PETER USTINOV

Peter Ustinov a murit în 2004, când avea 82 de ani.  A scris, a jucat film și teatru, a regizat, vorbea curent șase limbi.   A câștigat două premii Oscar și o diplomă de masterat. Timp de 30 de ani, Ustinov a fost un ambasador al bunăvo

trosnesc în gura sobei amintirile nearse

aburind ferestrele înghețate ale sufletului

atât de încercate de vânt

cămara uitării e plină de vreascuri uscate

rămase de anul trecut

puțin îmi mai pasă de crivăț acum

îmi pot savura

în sfârșit

cafeaua în liniște

și ț

... și Zeus nu putea avea răbdare

spre a se duce la mioare

Îl digera tătuțul

Cronos

Tartarul exploda de nerăbdare

Cronos

Își vomita copiii

pe plaja însângerată de Uranus

Afrodita, cu pretenții calcă spume

și deodată!

imperiul de Muze copulează Pangaea!

Oceanul

Cât de frumosă-i ploaia

în serile cu stele

cad stropi din spațiu

și-n suflet, mângâiere

a câmpului mireasmă

visez să o respir

sub razele de lună,

cu suflet de copil

a nopții aripi prind atunci să crească

când ochii mei privesc

la casa părintească

 simțeam

Erai mai frumoasă decât o părere
Tu Esența negațiilor
A tot ce am iubit și am respins
Și chiar mai dulce de atât.
Erai un anotimp în patru nuanțe,
Cea căreia îi strigam
Toamnă, venerată Doamnă!
O primăvară lăsată în secret
Sub talpa unui pas de iarnă

nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri

ca și când n-ar fi

nu cred că îmi aparține această alegere

toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie

nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă

fără să-ți trezești sufletul

Sursă: Literatura popoarelor: SĂ VORBIM ROMÂNEȘTE – de Bogdan Petriceicu Hasdeu

-Bea apă, tăntălăule, urlu la el! Apoi, îi şoptesc: spune încet ce se întâmplă. Tuşeşte tare şi vorbeşte şoptit, ca să nu observe ceilalţi. Ai o şansă să te ajut, n-o irosi. Urlu iar: ,,Bea măi băiatule apă, n-auzi?”

Cu buzele învineţite de frică, tu

Prin noapte trec tremurătoare stele

Ce luminează diafan zenitul

Să-mi pară mai aproape infinitul,

Ca eu să pot urca ușor la ele.

De-aș ști că va veni cândva sfârșitul

Din lume să dispară toate cele,

Aș pune păsări albe-n rămurele

Ca să vestească grabnic r

 

 
 misterioasă lungă noapte
 tu cu calm mă înconjori -
 îți simt pulsul tău de arte
 ce-mi produc vise de-amor...
 
 stau la masa mea de lucru
 și compun ceva special -
 un poem cu rost și faptă
 ce îl vreau cât mai real...
 
 mintea-mi m

(postarea precedentă)

Onoruri militare

Moto: 1907 (toată poezia AICI)



„Minciuna stă cu regele la masă...
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă....”

(Alexandru Vlahuță)

Crin Ant

Vară liniștită, frunzișul este verde,

Cosită bine de vânt, poiana înflorită,

Printre frunze soarele se pierde,

Numai vântul printre flori se agită.

Un bob de rouă strălucește pe frunză,

Printre bătrânii fagi apare un curcubeu,

În ochii mei soarele vrea să

Din spatele zâmbetului plâng de multe ori
norii sufletului agăţat de gânduri ce se înjumătăţesc
în dosul uşii închise în faţa vizibilului permis oricui
de unde suprafaţa nu are interfaţă să transmită
semnalele vitale ale unor interioare ce-ar striga
cât l

E-nnorat și încă vânturi aspre bat,

Între iarnă-primăvară-i un război;

Nu se potolesc, e aprig tărăboi,

Plânge câmpul ce-i de zloată îmbibat.

Se oprește al zăpezilor năboi

Aripile,,babelor” mortal se zbat,

Soarele de-acum stăpân e peste hat

Și-n grădini v

era o vreme când înotam ca un pește

în liniște

nu-mi mai amintesc

dacă eram om sau pește

dar sentimentul singurătății lucii

era același

liniștea se insinuase între noi ca o aripă nemișcată de lebădă

pluteam

simțeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor

de-a l

 doresc să-ți spun
 de ce plâng
 când vreau la tine 
 să ajung
 doresc
 desigur să-ți explic
 dar n-am cuvinte 
 ca să-ți zic -
 în mintea mea 
 ești unică pictură 
 plină 
 de-o culoare pură...
 
 aș zice sute  de culori
 ce pensula 

Îţi caut privirea senină

cu teamă şi dor

cuvinte neînţelese

au rămas în urma

paşilor pierduţi

sunt atât de puţine

stele pe cer,

când jarul iubirii s-a stins

şi timpul îmi pare străin

umbra lunii

se revarsă în mare

lăsând raze albe

pe nisip

se zbat în adâncuri

mărg

să îți spun de ce te iubesc
pentru că alta ca tine
nu mai găsesc -
ești pictată in mintea mea
așa cum numai Picasso
ar vrea...

nu am pretenții sofisticate
dar îmi plac cele *colorate* -
abstractul e și ăsta ceva
iar tu ești iubita mea
da... da... da...
nu-i a

Ascult a cerului frumoasă simfonie,

Soarele dispare după umbra serii,

Privesc cerul senin la malul mării,

Valurile aleargă, plaja este pustie.

Cu gândul călătoresc printre stele,

De multe ori vreau să le ating,

Îmi este dor atunci când se sting,

Trec print