Ce bine-a fost

De trăznete și ploi rebele
S-a luat curentul pe rețele;
Nu mai e lumină-n sat.
A fost un timp blestemat.

Doar la Eva infidelă
Pâlpâie o candelă
Lângă patul conjugal
Parfumat fără egal.

Viorel este la baie,
Și se spală-ntr-o copaie
Într-u

Clipele mele s-au îndepărtat demult de-ale tale, pentru că nu şi-au mai găsit la un moment dat, sensul.
Inimoase şi încrezătoare, au încercat să ţină paşii drepţi şi călcau cât puteau de tare asfaltul, iarba, pământul, încercând să nu-l piardă din ur

Masa Tăcerii

Mândre lunițe
Albe căprițe
Roată-mi dădeau
Și se împietreau
În zorii sidefii
Fără a-mi vorbi...

Eu tăceam în mine
Înghițind suspine
Dumicând dureri
Zilele de ieri
Una câte una
Și-au cerut arvuna
Bucățele grele
Dorurile mele...

Singură doar una
Inima ne

*dihotomiile arterelor*

după ce s-a dovedit că nu pot folosi optim nici carosabilul
nici trotuarele
pentru necesarii pași ai vieții
mi-ai spus să plec acasă

strada nu-i pentru cei cu tălpi prea subțiri

aici
din orice direcție
ziua se rulează doa

Este ziua ta, copile !

E ziua ta, copile drag !
Floare gingașă din fereastră,
Tu râzi și ne privești din prag
Ca un vlăstar dulce din glastră.

Alergi desculț fără odihnă
Pe verdele teren de joc
Din dosul casei, în grădină,
Unde este destul loc
Pentru

Vom fi împreună

galopând prin Univers,

prin galaxii incerte

și ademenitoare;

încurajați de iubire

și de hăitașul vers,

de declarații

cu și fără blamare.

Fiecare

cu destinul lui

în a fi necuprinsul

și căutând un rost;

lumea va avea poeți destui

și-i va onora

cu un

În derivă

Cu derere-n glas vă spui
Că-n urma cu doi-trei ani
Frunzele din mulți gutui
S-au uscat în miez de vară
Ca toamna arse de brumă.

Pomii, apoi, câte unul...
Până-n toamnă și-au dat duhul.
Nu cred că existau viruși,
Pomii să fie distruși,
Dar, pe

Geta merse la spital să se intereseze de starea colegului ei, dar mânată mai mult de curiozități decât de grija lui. Când ajunse aproape de salonul în care era internat Sirius, dădu acolo de mama lui, care aștepta încordată în hol. Atunci se așeză pe

Cânta deasupra pasărea măiastră,

pădurea tremura cuprinsă de fiori,

iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,

se rătăcea prin teii încărcați cu flori.

Creștea în zare luna tremurândă,

noi o priveam uimiți, sub cerul de oțel,

când umbrele, plecate să se-as

Amurg de dor

*

Nu mi-ai cerut și nu mi-ai dat nimic,
Nici ca să plec dar nici să mai rămân,
O nebunie ca un loz în plic
Misterizând albeața unui sân...

*

Am fost ca două gânduri visătoare
Ce respirau pe-atunci la unison
Din care-a mai rămas o întâmplare -
O