Blog

Schijele vremii îl loviseră din mers
ca un fulger care a scrijelit copacul
a mers mai departe călare prin destin
cu un orgoliu moştenit din neam
care-i stopa plecările
pe drumuri fără rost.

Niciodată zilele şi nopţile nu erau la fel
aveau riscul presu

Femeia-şi înfige degetele subţiri
în aerul vâscos al casei şi curge pe pereţi
îmi vine sa îmbrăţişez freamătul ei mov
s-ascult pe claviatura vocii şoaptele,
în bătaia sunetelor stopate de tăceri
ca o dorinţă estompată-n cuvinte
când îţi prinde temere

Tu pasăre neînvinsă de zborul cuprins
în măduva vântului
aşteaptă să-mi dezleg limba
de mărgăritarele cuvintelor
nu mă trăda ca pe un poet
cu pana răsfrântă.
Lasa-mă să vindec cântecul
la umbra aripii tale obosite
de atâta timp
şi învaţă-mă să constr

Am nevoie de linişte
o femeie e-n spatiul launtric
şi-l foloseşte din plin
izolat în cameră cu glasul ei
plânge pe umăr necazuri ne-ntâmplate.

În rotunjimi o voluptate secretă
roade aşteptarea până la sânge
pragul uşilor uns cu busuiocul ei
mă umpl

O linişte durută, o contopire-n deziluzie
cohorte de lăcuste vin în livezile cu meri
în migraţia femeilor spre alte ţinuturi
cu ramuri de măslin.
Ne-nţelese semne fură căldura
pruncii rămân singuri în bătaia vântului
cu plânsete ucigaşe pe acoperişul

Toate se duc în ţărâna din mirişti
Să simtă urma de ţăran pe glie
Împovărat de gânduri şi restrişti
Despovărat în cântec de ciocârlie

Toate-s ca o cămaşă de piele
Să-mi soarbă sudoarea din spate
Să-mi ardă lumina din stele
Pe râuri cu albii în stâncă

Am plecat din anotimpul umed
să decupez o poartă prin întuneric
pornit să te caut cu picioarele goale
prin locuri cu flori mirosind a fete mari
îmbrăcate-n rochii curate miruite-n tămâie
când se retrag în seminţele din care au provenit.

Păsări nevăzut

Înălţăm în vazduh zmeul, vântu-i frânge zborul
cu o linişte smulsă copilăriei,
sub aripi se nasc aşteptări prin care se ridică
visele clădite pe aer.

Speranţele învinse ne împing în focul căutării
nu se pot stinge cu apele ploilor
spargi tiparul cuvin

Nu mă mai apasă greutatea gândului tău

Remuşcări nu mai am,
Mâinile-mi sunt libere de sarcini
Pot să incomodez cu ele pe oricine
Fără să-şi facă iluzii.

Hulubii mi se aşează pe umeri
De bucurie,
Câmpiile mele sunt invadate de sturzi
Peste mantaua galbe

M-a căutat femeia de ploaie
Ochii mei au cazut în mâinile ei
Şi i-a mângâiat
A plecat îmbujorată de plăcere
Nu mai văzusem femei de ploaie
Şi vroia să facă dragoste
Aşa printre picături blonde
Ca nişte petale de trandafiri.
Nu ştiu dacă femeia de plo

am pus o avalanşă de ploi
să-mi spele rufele pe sârmă
le-am lăsat apoi să se usuce
o săptămână
apoi le-am strâns
mirat de miros
le-am aruncat în dulap
plictisit de singurătate
am decis să-mi omor ziua
spre seară ţipete în vecini
din cauza obsesiilor

când te caut nu te găsesc
când eşti acasă nu ştiu să te caut
şi alerg de nebun pe drumuri
iau gândurile cu mine şi mă învălui
în praful gros care se ridică la o simplă adiere de vânt
ochii, nasul, gura simt o arsură
mă târăsc cu durerea-n oase
într-o

Zilele mele împreună cu ale tale
aruncate pe funia de uscat rufe
aşteaptă flămânde soarele

în ele-mi încarc norocul în carul cu fân
şi pornesc pe drumul toamnei
să-mi aştern nopţile în mirosul proaspăt
şi să-mi oblojesc trupul cu apa lui
de toate răce

gândul femeii se realizase
dincolo de pragul închipuirii
căutarile lungi pline de întâmplări
îşi găsiră la vremea coacerii
bărbatul potrivit să-i poarte sâmbetele
care-i brăzdase trupul
de trei ori în caţiva ani
împlinindu-se pe sine

timpul a trecut,