Blog

https://www.youtube.com/watch?v=vIwICDXpi_M&feature=endscreen&NR=1

Mîndro, dorurile tale

Le-am găsit plîngînd pe vale

Și strigau, c-an Piața Mare,

Hai, la gură de vînzare!

Refren:

Cînd te arde gura, tare,

O-mblînzești c-o sărutate.

Hai, băiete, scoate banu’,

N-aștepta pînă la anu’!

Poartă Crișu’ doruri multe,

– Focul fetel

cântecul lui orefeu

încercam să ies din moarte,

parcă aș fi fost orfeu,

euridice, în ce parte

s-a rătăcit sufletul tău?

dureros și greu să țip,

euridice, să nu mori,

clepsidra a rămas fără nisip

mi s-a spart tocmai în zori.

am să-ți cânt, euridice,

și să fa

mai departe de mine
cu un anotimp
locuiești tu

din pieptul ciugulit de ceață
aproape că țipi de câte ori întorc spatele
strigi atât de tare încât mă ajung fricile tale
până la brâu

când întorc privirea
îți cresc ramuri din podul palmei
de parcă

Un drum îngust ni se aşterne astăzi la picioare 
şi nu poţi spune simplu; e doar o întâmplare! 
Totul stă scris acolo, în cartea veşniciei, 
cum şi-adevărul, e-un simplu element, al filozofiei! 

Învaţă să m-asculţi şi eu voi învăţa, 
când paşii mei şi paş

Mă doare nepasul

spre înaltul nezbor

nemilos de negru

încă în viață

Crunt mă zgârie

dimineața sub pleoape

necrezut de tăios

ruginit

Nu mă mai oblojiți

cu vorbe goale

urletul îmi e panaceu

de cancer de limbă

Mă voi topi

sare în creuzet

iubind în genunchi

stelele

 Luna pare

 un cerc imens de foc

 într-un spaţiu

 infinit,

 de cer albastru.

 surâde ştrengăreşte

la început de martie

mohorât şi capricios

Mi-am pus în gând

 la noapte s-o răpesc,

iubitei  îi ofer un dar ;

astrul odelor veşnice

 un sugestiv simbol

al iubirii

Acolo pe deal este-o cruce.

E cheia de-acces către cer

Și tot ce drumețul aduce

Le lasă să zboare-n eter

Privește de sus tot pământul,

Privește și-n sufletul său

-E greu să fii om, spune gândul

Și-oprește drumețul mereu...

Să fii pentru-o clipă cât cerul,

E

Mă frâng pe roţi de piatră
lacrima ta de sânge ...Mă ţine
drept ca o lumânare!

Ochii-s nevăzători. De teamă,
genunchii moi îmi tremură
şi oasele se zdrobesc sub lanţuri
pe eşafodul mâniei.

Simt cum urcă prim mine roţi
şi se opresc
să nu-mi calce inima.

Sch

aud cum liniştea

densă de noi
curge dorinţă prin mine
încet
odată cu ea curg şi eu
în timp ce mă dezbraci de gânduri
unul câte unul
la întâmplare aruncate neglijent
prin tine
şi din fiecare mă simţi intens
cu tot ce aş mai putea spune
în neştire cu

Albiți de timp, mână în mână,

Ce simt nu trebuie să-și spună.

Privirea lor, caldă iubire,

Învăluie întreaga fire!

Și trec prin viață fericiți:

Au fost de Domnul ocrotiți!

A fost plecată, i-a fost dor...

Își strânge-n brațe-al ei odor!

Picurii calzi de feric

Nu mă împușca

legat la gânduri

cu fâșie de noapte

În groapa leilor

nu mă lăsa singur

când cerul nu e senin

Împinge-mă cu drag

de pe marginea lunii

măcar să-mi visez coasa

Unge bine ghilotina

să nu am timp să curg

amară rouă ci roșie

Îmbată-mi oștenii

înainte

Prin sertare pline

cu praf de timp

îmi caut în dezordine

un sâmbure de suflet

poate fi și amar sau diform

măcar să mi se potrivească

mă grăbesc

biletul de călătorie

e doar dus

trenul nu are genunchi

să mă roage să urc

și nici peroane eterne

sălile de așteptare

î

Împrăştie poetul 
pe pagina albă 
stropi de cerneală nebuni, 
cum împrăştie vântul 
într-o seară 
cu-aromă de toamnă 
frunzele moarte 
pe aleia, din crâng! 

Vino şi-adună-i 
cuvintele-n noapte, 
ori vino în zori 
când totul e fum, 
adună-i din gene 
gânduri sting

Prin insomnii căzut-am, cu noaptea la-nvoială 
să mai visez ce n-am visat demult, 
să limpezesc, chemarea mea astrală, 
de gânduri nebuneşti, să pot să mai ascult! 

Dar vai, iubirea mea, e astăzi oarbă, 
te vrea sub orice chip te-ar întâlni 
şi-n so

Pe aici am trecut alaltăieri...

Nu se vede?

Am lăsat un semn încrustat,

toată dragostea mea de viaţă

şi l-am pus piatră de hotar pentru eternitate.

Surâzând ,trec ceilalţi pe acolo

şi se miră

văzând lucrătura...

Nu zic nimic să nu se ştie

că eu am fost meşter

De, neagră,

noaptea-mi va veni

Mult prea de rece și devreme

Iubito, tu, nu mă jeli

Voi fi acolo

Lângă tine, nu te teme

Mult mai ades

Decât în hainele-mi lumești

O să mă ai mereu

În florile din glastră

În seară, luna ce privești

În primăvara prea albastră

În zațu

Ca un semn de întrebare

Un licăr în orizont nemărginit

Zâmbet oglindit în rouă de floare

O lacrimă mirată în infinit

Dragi, încruntați ori zglobii

Negri, căprui, albaștri, pustii

Umezi ori chirciți de durere

Încrezători sau plini de himere

Ochii, iubite fe