Blog

Păşesc acum agale peste nisipul ud,
Ascult cum plânge valul sub pătura de nor,
Cum bate vânt sihastru prin stufărişul crud,
Iar, albii pescăruşi ca-n dans plutesc în zbor.

Când mă va însoţi noaptea
voi rămâne singur
cu fantomele ei,

anotimpurile nu se vor deosebi.

Pe întinderi vălurite de maci
perle de lumină
ies nesupuse din ape,

îmi înfăşoară sufletul călător.

Treptat uit cu nobleţe
sâmburele fructului roditor
din care m

Am privit în ochii unei stele ce apunea,

pâlpâind, întru scorbura infinită a nopţii,

şi-am găsit umbra unei fericiri ucigaşe

ce mă pândea de câteva vieţi şi ceva.

Privirile noastre s-au întrepătruns

în bezna pustie şi rece

ca două cuţite ascuţite spre tim

Am lăsat caprele cu ceilalți băieți și m-am afundat pe cărările umbroase ale cimitirului să-l caut pe Tataia meu. Da... Tataia meu s-a dus la Domnul cât eram plecat la sanatoriu și eu nu știam...

Am trecut pe lângă niște morminte pompoase, cu cavou și

Un arc se-ntinde cât un cer
ce doreşte să cadă din el stele,

luna rece seceră şi ea lumina
flămândă ca o insulă naufragiată
într-un pustiu de apă.

În trupul tău o noapte ascunsă
împarte întunericul şi-l aruncă afară,
de se crestează pielea pe margi

În noaptea târzie lângă crudul mormânt

Pâlpâie liniștit o candelă și florile plâng.

Numai crucea ce străjuiește la a ei frunte

Rămâne simbolul trecerii pe a lumii punte.

***

De mii de ani anotimpurile se tot rotesc , nu se opresc.

De tot atâta vreme, venim

Un vapor aluneca ca o fantomă pe Dunărea liniştită.

De pe covertă admiram şesul îmbrăcat cu mii de flori,

Aveau culori din ochii şi sângele vărsat al luptătorilor ce au plecat.

Aici malul s-a surpat până când Icoana Sfântă singură s-a fixat.

4

Tobit o ţinea pe a lui, povestea cu o poftă nebună ce a păţit el acolo în război şi oamenii ascultau cu gurile căscate la balivernele lui. Cum ce, bbăăă, cum ce, le răspundea el, staţi să vedeţi, m-am trezit pe malul celălat al Donului cu hainele fă

Sunt
semnul tău de carte 
pe care îl atingi la fiecare 
închidere şi deschidere 
a romanului.

Spre moarte în viață şi-n viață-n catrene,
Cu negrul bob - punctul cuvânt,
Cu roşul aprins ce-mi curge prin vene,
Din noapte cobor într-un mac pe pământ.

Trimite-mi gândul tău în fiecare seară,
Eu visul îl voi transforma-n poeme,
Cum Făt-Frumos aduce primăvară
În poala-ndrăgostitei Cosânzene.

Și ... 
știai că ...
zâmbetu-mi are chipul tău;
el se ridică în sus 
unde privirea se-mbată de
lumina-ți ochilor,
păstrând speranța-n-tr-o tăcere
de complicitate?

Ceea ce sunt
nu
nu aceasta-s eu!

(tatălui meu)

,,Nu dai cojocul pe foc 
pentru un purice!''
Un purice
mă gâdilă să fac ...
moarte de purice.
Şi ... 
mă pişcă el,
la mine pişcă gândul
de el să scap,
nu ştiu ce ... cum să fac
să nu-mi pătez 
reputația
de ... 
,,nu eşti în stare să faci nimic''
strân

Când visul doare
de realitatea ce curge lacrimi
mă-nchid
să dorm adânc în mine
întru renaștere
fiindcă toate 
,,cele dinlăuntrul ale mele”
au nevoie de curățire
pentru bucuria 
ce va sa fie,
când buzele vor zâmbi
drept jertfă a inimii
risipită în bătăi de dragos

Dacă cineva mi-ar întinde o mână
mi-ar speria toți fluturii
eliberați 
din captivitatea pântecului
pe care
voi să îi adun
unul câte unul
să îi inchid iar,
aşa cum adun 
secundă cu secundă
pentru formarea erelor trecute.

Un simplu sentiment umple veacurile,
vibrâ

Într-o pânză diafană luna tainic se îmbracă,
Apoi ninge peste mine, peste ape, peste munți,
Şoapte. Şi-atunci țesem basmul nopții, peste lumi celeste punți,
Cu al clocotului râs parfumat de busuioacă.

Am crezut ca mai pot crede în iubire.
Am crezut că mai pot crede în frumos.
Cred ce văd - un tot întors pe dos,
Unde-n tot primează năruire.