Blog

În ofilitele clipe ale brumelor târzii
când frigul în creştere capătă trup
grădinile plâng,

mai triste ca oamenii.

Gustă-i , de vrei, fructele coapte
strânge-i în palme coapsele.

Pune-i pe gură dulcele sărut, ispita durerii.

Galbenă frunza cade pe jos,
a

timp vivaldian

primăvara vine cu zâmbete şăgalnice

ca o fată mare căreia i-a căzut o rază  pe coapse,

privind la berzele ce stau agăţate în vârful plopilor,

lăsând toate amintirile în urmă;

cresc împrejur zorzoanele naturii înverzite,

care se caţără pe de

Dinspre nord

Dinspre nord un val de ger,
Pulbere fără culoare
Ca din stelele când pier.
Ne cuprinde și... ne doare.

De săptămâni arde focul,
Toți se strâng pe lângă sobă;
Ăsta le mai e norocul –
Atmosferă melofobă.

Mai mult; s-a luat și curentul.
Deși-n

Muzica răsună cu şoapte de sus.

În primul dans, cu primul pas, din altă viaţă,

pirueta şi-a început valsul. Şi au coborât norii

şi au urcat florile şi vântul se acorda cu noaptea.

Sufla.

Se deschideau petale, se prindeau de mână, zburau pe pământ,

în ce

E noapte, acum, tată.

Îmi pregătesc drumul spre tine,

în zori,

să mă aşez pe banca noastră,

să te găsesc,

să mai schimbăm o vorbă.

Sufletul a plecat sau nu-l mai văd. Se regăseşte.

Au curs cuvinte multe în toţi anii ăştia,

s-au repetat adesea şi a fost

gândul umblă
prin conştiinţa mea

de colo-colo,

până

când îşi iasă din pepeni,

începe

a diviza sentimente

pe pereţii sufletului,

care îmi redau

imaginea

unei ilogice coerenţe

făcându-l să semene

a graffiti cool

şi

mă plimbă prin abisul

cunoaşterii de sine.

Mihaela Mo

        (poetei Camelia Ardelean)

Ești sora mea pe-aripi de poezie

Ne-am întâlnit în spațiul virtual

Și-a devenit atât de uzual

Al nostru dialog spre armonie.

În vers cu ritm, și rimă, și măsură,

Mi-ai fost un ghid în ale prozodiei,

Să pot să dau un farmec

In noapte mă gândesc la tine

oftez atins de ardent dor,

privesc cu admiraţie luna

 zâmbind complice dintre stele

când îţi rostesc numele tău

cu mâna ta deschide uşor

fereastra sufletului către soare

să-mi inunde cu căldură inima,

ahh !, dragostea mea !

vise

În albele nopţi ale aurorei boreale
în care lumina capătă chip,
se subţiază somnul,

colorat de vântul solar.

Ascultă-i atent sunetele
priveşte jocurile cortinei strălucitoare.

Lasă-i iubirii rodul norocului şi creşte.

Aburul viu se ridică,
cu mişcări de

 Ne-nchidem adânc în betoane,

 Ermetic și fără speranță,

 Rămânem doar simple organe

 Închise-n conserve pe viață.

 Prin ziduri înalte pătrunde

 În noi, doar gândul uitării  

 De resturi de visuri bolunde...

 Iubirea? Doar jocu-ntamplării!

 Învățăm înmulți

Cad frunze de-ntuneric din cerul de cerneală,

Pe valurile nopții să plâng, am obosit.

Iubirea mă-mpresoară acut, perfida boală

Îmi macină cu vervă tot trupul istovit.

Mă-ngână liliecii, înfiorând pădurea,

Alerg înfrigurată-n coșmaruri, tremurând,

Se sting

Prins la colţ de noapte, cu mâna furişată după stele, le priveam

cum aleargă, ca un furnicar pe străzi de cer şi Sufletul...

I-am spus că nu sunt nebun de acum,

sunt dinainte

de a mă naşte şi totul miroase a el.

În pauza dintre clipe, am fost la poştă

Îmi calcă pe urme, urmaşii.

Păşesc drept, au o privire pătrunzătoare
mai adâncă decât fântâna.

Aşază-n obişnuinţă puterea încrederii,
voinţa adevărului.

Valul moştenit prinde aripi.

Ştiu cum setea pământului absoarbe, cum rodeşte.

Se înrădăcinează copacii

 Mi-e dor  să îmi vii primăvară,

 Căci gerul în mine s-a-ntins,

 Bezmetic, doar gândul îmi zboară,

 Inert, trupul parcă mi-e stins.

 Închistat în cuibul de gheață 

 Mă simt aruncat pe trotuar,

 Un pahar de cafea fără viață

 Ce-i strivit de un car mortuar.

o, azalee

ești tu cea care

 visele-mi torceai,

ești tu cea care

 te topeai în mine,

ești tu cea care

risipită-n vânt,

erai sămânța

florilor divine?

o, azalee, dulce,

ca o fragă,

cât te-am iubit

 și cât mi-ai fost

 de dragă,

astăzi te-ai rătăcit

printre dureri

și n