Blog

Se-adună roua, devenită brume,

pe frunzele căzute din castani,

iar timpul reîntors depune ani

pe raftul cugetărilor postume.

Desprind din ele retrăiri uitate,

le readuc prin veacul legendar

să regăsesc în visul meu hoinar

parfumul amintirilor păstrate

prin

Sunt un fulg care iarna mai rătăcește,

precum o lumânare lacrima o topește,

Nu mă opresc din drumul meu niciodată, 

pe aripi mari de vis sunt de viață purtată.

Sunt o frunză deseori într-un tainic zbor, 

așa mă simt în al cântecului tainic dor,

Șterg, des

Sunt un fulg care iarna mai rătăcește,

precum o lumânare lacrima o topește,

Nu mă opresc din drumul meu niciodată, 

pe aripi mari de vis sunt de viață purtată.

Sunt o frunză deseori într-un tainic zbor, 

așa mă simt în al cântecului tainic dor,

Șterg, des

Sunt un fulg care iarna mai rătăcește,

precum o lumânare lacrima o topește,

Nu mă opresc din drumul meu niciodată, 

pe aripi mari de vis sunt de viață purtată.

Sunt o frunză deseori într-un tainic zbor, 

așa mă simt în al cântecului tainic dor,

Șterg, des

Marea agitată lângă stâncă

strânge amintirile sub mal,

numai dorul rătăcește încă

agățat de creasta unui val.

A plecat vaporul neuitării

fără nici-un pasager la bord,

au rămas pe umbra înserării

gândurile toate-n dezacord.

Că ai fi urcat și tu pe punte

sau

Venea dinspre sat miros de tămâie

în straie de cântec plecat din altar,

trecea peste râu, la mal să se suie

pe scripca purtată d-un vechi lăutar.

Arcușul trezit din beția străbună

se-ntinse de-a latul pe strunele reci,

o, biet lăutar, cu arcușul în mână,

pu

Aud miezul nopții, ultima bătaie

se oprește-n suflet pe un prag de dor,

un fior năvalnic inima mi-o taie –

te zăresc ascunsă-n geana unui nor.

Dar dispare norul, cerul își întinde,

dintr-o zare-n alta, marea de senin,

cerne-alene luna raze tremurânde,

apăr

https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/02/01/aurul-lui-gyges-cultura-intre-idealuri-si-ignoranta-antreprenoriatul-social-epigrama/

Zile ale unui final de Ianuarie 2023 petrecute cu nedumerirea privind temperaturile atât de prietenoase, de îngăduitoa

De câte ori deschid o carte sunt mai fericită, 

și mai am multe gânduri care vin iar in vizită,

Din cuvinte culeg ceva care sufleul îl bucură, 

chiar dacă de emoții câteodată mai tremură.

Foarte des merg in librărie să mai vad ce este, 

și uit să merg ac

Se-așază pe casă zăpezile reci…,

iar vântul pătrunde prin horn de afară,

lipită de mine îmi spui că-o să pleci

cu trenul ce încă așteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ține pe loc –

îti sorb de pe buze licori de bacantă,

tăciunii, cu flăcări

Desculț și singur printre ciulini umani
- Ei sapă răni adânci pe tălpi de suflet,
Se zgârie obrazul cu vorbe, ani și ani ...
Doar lacrima mângâie tăcută-n al său umblet.

Desculț și singur printre ciulini umani,
Se-nalță către cer din multă suferință,
Oda

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,

lângă poarta sorții, mă recheamă iar,

să privesc prin vreme trupul Afroditei,

ridicat din valuri de un zvon bizar…

Se întinde zvonul dincolo de zare

peste amintirea unui vis pierdut,

iar în crucea nopții chipul tău ap

Se-nvârte roata vieții în ritm năucitor,

iar clipele în goană se surpă peste noi,

grăbit trecutul pare desprins din viitor,

măruntele instincte ne lasă tot mai goi.

Dar vine o chemare trecută prin destin,

pornește dinlăuntru cu-o voce fără glas,

în grabă

Stau la geamul casei într-o noapte senină 

Peste întuneric ramurile goale iar se întind, 

Mereu umbrele reci ale nopții mă cuprind 

Bate tare vântul printre copacii din grădină.

La fereastră zâmbesc, atentă stau privind, 

Cerul tot este acoperit de a ste

Jocuri de cuvinte - generație

Geografie lingvistică

          Generație

          Moto: „Când ura-şi presară/ Chiar în actul de cultură,/ Analiza literară/ E... curat uro-cultură!” [Laborator de poezie (unor autori ai generaţiei 2000-iste), de Radu

Povestea fără seamăn rămasă-n așteptare

sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit,

îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare

care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.

Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă

se zbat fără speranță, pe albul secundar,

când

Umbra nopții încet s-a întins pe pământ, 

ascult liniștită a vântului gălăgios cânt, 

Fuge lumina departe de frumosul soare, 

ziua pleacă fericită pe a cerului cărare. 

Luna o să vină la geamurile mele curând, 

mai așez pe foaia albă iar rând după rând, 

Seara a venit dinspre apus

pe o aripă de vânt tăiată,

se oprea pe gândul readus

dintr-o amintire amânată.

Luna apărută-n fagul strâmb

poleia pereții cu lumină,

razele redesenau un nimb

sub pictura de pe etamină.

Se vedea acolo zugrăvit,

în culori părând reaş

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,

simt clipele prin amintiri cum zboară

din câte-au fost, din câte-au mai rămas

duc mai departe-a timpului povară.

Și nu mă plâng, nici nu regret nimic,

las timpului destinul să mi-l treacă –   

din ieri, din azi, din