Blog

   Mă gândesc. La ce? La nimic. Ai văzut?

Până şi cerul, în liniştea lui, s-a săturat să tot tacă.

A turnat

şi

a tunat

şi

a fulgerat aseară, până târziu, în noapte. Parcă şi-a curs of-ul în lacrimi. Obosise de prea multă tăcere. Plângea în locul meu.

   E

A sosit toamna

Îşi deapănă timpul firul de-argint

Anotimpurile  îşi arată bogăţia succint

Toamna-şi etalează veşmântul ruginiu

Prevestind o schimbare în a vremii pustiu

Codrul îşi pleacă creanga până la pământ

Frunzele amorţite, se desprind de vânt

Sărutâ

Toamna

Dansându-şi culorile în ritm de tangou

Toamna-şi arată splendoarea-n tablou

Pe acordurile simfoniei cântată de vânt

Colorit în galben ce ne îndeamnă la cant

Acordurile suave ce parvin din imensul eter

Învăluie inimi adăugând un tandru mister

Toamna 

Luna a ieşit la plimbare pe cer

fără să caute ceva sau pe cineva de pe-aci

doar se plimbă şi ea ca unica cetăţeană

pe orbita Pământului cu drepturi absolute

nu este interesată de clădiri

de natura abundentă care e ţesută pe planetă

sau de viaţa care în cea

cu sufletul vânăt

încătuşez gândul

la crucea dintre pământ şi cer

să nu-mi aducă urmele în faţă

sufocată m-aş apuca

să priveghez vestirea ecoului

cu pasul îngânat

de ritmul celor care mi-au fost

 ziditori întru mine

abecedarul

 prin care mă vestesc

în drumul s

Pâinea plângerii e dospită cu meditaţii apocrife

şi excremente morale în imagini grafice simplificate.

Un pui de Ion îşi exercita melancolia nevoilor

prin bolboroseli de-o vulgaritate modică.

Astfel reuşea o faţă cu tonalitate aparte,

încât putea să lovea

   Între cer şi pământ mă aflu

cum iubesc stropii din soare, razele din lună, zborul din stele, lacrima din nori,

cum iarba se luptă să stea dreaptă în vântul bătut peste ramuri, frunzele patinând culori, florile zâmbind, apele îşi nasc izvoare_

le le

                                                                   Anticamera unui zâmbet

           „Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti.” - Mahatma Gandhi

S-a rupt o frunză dintr-un pom

Și în văzduh se-nvârte:

-Vai! Cad! Ajută-mă, te rog!

Nu vreau să plec,  părinte!

Iar el săracul ca un om

Întinde brațele s-o prindă,

Nu izbutește, vântul o ia,

Și-o duce în grădină.

Și prinde jalnic a prâsni

De parcă vrea să

Urcat-au satul pe coline

Și mai aproape, lângă cer,

Să viețuiască mult și bine

În obiceiuri ce nu pier.

Dar când s-apropie prier

Și-i semn că primăvara vine

Răsună-n satul din coline

Și mai aproape, lângă cer,

Chemări și valuri de suspine

Ce-nvăluite-s în

Îmi cer scuze copiilor mei care sunt minunați Păcat că se întâmplă și așa cu unii părinți!

Toate se plătesc, copile

Părinții-s bătrâni! Să tacă!!
Au tot spus cât am fost mic,
Să nu mai spună nimic
dar, nici ce vor ei să facă,
nici să stea în pat să zac

(capitolul precedent)

Expoziţia priteniei între popoare

Moto: „ E mai bine să nu ai idei deloc, decât să ai idei proaste. Mai bine să nu crezi în nimic, decât să crezi în ceva greşit.” — Thomas Jefferson

Coreea de Nord

Într-o după-amiază am pleca

Nu eşti persoana care să mă fi dezamăgit atât de mult încât să simt ură. Şi atunci... când îmi plouă în suflet, îmi fac umbrelă dintr-o bucurie: TU!

Etica treptelor

O virgulă, și încă o virgulă, invadează

planșeul transpirat în neputință,

până când pumnul clipei

scanează

iubirea mucegăită în halta intersecției cu pământul.

Pauza se degradează în echilibrul instabil,

în timp ce

momentele colaterale ale

   Când îţi e dor, te duci în timp, îl cauţi până la capăt unde găseşti

trupul ca o iluzie

şi ,doar,

Sufletul e totul,

toate prind contur ca o întâmplare simţită, o alcătuire de trupuri şirag, ca o lacrimă de sânge, viaţa (pre)cum o inimă se lasă privi

Clipă ce îmi porţi numele,  

nu muri încă!  

Mai zăboveşte o clipă,  

picătură de timp!  

E încă în pripă...  

*  

De ce-i faci tu, Clipă,  

hatârul Veşniciei?!  

Nu vezi că nemurirea ei  

e clădită pe cadavre,  

pe clipe uitate!?  

Dă-mi, Clipă, dreptate...  

*