Blog

Rădăcinile mă ţin legată
N-am puterea să mă smulg şi-aş vrea,
Să mă rătăcesc prin lumea toată.
Nu vrea să m-ajute cineva?

Aduceţi un val să-mi surpe malul
În derivă tot plutesc şi-aş vrea,
Să-mi găsesc un port să-mi las amarul.
Nu vrea să mă înece cin

copilărie

copilărie, ai rămas în sufletul meu

ca cel mai frumos capitol al vieții,

răsai sub ploape aproape mereu,

ca raza cea dulce a dimineții.

dealuri și codrii bătrâni m-au crescut,

câmpia întinsă cu lanul de grâu,

cerul în  nopțile de vis mi-a fost s

Zbor,

doar în gând,

că aripile-s frânte,

sunt pasărea ce cântul

astăzi

nu-l aude,

sunt ploaia,

fără lacrima din geană

sunt eu,

ori poate toamna,

şi în vântu-i

adesea te-mpresoară,

te-mprăştie în patru zări

nălucă,

să nu mai ştii,

dacă e vremea

de-ntristare

sau de d

Sărut fatal, de buze sterpe,

ce niciodată n-au visat,

pe marginea unui pahar cu bere,

pecetea el şi-a pus cândva!

Plecă apoi în lumea largă,

licuricii să-i aprindă,

candele ce-au fost cândva

printre trupurile stinse!

Răstignit, gemea pământul,

de pe cruce

Tu mâna pe un ochi de-ai pus

nu e destul ca soarta s-o înfrunţi,

e blestemată fir-ar ea să fie

să te închidă în ochiul veşniciei.

Oricât de mult te-ai strădui apoi,

n-ai cum să fii în număr doi,

ursita ta, va fi pe veci pierdută

iar gândurile, singur le s

E oare doar,

a minţii noastre-nchipuire,

că suntem vii

şi-n astă lume hoinărim?

Că stăm privi la naltul

fără nume,

şi mielul,

ce zburdă pe câmpii!

Cum pot să-mi strig îngrijorarea

de-a fi o umbră,

rătăcitoare printre vii?

Cum pot iubi,

de sunt un gând,

ori fum,

Ce cauţi viaţă, într-un chip de lut,

priveşte-i ochii, ei sunt morţi, de mult!

Nici farul vechi ce-aşteaptă-n departare

nu poate să-ţi arate drumul, doare!

Nisipul dur al plajei, copitele-l sfărâmă,

privind napoi, nu poţi vedea vreo urmă!

Te scaldă dacă

Cum pot să râd,

când soarta-i schimbătoare,

astăzi e bună, mâine, doar o piază rea,

când corpul mi-e cuprins de-nfiorare,

în braţe te-aş lua, dacă şi tu ai vrea!

Cum să te simt,

când braţele-mi sunt goale,

când norii mă apasă tot mai greu,

văd, cum natura

Rătăciţi prin lume, o voi vise străine,
ştiu, drumul sterp, nu-i departe de mine!
Îmi e frig, îmi e foame, acuma o ştiu,
sunt rătăcită pe veci, într-un mare pustiu!

Văd, cum moartea, este-n inima mea,
dar acum am s-o las, facă, tot ce vrea ea.
Doar când

Asemeni algelor în mările sudice,
dorul meu pluteşte-n noapte.
Are el oare putere să străbată iluzia
şi să înveţe a iubi?

Pas temător, se adună-ntr-o stea,
curgând în lumina blândă a-nserării!
Între un fir de nisip şi un val,
iubirea mea, e străină de

Prietenia virtuala              există; e ca o frumoasă grădină în care florile nu se ofilesc şi nu mor niciodată… Ea trăieşte şi rezistă în tăcere, la orice depărtare.
Prietenii virtuali nu se privesc în ochi, dar se recunosc dupa inima lor şi după

 (Azi, 12 Martie 2012, Ziua mea de naştere)

S-au scurs anii, fără încetare,

atât de nemilos e timpul, oare ?!

Sub dezmierdarea blândă

a zorilor firave,

din buchetul împlinirii,

din corola de floare,

au căzut una câte una

petalele iubirii...

Mă zbat mereu

din

șase pereți bine legați

dintre care doi..

podea și tavan

mă strâng la gât

m-aș descheia

dar palmele-mi sapă

și nu au timp

tunel spre țipete

în ochi lumina-mi s-a născut

deja zăbrelită

trei bare groase

cu gust de dinți striviți

sânge vopsea și rugină

limba vorbeșt

                            terapie cu povești…

Cic-a fost mai demult, cum o spune cuvântul,
Când doar regi și-împărați stăpâneau tot pământul.
Între ei… împărat, cum cuvântul o știe,
Jumatat-de pământ îi era-împărăție.

Și cum toate se strâng, deseori,

Sunt Decebalul dacilor din mine,

Columnizati in sange de roman,

Sunt Mircea cel Batran de la Rovine,

Sunt Iancu,sunt Mihai,sunt si Stefan!

Sunt general roman cu sange rece

Ce-a decretat,,-Pe-aicea nu se trece!,,,

Sunt Coanda,Vuia,Vlaicu sau Aslan,

Sunt Emin

 părinții

ce trist răsar prin ceață figurile bizare,

ele vin de departe în legănări de vis,

cum fluturau cernite stindarde funerare

și  un cavou pe boltă cu un capac deschis.

cât timp trecut-a oare de când m-ați părăsit,

clopotele gemeau, în cântec funer

prin păr îmi adie haotic de negru un gând

în degete-mi umblă furnici grăbite la masă

ochii îmi țiuie acut a aruncată privire cețoasă

pașii îmi sunt mult prea înfipți în pământ

biserica se crucește la stele să nu mă deochi

potecile terne parcă din mine to

Si vreau sa curg n-explozie de gânduri,
ca lava din vulcan să te inund cu mine,
şi să te frigă valuri de săruturi,
îmbrăţişare când mă legi de tine.

Privirea să îmi fie scânteie din dorinţă,
ca jaru-ncins, aprinsă tot de ea
să-mi lase gura arsă, scrrr

Noaptea dădea ziua la o parte şi Ionuţ intră în parc pe aceeaşi alee, pe unde mersese Alina cu o săptămână în urmă. Înaintă cu paşi înceti pe iarbă şi pe alei, simţind vântul cald care se stârnise din senin şi se înteţea. Întreg parcul părea deranjat

Sfârșit de iarnă...

Agățate de gânduri stinghere
  ramuri de vis stau rezemate,
  vântul adie și ușor împrăștie
  miros de flori scuturate .
 
 Printre crengi  de ger răvășite  
 șoaptele  s-ascund  zgribulite
  frigul a pus stăpânire pe zare