Blog

El

Golgota

a urcat

sleit de braţe

şi picioare,

de greutatea

ce-a purtat

pe umeri,

Crucea păcatelor noastre.

A fost uşor,

aşa scrisa era,

să-L aşeze

pe Crucea Sa,

în fapt a noastră

şi cu piroane ei veneau,

piroane grele, dure,

braţele şi picioarele-I străpu

Stam toţi

privind lungiţi

la El,

în capătul Golgotei

cum cei din groapă

Îi puneau,

s-o urce

cu o Cruce,

Crucile lor

şi pline de păcate,

atârnau greu

şi Începea să urce.

Prin dreptul

fiecăruia ce trecea,

Îi lua şi a sa cruce

şi tot urca,

urca,

urca-n Lumina

hărăzi

Puhoi

în jurul Lui erau,

Îl ascultau,

şi se rugau,

Îl rugau,

pe picioare Îl spălau

în noaptea aceea

când în zori cocoşul

de trei ori cânta,

Iuda din noi, Îl lepăda,

Singur în faţa cohortei de mişei

El rămânea,

în lanţuri Îl atârnau,

cu biciul jăruit loveau

E o fericire să fii iubit... E una şi mai mare: să iubeşti. Cine le are pe amândouă e mai presus de lumea timpului, mai tare decât soarta, mai tare decât moartea...
Alexandru Vlahuţă

Cu sufletul

în închisoare

trist

şi ars

de soarele zăbrelelor

şi ud

de mucegaiul zidurilor,

în foame,

urzici ţi-au dat,

în sete,

oţet pe buze au picurat,

sare

din lacrima ochilor Ţi-ai luat.

Ne-ai învăţat

Iubirea s-o luăm

din amar şi acru,

s-o simţim

adânc,

La umbra

gândurilor-pădure

răsturnate de foamea

de viaţă,

pe mare

Ai păşit

în liniştea

dezlegării la peşte

Hrănind

scoarţa din coaja

copacilor trunchiaţi

crescuţi

să vadă,

să simtă

albastrul de necuprins

al iubirii de nesfârşit

din apă, aer şi pământ.

Ne iart

Cu flori,

cunună eşti primit,

alaiul sufletului a pornit.

Străbaţi

lăuntrice străzi

în lung şi-n lat,

şăgalnice bucurii

primeşti.

Tu

cu braţe deschise

dăruieşti

Iubire

şi ştii

că-n săptămâna cât o viaţă,

pentru fiecare petală pătimeşti

lung şi dureros

pen

Când noaptea își coboară iar, neagra catifea
Şi voaluri de lumină pe-plai de grâu cu maci,
Doar liniștea divină s-aşterne-n calea mea,
Tu tremuri ca o stea, continui, ca să taci.

În șoapta ei, de taină, noaptea îmi vorbește
Îmi scrie de iubire cu l

Rămân
în miezul cuvintelor
o columnă de sunet

cântând înaltul robit.

Sparg tiparul luminii
în aşchii
mai ascuţite ca diamantul.

Rădăcinile peste margini se-ntind,
de înverzeşte uleiul în lemn
şi un semn limpede lasă
celor ce scriu pe frunze.

Eu caut în p

Totul este să dăm fiecărui lucru
sensul cuvenit
deşi există în această senzaţie
ceva care mă face fericită şi tristă în acelaşi timp,
după amiaza unor flori albe
ca siluetele din pînzele lui Piero di Cosimo
atunci cînd soarele intră în nori
cicatrizat fără

Fără tine lumea noastră
Se va nărui, iubito,
Nici Cel care-a zămilsit-o
Imperfectă și măiastră

N-ar putea s-o mai salveze,
S-o dureze din durere
Dacă pleci spre alte sfere
Fără nopți, fără amieze,

Fără grija mea că mâine,
Sau spre orele de seară,
Nu

Într-o lume

a spinilor

« din tot şi toate »,

e o ea,

într-un an răsare,

curcubeu

curat şi pur,

strânge toate florile-n jur.

Oamenii-n ale ei petale,

sufletul îl scot în larg

cerând binecuvântare

şi-o picătură de nectar.

Picătura

să ajungă,

patimile să le un

Să ştiu,

să vreau,

nu pot

să nu fiu eu,

nu pot

decât simplu

să-mi vorbesc

în discuţia cu mine,

în fapt cu El.

Simplu sunt,

simplu vorbesc

chiar dacă (pare) adânc gândesc,

cuvintele-mi în inimă le ţintuiesc.

Şi duc o luptă,

eu cu mine şi adânc

mă sfredeles

Tu, Doamne,

purtat-ai în spinare

a lumii cruce de păcate,

pe Golgota ai urcat,

ai curăţat-o toată

ş-ai destrămat-o.

Ai destrămat-o

în aşchii mii,

ne-ai dat

la fiecare câte una,

un fulg în zbor să fie ea,

să ducem în spinare

povara vieţii noastre

pe Pământ.

Ca să nu mai fie singură şi supărarea
O vom împărţi
Şi vor fi două
Vom privi spatele celuilalt
Cu amândoi ochii închişi
Cel de-al treilea ochi
Va simţi unde este ţinută
Partea lui de supărare

Nu aşteptăm răspunsul niciunul
Ştiind că fiecare este n

Dacă iubeşti pe cineva, dă-i libertate, lasă-l să zboare şi se va întoarce într-un timp… la tine.

Eşti liber  până în momentul în care conştientizezi că eşti, exişti…

Coviltirul umbrei e pecetea( devenită de multe ori povară) trupului peste sufl

     … de pe 16 iulie 2013, orele 12,20, privesc timpul şi pe mine trecând prin el.

     Timpul e acelaşi şi oamenii din jurul tău la fel. Nu s-a schimbat nimic. Îmi văd doar barba crescută parcă dintr-odată când mă privesc în oglindă şi tot mai des

Iubiţi-vă părinţii, iubiţii mult căci indiferent de felul şi forma lor, sunt singurii cei mai buni „profesori” în, de şi despre viaţă funcţie de mediul în care trăiţi. Cu mintea „deschisă”, puteţi decela întotdeauna între „aşa da şi aşa nu”, depinde

Ţin aproape linia sinuoasă a valului,

înotând pe spate

cu branhiile sincronizate la tastatură.

Fiecare literă pare o gură de metrou prin care se resorb

în plămâni, călătoriile.

Expiraţie – inspiraţie. Fum.

Au urcat în tren şi gările din care am plecat.

E u

Pe faţa ta nevăzută
a crescut o stâncă de cremene
care aprinde ierburile înalte,
de se topesc în cenuşa gândurilor
în care mă înfăşori
nevătămat şi supus.

Ovalul din mine se mişcă
şi cade-n ispita de foc.

Ape de sete-şi evaporă trupul
şi tu le sorbi ca