Blog

      Ai cunoscut fata, ai alergat după ea cu "limba scoasă", frumoasă, deşteaptă, subţirică şi care te considera amuzant, chiar şi sexy. Cu promisiunile de rigoare, cu siguranţa în traiul în doi, aţi spus, fără să gândiţi prea mult! cu glas hotărât

Se revarsă apele
nesocotesc malurile şi se înfurie,
caută o libertate deplină,
au primit o dezlegare din cerul acoperit de nori grei.
În copacii rămaşi în puhoaie
păsările privesc şi rămân mirate
dar totul pare o întâmplare
roasă de propriile ei sufe

ÎN IARBA CRUDĂ

Păşesc uşor, întunericul a cuprins odaia,
trist, doar pendula îşi face simţită bătaia,
iar vântul s-a culcat pe ramuri de copaci
şi la geam ciripesc doi grauri insomniaci.

Gândurile-s cărunte dar tâmplele fierbinţi
şi singurătatea a devenit

Sfinxul a fost dăltuit din piatră

El n-a cunoscut durerea niciodată.

Dar omul a cărui mumă este huma

Va munci și va lupta întruna.

***

Din mănăstire nu se mai poate retrage.

Ce forțe ale uitării adolescența îi va șterge?

În vis va trăi mii și mii de vieți f

faraoană(cântec ţigănesc)

faraoană cu ochi murgi,

unde dracului te duci,

îţi trag umbra după mine,

eu o trag şi ea nu vine,

vorbele mele sunt mute,

cine stă să le asculte,

faraoană, faraoană,

eu am rană, tu ai rană,

nu te doare cum mă doare

că te-ai schimbat l

Îmi înfloreşte sufletul de bucurie,
se umezesc ochii cu o lacrimă,
mi se topeşte în palme timpul

pe care nu-l poate îngheţa nimeni.

Ramurile sufletului se înalţă.

Copacul prinde pământul în rădăcini, respiră
stelele respiră şi ele apele.

Verdele absoarbe

SURPRIZA TOCMAI DE LA COVSNA  "Devoratoarea de litere" analizează, cu mijloacele unei comedii amare, nu numai relaţiile familiale ale unui cuplu, ci creează şi o fascinantă “frescă” a societăţii actuale româneşti, cu toate tarele, clişeele şi “răstur

Aş vrea să – ţi spun foarte multe

Noiane de gânduri sunt în mine,

Mă iubesc când scriu despre tine

Foile albe ştiu bine să mă asculte.

Acolo unde este iubire, este bine

Vorbele mele sunt medicamente,

Suntem actorii vieţii în cuvinte

Câ

Am ancorat peste limanul păcii la voievodul răzvrătirii

Să sparg talazurile urii, să îngrop securea răzbunării.

Doamne! Tu le vezi pe toate, aruncă pleava în foc,

Fă să ajungă fiecărui om un singur atom de noroc.

***

Cataclismul n-a lăsat apărarea să-și s

Singurătatea
oarbă de orgolii şi plină de ifose
se-nchide între pereţii îngălbeniţi de uitare
şi nu se lasă ruptă din trupul stingher
ce nu are putere să se depăşească pe sine.

Singurătatea se întreţine şi regenerează ca şi rutina
cu propriile mijloac

L-am cunoscut la circ unde moartea este gazdă.

Mi-am pierdut controlul sub aura lui jovială.

A zis: nu te teme! Aceasta e viața mea, e clar?

Uneori, pe neașteptate, spectacolul e fatal.

***

Un rătăcitor câștiga puțin la circ,

Refuza limbajul dragostei, era

ziua în care l-am cunoscut pe adam
miroasea a poezie până la rărunchi
oamenii deveniseră un soi de păsări pulsând
jefuiți de propriile lor pene
cuvintele ca niște monede
se risipeau vii în țărână

bolnav de un unu imaginar
Adam s-a spălat pe mâini de

Cuvintele s-au strâns toate, la un loc, în cerc. În mijloc

-ul lor era bucata mea de cer,

se întindea dincolo de zi.

A venit noaptea. M-a prins întins,

pe jos. Muşcam hulpav din vise

ca dintr-un măr, defrişam pădurea

de gânduri

şi

şoaptele curgeau pe la

Se scutură de umbra ce-i cade pe umeri
şi lumina-i alunecă în loc de pe tâmple.

I se adaugă-n ochi cum în frunze verdele
gâtu-i capătă o culoare de sărut diafan,
pe piept movile rotunde şi o cruce de smarald
capătă străluciri de stele înnoptate.

Pe faţ

Izgonit din cer, stă agăţat cu picioarele

de pământ, ca un circar pe sârma vieţii

şi-şi flutură mâinile în aer de parcă ar dansa pe ritmul

bătăilor de aripi, din piept. Era cântul înfloririi şi petale

se adună,

se zboară,

se aruncă,

ca în copilărie, de s

Suntem trecători, soarta mereu ne tulbură, ne frământă

Jucându-se. După ce ne înalță în genuni ne aruncă.

Rezistă. Să nu te sperie nesfârşitele capcane,

Nu te mânia. Domnul Iisus îţi întinde o mână. Crede!

***

O pulbere fină albă ce tulbură transparența a

Pe drumul spre mine mai șchioapăt puțin,

Mi-e glezna strivită de marginea gropii.

În sufletu-mi ars – chinuit beduin,

Pustiul de vise-și adună azi snopii.

Umbrela de gânduri m-acoperă-ncet,

Pășesc temător sub plăpânda corolă.

Prin resturi de clipe-o potec

Văd zborul unui stol de aripi
trăgându-şi umbra peste vârf de pădure
în ritm solemn şi seren
de sentimente cenuşii, imature.

Of, mă doare această primăvară
în visuri de flori grav rănită
cu amintiri de crengi încă netrezite
şi cu pălărie albă de munţi