Blog

 câte voluptăți ai femeie și câte
 stele-ţi stau pe nas de parcă
 ai fi un bufon ai fi un
 dresor de vieți
 și de stele  desigur
 cui să mă plâng că mi-e teamă
 de tine spune-mi
 când ei cred că nu suntem doi
 sunt doar eu ești în fiinţa mea
 nu știu

lupi flămânzi

lupi flămânzi

trec peste codru,

păsări albe

în pene salbe,

peste umării tăi

blânzi,

sub priviri

 hulpave, grave,

ochii mei trec doar

flămânzi.

peste-a vârstei

 panoplie,

toate trec în agonie,

iar prin tine cerbi

timizi,

ce se văd

printre oglinzi,

sar

Adun în genunchi

flori de câmp

și le iubesc culoarea

verde crudă.

nu vrei să adormi

sub rădăcini albe

cu miros aprig

de reavăn pământ?

ți-am pregătit iarba

ca un dormitor de vise

pernă de doruri

să-ți fie pământul...

adulmecă subțioara

rășinii de brad

nu-i așa

Te salut prieten drag!

Sper că această scrisoare, ca de altfel şi următoarele, să te găsească sănătos şi plin de răbdarea cititului scrisorilor de acest gen.

Mult timp m-a frământat gândul de a scoate din mine secretele vieţii mele şi de a le pune pe

  Iubita mea, mai vând un pas

  Spre trista noastră înstrăinare,

  Hai, cumpără ce-a mai rămas!

  Eu şi acum în ultim ceas,

  Sunt veşnicul fără parale.

  Ţi-oi vinde dorurile mele,

  De care nu mai ştii demult

  Şi patul puştii cu

Uluca din gard

mi-a facut vânătaie

de sărire

piatra... cucui

de genunchi.

în sărmă

mi-am agățat gândul

și pofta, în cui.

gardul e doar

înnegrire

de iubire

dintâi.

caut lumină

să înnebunesc

dragul meu gard

eu te iubesc!

31 03 2012

Ștefan Oană

portret

din palmele tale

 cresc râuri de vis,

din ochi-ți cresc

 ceruri spre astre,

în părul cel galben -deschis

cad roiuri

 de stele albastre.

din inimă-ți cresc

 limbi de foc,

din gură doar

glasuri de nai,

picioarele-ți

 poartă noroc,

sunt căprioare

ce zburdă

E aproape vara ,

o aştept nerăbdător

cu sufletul  arzând

de dor imens

speranţe renăscute

după o prea lungă

aşteptare

E aproape vara

iubito vino iar

în micul nostru

colţ de rai ,

lângă izvorul rece,

cristalin

la poalele

muntelui albit

de zăpada întârziată

de pe cr

lanul cu maci 

sânge de câmpie

puls de inimă fierbinte

 simte buza uscată de nerăbdare

s-alerg desculţă

 talpa frământe pământul 

tumultul din seve

prin vene să-mi curgă 

sălbatice doruri de câmp

în roua din iarbă

 adâncă trăire

 acolo, 

să-ţi scriu cu roşu din

S-a înfipt cerul în nori

așa de tare încât luna

a început să plângă

cald de noapte.

vreau simfonie, parfum

de flori abia crăpate

în dimineți dulci

cu lingurițe de soare.

nisipul auriu fin

să-mi acopere adânc

crăpaturile prea negre

din timpul pierdut.

să-mi pu

lângă ruinele tale

prin inima ta fuge un centaur

care m-a găsit plângând

lângă ruinele tale,

 astăzi parcă ești palidă,

imobilizată

într-o sferă de cristal,

cu surâsul tău scăpătat.

ai o culoare a ochiului greșită,

care vede marei de sânge

în care se prăbușe

regrete

anii-n cântece de lebede,

au fost frumoși, dar s-au dus,

au trecut prea repede

de la răsărit la apus.

au rămas doar sus stelele,

și-n noi amintirile,

pe degete tinere, inelele,

și ție, privirile.

au rămas tinere portretele,

arzând în văpăi,

împodobin

Miez de dor - călător, neştiut –

duce lin un suspin spre trecut…

Amintiri din pagini azurii

se perindă, pe rând, fumurii.       

Când trecutul le trece în ceaţă,

prezentul nu le poate da viaţă,

paiaţa  cu-n zâmbet oftează

şi tristeţea  în suflet vibrează.

Pe toamnă în timp târzie,

dup-o lungă amnezie,

la gura sobei poposesc,

încet, încep să scormonesc

al vremii bătrân jăratic,

sfera omului tomnatic.  

Cu a mea umilă pană,

adun gândurile-n strană,

ele-n murmur de idilă

curg pe-o-ngălbenită filă.   

Plouă-n cadenţă şi mărunt
Ca-ntr-un bacovian poem
Nu ştiu să strig, sau să blestem
vis feciorelnic, păr cărunt.

Cînd inima prin ochi să iasă
ar vrea, să nu-mi mai stea în piept
În timp ce eu, în van aştept
O rochie albă de mireasă,

Dar nu e nimeni şi nimic

Am clădit un vis, drum suspendat
Şi îl străbat pe vârfuri, temătoare.
Şi sufletu-mi de vajnic acrobat
Suportă-arsura căii roditoare.

Acolo, între culori de curcubeu,
Cu mâinile în echilibru,
Eu, crucea mi-o veghez mereu,
Puternică asemeni unui tigru

Întocmai cum râdeam
odată
am râs şi azi privindu-te,
oglinda mea cu ochii verzi!
Am râs,
recunoscându-te!
Şi eşti tot tu, un om onest
şi sunt tot eu, fata voioasă.
Trecut-am azi acelaşi test
şi m-ai găsit, din nou,
frumoasă!