Blog

Alunecă petale peste amintiri,

Poate cândva ne vom mai  întâlni,

Când albe petale ne vor troieni,

Să ne ascundem printre trandafiri.

Noaptea se preface în șoapte,

Trandafirii atinși de rouă au înflorit,

Stelele nopții bine ne-au acoperit,

Felinare aprinse

Dacă eu mi-aș da trăirea către lume cu-mprumut
m-aș pune de-a curmezișul și-aș lua de la-nceput
zile pline cu durere și le-aș transforma în flori,
clipe goale, ce-au tristețe și le-aș face sărbători.
M-aș urca pe vârf de munte și m-aș arunca în hău,
mi-aș

tu nu poți trăi fără metafore

așa cum nu poate trăi nici prințesa viselor noastre

Poezia

știu

tu însăți ești o metaforă

într-o lume a poeților

pentru oamenii simpli

care nu știu să-și înzorzoneze cuvântul

cu balustrade de aur

rămâi doar o femeie cu nazuri

prec

de la o vreme începi să simți ferocitatea cuvintelor

pe o scară a durității Mohs de la unu la zece

cuvintele sunt pe locul unsprezece

ele pot zgâria deopotrivă diamantul

și  inima

pot face ravagii în creier sau în suflet

cu ani în urmă cineva îmi spusese s

Unguentul prescris de doctorul Calonfir își făcu efectul, iar Ițenco era mulțumit să constate că zona Zoster de pe abdomen se retrăgea progresiv. Din acest motiv, se gândi că o convalescență prelungită nu i-ar face bine și merse în grădină să partici

Ploaia înflorește printre ramuri,

Stropii se rostogolesc pe stradă,

Alunecă petale albe pe geamuri,

Nu mai este nici o urmă de zăpadă.

Cad stropii gălăgioși pe pervaz,

Îmi pictează sufletul un gând,

Închid ochii, ascult al mării talaz,

Aud iar vântul mai t

himerele noastre sunt mai reale decât credem

le vezi peste tot

pe străzi

în magazine

la teatru

ascunse după  o avalanșă de chipuri și măști de carnaval

niște oameni străini

până la urmă

ca și noi

mirați că suntem  și că nu ne cunoaștem

aflați  într-o curgere n

încă te văd

te aud

te simt

încerc să-ți spun telepatic toate acestea

în lipsa cuvintelor

buzelor

corzilor vocale

e inutil să stingi lumina

să-nchizi geamurile

s-amesteci culorile Soarelui

cu albastrul infinit al cerului

pe aceeași pânza albă a zilei

sufletul meu

O muscă leneşă de fel,

Zbura lejer pe o câmpie;

Deodată-o prinse un cârcel,

Ivit, obraznic, pe sub ie.

Se aşeză pe-un fir de pai,

Debusolată, să-şi revină.

„Cum se făcu, de iarăşi n-ai

Nimic palpabil pentru cină?”

Conchise, plină de năduf,

Când... apăru o v

            (postarea precedentă)

            Apa

            Moto 1: „Toate apele au culoarea înecului.” (Emil Cioran)

            Moto 2: Inventatorul apei plate

„Din greşeală calcă-n groapă

Toată plină ochi cu apă,

Dar cum talpa-i foarte lată

Apa

Din floarea de salcâm a curs nectarul,

Albine-l sorb și-ar mulțumi pădurii

Purtate de renașterea naturii,

Aroma lui învăluie hotarul.

Căzute în săgețile căldurii

Întinse pajiști arse-și plâng amarul

Că-n loc de codru a rămas vlăstarul

Și-ntinse-s rădăcini

strigătul fricii

reverberează lugubru

alergi și simți cum plumbul ți se topește-n picioare

nu-ți mai auzi bătăile inimii

te-apuci cu mâinile de ultimul gând

care te-ndemnase

cu puțin înainte

diabolic

să fugi

fără să înțelegi de ce

și

mai ales

fără să știi cine

a

Privesc în zare 
Mireasma de fericire
Aș vrea să cred că nu-i un vis
Petale de zorele s-au deschis
Să vestească dimineața împlinirii
Pe aripi de vânt eu ți-am trimis
Sărutul primăverii...
Curat ca lacrimile ploii
Prin ochi răzbat mii de culori,
Sunt

 imagine abstractă... numai Îngerii știu
 de ce apar mâini din spatele gardurilor -
 un fel de limbaj al slabei pregătiri
 în fata unui gest premeditat...
 
 anonimat total fără poartă de intrare 
 o deschidere de la mansarda gândului
 coborât

Codrul verde când zăresc,

Să-l cutreier îmi doresc.

Stau sub pomi adeseori,

Gândul se ridică în nori.

Și privesc departe-n zare,

Cum răsare Sfântul Soare.

Păsările, cântă ușor,

Mi se pare, că eu zbor.

Vântul gingaș mă alină,

Inima de viață-i plină.

Flori mă-nv

Prin noaptea albastră ne-am rătăcit,

Se aude muzica valurilor înspumate,

În fiecare zi de soare bine bronzate.

Când luna se scaldă printre valuri,

Acoperiți de a cerului senine șaluri,

În liniștea nopții, o stea la noi a venit.

Sclipirea stelelor, îmbrățiș

la început erai vie

alergai fericită printre zilele însorite din viața mea

în rochia ta roșie cu cercuri albe

ca un fluture

apoi

nu știu ce s-a întâmplat

într-o dimineață somnoroasă de Mai

îmbrăcată în verdele cel mai crud

al ierbii și mușchiului

ai devenit u

am încercat să gândesc cât mai puțin

despre ce mi se întâmplă în fiecare zi

când deschid ochii

și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții

în inimă

fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale

începând cu sufletul

izgonit de acolo în ochii so

 

 Ce dor îmi este
 dor de cuvântul lăsat
 omului cu chitara
 ce atinge
 trupurile sunetelor
 pe trambuline
 de vibrație astrală...
 
 Ce dor îmi este
 dor de drumurile paralele
 ale pașilor pruncului
 care
 crește… crește… crește
 ju