Adrian Paunescu - Presimtamant

Va veni iarna, miroase a fulg, -
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
C

"Umanitatea a crezut inca din cele mai vechi timpuri ca un simbol ce aduce noroc ne poate apara in diverse moduri de influentele negative.
Orice cultura poseda un simbol aducator de noroc, adanc inradacinat in constiinta colectiva. Acest lucru se int

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Elisabeta Branoiu

De dincolo de « zidul de albastru »
printre pulberea de stele
ca două tandre lumini
înaripaţi într-un zbor
coborau doi cocori.

Veneau din a Cerului Poartă
prin perdeaua vremii întunecat

Bogăţie, mare împărăţie
Ce să-ţi spun eu ţie?
Mi-ar plăcea să am mulţi bani,
Vile, case şi maşini.
Dar fără afaceri puturoase,
Din alea cu stat de şase
Şi când pun capul pe pernă
Visele să nu-mi fie în beznă.

Sărăcie, uriaş cătun
Ţie ce sa-ţi mai spun

M- a salvat poezia,

îi sunt dator vândut

prin ea ajung în Paradis.

Renasc ca  pasărea Phoenix,

îmi dă putere să supraviețiesc

în lumea asta hâdă.

Dedic femeii adorate versuri

cu parfum de iasomie;

muză,

porţi nume de  gingaşă floare,

strecori focul  nemuritor

(chipului de ceară)

Am un timp întrerupt de un secol-chemare

cu himere-călai ce-mi scot ochii din cap

să-i arunce-n abis, într-un schimb de păraie…

cuvinte născute din idei furtunoase.

Am un strop de speranţă mai puţin c-o suflare

pe un galben obraz, pe o

Apa plata este la acelasi pret cu berea .

<iframe width="420" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/a1u3phAVTE0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Îmi plânge-arcuşul de vioară
Când vântul tremură prin ploi
Şi-n jale-aceasta unitară
Îngrop simbolul cifrei doi.

Emoţiile-s toate

„APARI SĂ DAI LUMINĂ”

( Poem-colaj din titlurile creaţiilor marelui poet  EMINESCU )

                                                     Autor,  Elena Mititelu

„Pe-aceeaşi ulicioară…” , / „Eu număr, ah, plîngînd” , /

„O, taci, ce spui că mă iubeşti, co

emoţia din alb
zâmbeşte nuanţelor jucând horă
vârtej de bucurie
şi cheamă îndrăgostiţi
să deseneze pe zăpadă inimi
conturate de gânduri
frământate-n palme
dorinţă

bujori înfloresc
iarna din dor
dislocă toţi fiorii îngheţaţi până nu demult
şi cur

Ce tristă-i marea îngheţată-n larg!
Aburul vâscos se-nalţă-n aer,
Cheiul mort e-un zgâlţâit în vaier,
Iubirea urcă steagul pe catarg.

>

Dantelării de flori plâng în ceaţă,
Ar fi frumoase dacă le-ai vedea,
Sub ţărmuri împietrite fără nea
Îşi absorb din

creanga Ta firavă

câteodată sunt haihui

și mă simt al nimănui,

plutesc prin cerul cu stele

rumegând vise rebele,

încurcând viața și timpul,

încercând să urc Olimpul,

ca Sisif mă zbat să sui

bolovanul nimănui,

când ajung la jumătate,

(ca să vedeți ce dreptate!

Pe ochii tăi şi marea e geloasă
Că-s mai albaştri şi mai cuminţi ca ea,
În ei se vede-o dragoste frumoasă
Şi-o linişte-n culori de peruzea.

În ochii tăi şi cerul se scufundă
Sub gene ascunzându-şi ploi grăbite,
Când râuri mari de lacrimi te inundă
Albas

                                      DUPĂ CE ATÎTA VREME ...?!
( Acrostih-Colaj din titlurile poeziilor marelui poet EMINESCU )
                                                            Autor,   Elena Mititelu


„E ceasul cel de taină”...”Melancol

Eşti visul meu ce-a devenit aievea,

o zână din poveşti ce  m-a vrăjit

am fost aşa de pustiit

când în ceaţă tu iar ai dispărut

inima în piept vibrează de-atâta dor,

se aude , parcă –i un uitat ceas cu cuc.

E noapte de ianuarie rebel

ceru-i cenuşiu,  părăsit

    Ne iubeam

    în neştiutul tău,

    de a-ţi alege cuvintele potrivite,

    rămase de-acum fără sens,

    ca nişte priviri răstignite

    ce se pierd sub caldul

    îmbrăţisărilor pătimaşe,

    într-o poezie

    de dragoste primăvăratică...

   Tremurai su

                           Citesc si azi bădiţă versurile tale,  

                           Limpezi si clare ca unda de izvor;

                           Găsesc în ele pacea unei cate

Dragă-i amintirea din câmpul dintre vii!

Seara mă găsea cu flori de păpădii

Le culegeam cu sârg, coroane să-mpletesc

Şi păru-mi despletit cu ele să-l gătesc

Îmi placea, mai mult, s-alerg necontenit

În iarbă să găsesc, prin florile din câmp

Ascunşi după o

dacă privești atent 
zilele pe care nu le-am trăit
stau în căptușeala ochilor
și peste toate stă noaptea


trubaduri cu zâmbete crețe
îmi pun în palmă bani cu amprente de rouă
nedeslușite pălării stau spânzurate de arcuș
agațându-mi rochia de vraj