reușit de m-a ascuns

de gândul că în vara mea

doar stropi de lacrimi vor ploua.

.

Mi-arată soarele pe cer.

Coșmarul c

Mai presus de viaţă, mai presus de moarte

Realitatea de azi, de mâine,
ne-a fost anunţată-n elegii. Divină inspiraţie!
Te-am trezit la viaţă!
Mai presus de viaţă, mai presus de moarte,
sufletele noastre se strigă, se caută, se cheamă.

Vreau să

El este minunea
unde gândurile-i plecau singure
şi nu se mai săturau
privindu-l.

Încerca să se desprindă de ele
dar îi pătrunsese sub piele sămânţa,
atingerile o rupeau de sine
şi rămânea captivă iubirii.

Cuvinte n-avea dar mereu le rostea
găsind în el

Când tu te vei trezi, demult
Eu voi fi fost cu tine, treaz
Suflarea frântă să-ți ascult
În zbuciumul de ieri spre azi,

În zbaterile de coșmar,
În viziuni ce te cuprind...
Să fiu cu tine eu, măcar,
Când cazi, în brațe să te prind

Și să te strâng cu dr

Ce-mi faci tu
Că negru nu-i niciodată negru?
Este plin de culori
Din toate nuanţele
Una câte una
Îmi laşi
Iar înainte de a te atinge
Le schimbi locul
Să mai vreau... mai vreau…
Doar asta să auzi
De fiecare dată când mă priveşti
Cu ochii tăi negri
C

E luna lui cuptor, cerul se topeşte
Natura-i fără vlagă, totul ofileşte,
Amurgu-i de rubin, mai caută un nor
Umbra răsfirată pe-ntinderi, azi uitate
Cerşeşte parcă-n gol
Picuri de agate, lacrime de dor.

Ma uit acum spre cer, caut lună nouă
Luna se arată, pa

Mi s-au despicat cuvintele
ca de un fulger în noaptea
slăvită,
de ele n-o să mă mai rog.

Broboane de teamă taie fruntea,
lumină şi întuneric amestecate
într-o ceaţă lăptoasă
se evaporă aprinse
şi tălpi alungite de umbre
calcă pe inima dimineţii-n răc

Cu pași mărunți și gânduri rătăcite,
Pe malul lacului, sub lună plină,
Tăcerea nopții vorbele-mi înghite,
Vrăjită sunt de cercul de lumină.

Aud viori ce-și laudă arcușul,
Dar nu mai plâng cu lacrimi de ocară,
Privesc prin ochii tăi acum apusul,
Da-mbr

Aproape dezbrăcată,
cu patimă și dor,
mă las ușor purtată
genunea să măsor.
Încet, plăceri carnale
las trupul să-mi frământe,
de dorurile tale,
pe pajiști liniștite.
Și-aștept să spele cerul
un trup unit din doi,
să spulbere misterul
cu ale sale ploi.

Eram în seva florilor mire,
fluturii adăstau pe corole,
nestatornici cum sunt
plecau de la una la alta.

Citeam în liniştea cu arome,
totul se desfăşura într-un potop de petale
frumuseţii aduse zălog.

Prin subţirele cânt al frunzelor
vara se strecura-n

Cu mintea hai-hui călăream printre stele

Cal focos ce mânca limbi de foc şi smicele.

El avea aripi mari ce-aduceau pe pământ

Vânt turbat, tunet, ploi, zările-ntunecând.

.

Auzeam, ca prin vis, cum plângea câte-o stea...

Căutam sus pe cer care este a mea.

M-a

LA MULȚI ANI TUDOR GHEORGHE!

Gheorghe Gheorghe al lui Tudor,
Fiert în foc de cositor
Şi în jar de-argint şi fludor,
Ca lumina ochilor,

Nu e bard mai bard cu barda
Să despice dor cu dor
Inimile moi cu joarda
Doinelor, baladelor.

Şi nu e român mai dacic

Țară care mori săracă,
Deși doliul te-nspăimântă,
Demonii petrec și joacă,
La înmormântare-ți cântă,

Fetele și se dezbracă
Și se vând și se descântă,
Iar românii plâng și pleacă,
Inima-n străini li-i frântă

Neștiind ce să mai facă,
Se-amăgesc și se

Nu te uita, lume, lung;

Ca n-am cu ce sa te-mpung,

Am doar gura sa vorbesc;

Si suflet sa te iubesc,

Eu nu stiu discrimina;

P-ai de nu-s de varsta mea,

Ba din contra bag in seama,

Si pe cei ce nu au mama,

Pe tineri si pe maturi;

Pe cei blanzi dar si pe duri

Chi

crepuscul

zarea se confundă cu valul,

o mașină de scris demodată

bate balada înecatului,

nițel apollinaire vine prin vitralii

desenând în apă curbura unui

șold de femeie.

pescărușii aleargă

 prin capcane de lumină.

pe urmele ofeliei trec urme de elfi

care și-

O fi venit, n-o fi venit
Al morții ceas necruțător
Dar voi, smintiți, L-ați travestit
Pe Dumnezeu în cerșetor ?

O fi venit, n-o fi venit
A lumii judecată-n gând
Și-n gestul strâmb și răsucit
Pe Dumnezeu împovărând ?

O fi venit, n-o fi venit
Al dezdum

la două priviri distanţă de orice drum
ce ar putea trece prin mine
respir sângele care
a pătruns lutul
în drum
spre rădăcina facerii

dinspre răsărit se eliberează lumina
ca o jertfă...

mă cheamă marea

o, dulce cântec, mă cheamă marea

și depărtarea,

valuri înalte, spumoase, verzi,

din ochi le pierzi,

în larg corăbii alunecă pe-albastrele unde,

în zbor pescăruşi le răspunde,

cântecul lor, ţipăt de noapte,

în neagra singuratate.

aş vrea să ia