Blog

Celei mai iubite Doamne
Am să-i dau regatu-mi liric
Și un cal și tot ce am, ne
Fi-vor paradis idilic...

Noaptea, numai în cămașă,
Îi voi strecura în carne
Sărutarea-mi pătimașă
Ea, cu drag să mi-o întoarne.

Lacrimă de dor și buze

Să îi fiu și să mă s

Mă plimb cu tramvaiul ca dervișul orb

De la Sud la Nord !!

Tai continente de asfalt

Întuneric atac

Cu lama de otel a unei șine

Cine întreabă de mine?...

Nimeni! Nimeni !...

Mă plimb cu tramvaiul

Ca un poet ce  a surzit

Doar pocnetul electric  mi-e știut

Si

Născut din dărnicia formelor
prin ele mă deosebesc
ca o stea prin lumină
numită de toţi
steaua nordului,

ea învinge depărtarea
şi nu se teme de gheţuri.

Dar al creaţiei
forma te identifică-n timp,
te autodefineşte.

Ea este singura
pe care aura o recunoa

Ţi-s lacrimile izvoare de demult,
ţi-s gândurile dureri din neştiut –
trage cerul spre morminte
să plângă pe oseminte.

Ţi-e zâmbetul oţel de lună nouă
culcat pe-un pat de suflet şi de rouă –
mută nunta de cucoare
din drumul stelei căzătoare.

Se trezesc străb

Sunt întrebari

care se pun

cu tunetul făpturii şi-al planetei

Cel Care ştie să răspundă, tace…

întrebarea

e în ape, în grâu, în drumuri,

în trenuri fără gări,

în rezumatul care suntem

apar fisuri în tâmple,

recifuri, mitraliere,

se încing

cuptoare-n cremato

Vreme am, dar nu am vreme
Să aștept ce mai aștept:
Semne că se mai întreme
Neamul meu cu jalea-n piept.

Forță am, dar nu am forță
Jar să ard din jale, eu,
Ca o flacără de torță
Să purific neamul meu.

Grijă am, dar nu am grijă
Că m-or rupe cum mă rup

De nici anii nu cred
cum au trecut
plini de întâmplări
prin trupul meu.

Azi pe faţa cărnii se văd
urmele lor adânci
de nu mă mai recunosc.

Când ce-i scris nu pot să ştiu
caut în mine aridul nisipos,
mă pierd în nimicul din univers
şi uit să exist.

Poate

Timpul trece şi nu-ntreabă,
Nu mi se pare firesc;
Am avut prea multă treabă
Şi-am uitat să mai iubesc
***
Anii s-au dus, nu-i mai număr,
Viaţa nu mi-a fost prea grea,
Dar, dacă aş mai fi tânăr,
Aş şti ce să fac cu ea
***
Iar acum, la bătrâneţe,
N-am prea multe

Un meduz și o meduză
Merg ținându-se de buză

Un harbuz și o harbuză
Merg ținându-se de buză

Un ecluz și o ecluză
Merg ținându-se de buză

Un franțuz și o franțuză
Merg ținându-se de buză

Un mofluz și o mofluză
Merg țînându-se de buză

Un farfuz și o farfu

Soartă, soartă, 
coarda noastră elastică, 
scrisă în jurnalul Domnului nostru, 
ne lași să sărim de câteva ori peste ține 
și-apoi te-ntinzi, aducându-ne cu sacul 
frumuseți și urâciuni în viață. 

Când ai tu chef, 
joci șotronul cu noi, fără să-ți pese 
că n

Ești o rădăcină plimbăreață 
Timpule scump, nu ai nicio vină 
Că o stropitoare șugubeață 
Te udă-n spațiu cu apa lină. 

Cu ploi de clipe-ți răsar plantele, 
Amestecându-le cu noi și ei, 
Făcând din ele ore și zile 
Ordonate în jurnalul vieții. 

Amalgam de fl

Of, țara mea dintotdeauna,
Din alte timpuri, din prezent,
Din ieri, din mâine, din miciuna
Acestui timp doar aparent,

Din pietre aur azi ți-aș face,
Din stâncă apă de izvor,
Câmpia-n munte aș preface,
Islazu-n arii de ogor,

Opincile din pod și iia,

Sunetele devin subţiri şi înalte
în părul galben aprins
sub cupola melancoliei.

De-aceea-mi ascut auzul,
să părind ondulaţiile vocii
şi aştept fiecare semn
de la dirijorul cerului.

Aşa voi respira sunetele tale
până în melodie ajunse
şi nu ascultând,

de

ardeal

vară verde cu fluturi pe deal,

un iulie monstru fugind prin ardeal,

un olt care plânge și râde mereu,

un mureș trecut prin sufletul meu.

doar munții aleargă și vântul,

sub noi rămâne reavăn pământul,

prin apuseni bântuie pădurile

umbra lui iancu  pe

Unde durerea nu se simte
noaptea întârzie să vină.

Am trecut prin întâmplări fericite şi bune
care dau încredere
de urcă prin mine izbânda.

Prind înlăuntru rădăcini
şi se ramifică prin trup.

Atunci tot ce se naşte

aduce în memorie
stimulul viu.

Folosind i

A fost un film cu cavaleri

Cu buni și răi, prinți și prințese.

Visezi cu ei și crezi și speri

Să-nvingă sufletele-alese.

Te simți frumos, încrezător

Că mai există bunătate

În suflete și simți un dor

Nespus, de vremi îndepărtate.

Timpul acela a apus

Dar ce-i

torțele amintirilor

pârâul s-a-ntins

 ca un șarpe peste câmpie,

se varsă ca un gând

 undeva departe,

sclipește apa

 în oglinzi albastre

 ca ochii tăi,

ramuri de salcie

 îți mângâie fața,

regină de-ai fi

 nu s-ar aduna atâta frumusețe

în chipul tău

plin de vraja

Aș vrea, iubito, să regreți
Că nu ne-am întâlnit, cum sper,
În alte trupuri, alte vieți
Pe-acest pământ ori poate-n cer
Să nu disperi, să nu disper...

Să ne fi reunit în dor,
Iubindu-ne măcar un ceas,
Din timpul nostru trecător
Dorindu-ne preț de un

Îngerul meu păzitor 
poezie [ ]
Poem spiritual-religios 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2013-07-19  |     | 

Sentimentele-mi sunt coapte şi mă supun
neliniştii lor de sfâşiere.

Prin ele urc în aşteptare
dorul atingerii împlinit
izvor al cuvintelor dulci.

Răbdarea tot mai subţire
naşte forme fierbinţi,

clipele alunecă-n rotundul
ce nu se mai termină.

Inima-mi as