Toate postările (22505)
Ai fost drăguța dintâi
Bat secundele-n cadran
Și se-adună an de an;
Noi, copiii de la țară
Nu ne mai jucăm pe-afară.
Am ajuns și tu și eu
Elevi model de liceu;
La mijlocul lui răpciune
Ne-am strâns toți cu gânduri bune;
S-au tocmit patru tabele
Pentru c
IDA
- Nu trebuie să mă omori pentru a avea toate acestea!
Ida îl privi pe Sofian mijind ochii, zâmbi suav şi desfăşură spectacolul acela uluitor şi captivant ce producea un efect devastator asupra bărbatului, schimbă piciorul stâng de pe cel drept inv
Cad frunzele-n parc purtate de vânt,
pe cer se adună nori de zăpadă,
la margini de vis stă gândul înfrânt,
plâng cărțile-n rafturi gata să cadă.
Un tren rătăcit, ajuns prea târziu,
așteaptă în gară un semn de plecare,
un biet impegat, în biroul pustiu,
vis
că am dansat odată pentru acest oraș
și bordurile lui mi-au devenit coaste sub nopți toride
bântuite de fantasma cireșilor
primăvara își crăpa ghiocul norocului sub balerinii ursitei cusuți din arterele noastre
nu pot uita c
Secunde trec de parcă-ar fi o oră, afară plouă rece, sincopat,
Singurătatea – bulversantă horă, în jocul ei fetid m-a îngropat
Și mă gândesc la toate cele care, amarul mi-l stârnesc catalizant,
Pe rana sufletului îmi împroașcă sare și-orice nimic devine
În speranța că am adus o lumină cât de cât lămuritoare asupra adultescentului nostru, îl vom invita pe cititor să cunoască și latura întunecată a personalității acestuia, latură de care el era mai mult sau mai puțin conștient. Sirius – cum obișnuia s
Toamna lui 1980 sosi în familia Dănuței cu mari emoții, cu pregătiri pe ultima sută de metri a temelor pentru vacanța de vară a fraților mai mari, care pe de o parte, din neglijență și lehamite, pe de altă parte, din cauza sarcinilor interminabile pu
Să vii la locul știut
Urcă Mitică la Pietriș pe sub pruni
Cântând din flaut doina știută,
Ecoul se pierde-n desiș de aluni,
Iar Nela din poartă ascultă.
Stă jos și privește în vale,
Iubita-i grăbește pe drum,
Iar el cu multă răbdare
Strivește țigara de
Paul Celan, Ingeborg Bachmann: Corespondențe Bachmann, Ingeborg; Paul Celan (2008), Herzzeit: Der Briefwechsel, Suhrkamp
English translation: Bachmann, Ingeborg; Paul Celan (2010), Correspondence, Seagull Books Translated by Wieland Hoban
În anul 2008,
Teatru absurd
autor: Florin Alexandru Stana
voce: Florin Alexandru Stana
editare: Florin Alexandru Stana
Teatru Absurd
Pe scena Absurdului, Delirul și Agonia își joacă ultimul rol în decorul luminat de tenebrele Nopții și feeria Visului.
Pe scenă se joacă
fără să mă-ntreb dacă iubesc acest timp sulfuric
nu respir cu o parte din mine
și doar zidul îmi gâtuie țipătul pisându-l
în oase fragile
invoc focul să descuie orizontul
îmbrăcată în verde port pelerină de liliac
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!