Blog

  Bastoanele milițienilor îi sculptau cu devotament șalele. Loviturile se întețiseră până-ntr-atât, încât nu le mai simțea usturimile. Cu toată tăria lui de caracter, cu toată tactica lui intimidatorie, Calistrat se pierduse de tot cu firea sub duium

Privind spre primul centenar

Ar trebui să fim mai buni,

Cu patriotismu-n chenar

Să-i omagiem și pe străbuni.

Să fii tot timpul un hoinar

Că n-ai știut s-alegi tribuni?

Privind spre primul centenar

Ar trebui să fim mai buni!

Uniți, lângă un felinar,

Mereu vr

așa cum raza de lumină albă uneori
(trecând din întâmplare printr-o prismă moartă),
se sparge în o mie de culori,
la fel privirea ta, iubito, nu are altă soartă.

te recompui bizar mereu sub alte predicate,
(nimic, până la urmă, comun ideii de frumos!)

Nectarul credinței e ca un  

Izvor de pace și iubire

Clădit pe gândul nostru comun,

Instalat cu multă smerire.

Oferta primită în ajun

Doar ar vrea să îți dea de știre:

Așteaptă, tacit, pe un scaun

Timpul speranței în unire.

Ăst gând, cu blândețe, îl propun.

cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,

care se petrecuse-ntr-un  cătun numit Capernaum

( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),

Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ

și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minți

Când ploaia cântă pe asfaltul rece

Și frunze dormitează pe trotuar,

E semn că toamna nu mai vrea să plece.

Acum un spici își pregătește-n scuar.

Posacul vânt, încurcat în cântece,

A-mprumutat un aer mortuar,

Când ploaia cântă pe asfaltul rece

Și frunze dor

Râzând fericită, Corina se pierdu în îmbrățișarea iubitului și se abandonă sărutului său arzător, ignorând cu desăvârșire privirea otrăvită ce se rostogolea peste ei de la fereastra apartamentului, de deasupra casei sale. Efuziunile lor sentiment

În visul meu mă ascund la pieptul tău

Noapte, adie vântul gingaș de vară.

Gândul meu este mereu la malul mării,

E liniște, luna s-a ascuns sub pelerină,

Aici pe nisipul cald eram atât de fericiți,

Numai marea sparge la mal scoicile,

Aleargă valurile învol

Dansează calm în vântul rece,

Acoperă păduri și dealuri

Nedeslușiți fulgi în valuri

Seninul zilei îl vor trece;

Uitată luna se ascunde,

Lumina ei prin nori pătrunde

Feerie-n pragul înserării

Uimește ochii-n largul zării,

Lătrat de câine-n depărtare

Gonește

Pe roua ce-mbrățișează

Crizantema-n dimineață,

Toamna, blând, se furișează

Ca o domniță fâșneață.

De floare se atașează,

Pune puțină dulceață

Pe roua ce-mbrățișează

Crizantema-n dimineață.

Întregul descătușează:

Petale, stropi și verdeață,

Iar toamna doar re

Anei

Din viața mea n-a prea rămas nimic,
Iar sufletul mi-e sterp și găunos;
Pe-această lume omul este mic,
Înțelegând târziu ce e frumos

Când vom muri, nimica nu mai este,
Se zice că vom trece nouă porți;
Aș vrea să șiți că totu-i o poveste...
Cine-a m

priveam aseară stelele lui David de pe cer,
așa cum Creatorul în Geneză le dispuse,
în câte șase colțuri de lumină și un hexagon,
în fapt, mii de triunghiuri echilaterale suprapuse
efemer,
când într-o prismă cu trei laturi, când într-un trunchi de c

Baze de date geografice

******************************

Autori:

Prof. univ. dr. ing. Nițu Constantin, Universitatea din București;

Șef lucrări dr. ing. Camelia Slave, USAMV, București.

Moto:

„Chiar de prea des o facem lată,

Noi mai și scriem.... câteodată!”

N

așteptările-s amorțite,

suflul unui octombrie sec

 le ascunde-n cazemate-

 nimeni

 nu-și amintește

  de-o  toamnă

cu parfum de crizanteme…

 șuieratul păsării

 se auzea dincolo de

 înaltele trecători ale vârstei;

 nimeni

 nu-și amintește

 de vreun zbor

 deasupra

TIPSIA TOAMNEI

Toamna mi-a servit, pe o tipsie,
Un ceai... din cuvinte și culori,
Astfel, s-a asigurat că-n poezie
Toate frunzele vor ajunge flori.

Adulmec miresmele autumnale,
Ce-mi răscolesc întreaga ființă
Și iute ating punctele cardinale,
Cu su