Era vară, cald, zilele treceau monotone. Ieșea dimineața după ora zece în parc și stătea pe o bancă pierzându-se în visare. Se vedea la mare, la munte, în orașe străine, ciudate, pe care le știa de la televizor. Copiii de seama ei erau plecați în vac
Toate postările (22533)
Ţi-aş fi oferit...
(GV)
Ţi-aş fi oferit iubirea mea, pe faţa nevăzută
a Pământului, cu zâmbetul buzelor, sărutate,
până la rană, ca să pot să îţi închin
eterul pe care îngeri, îl au ...în pocale.
Ţi-aş fi oferit, iubirea mea, ca pe nişte mere roşii,
în
Se zbate perdeaua-n fereastră
Și vântul șuieră-afară.
E noapte adîncă, albastră,
Parfum de toamnă coboară.
Se-aude de sus peste mare
Strigătul de rămas bun,
Pleacă cocorii spre zare,
Amintiri de vară rămân.
Se-aude-un câine departe,
Greierii cântă-n surdină,
M
Nu-ţi fie teamă
(GV)
Nu-ţi fie teamă să îmi calci nisipul
licăr de lumină, ce murmuri cuvinte-n
tăcere!
Apa mea are izvoare de iubire nesecate,
doar zbaterea mea să devin timp
într-o clepsidră mă mai doare
şi necuvintele-mi ajunse
păcate.
Calcă peste
câteodată
Câteodată mă-nvelesc
cu speranța
de frigul din mine,
numai tu îmi poți da căldura
pe care n-o am,
fă-mi lacrima apă curată,
să fiu dezbătat de dorul de tine.
În lipsa ta se face-ntuneric,
și umbra e grea,
dorul începe să cânte
atingând brațele reci,
b
Soarele
(GV)
Eşti aici, răsărit ce se plimbă prin mine,
mângâiere de etern, când eu abia
îmi dezgolesc ochii,
ca să pot privi în ai tăi,
liniştea mea.
Răsar doar prin tine,
flămând de clipa arsă a pasiunii,
sub răstignirea soaptei tale,
aşteptându-te
Era perioada vacanței estive. Desire terminase universitatea și obținuse diploma de medic veterinar. A organizat o petrecere la unul din Localurile de-a lungul mării, pentru a sărbători evenimentul cu prietenii, după petrecerea care cu o săptămână în
un iepure lasă urme încă vizibile
pe faţa îngheţată a lunii,
un vânător nu mai poate înainta
se întoarce cu tolba goală,
copiii se bucură şi râd
îl sărută şi-i spun o poezie.
Seara trece ca o poveste
în care iepurii adorm odată cu ei în vise
şi dimine
Har de poezie
Tu-cel vechi,și cel de-odinioară
Proaspăt de fiecare data;
Reazem de clipă amară
Nu preced să mă reculeg la sânul tău Deodat.
Sânul tău de poezie
Genuin de frumuseți
Cu pieptul plin de pietre rare,
Geniu prin
E timpul luminilor din frunze bătucite de vreme
şi oameni sunt între pământ şi cer
şi rodul de peste ani se aşterne
în cămara cu paznicii dintre ţinuturi.
Îşi cer simbria, ofranda de lut, de suflet şi lacrimi în ninsori
coboară de la munte cât încă mai
Copacii goi ...
(GV)
Copacii goi, au sufletul de apă,
sub neaua tatuată-n alb
poeme,
în când ploaia cea de azi
îngândurată,
este neplânsuri,
strânse în troiene.
Copacii goi, strâng bulgării de rouă,
ca ploaie adunată din cenuşă,
aşteaptă să ne ningă,
s
(GV)
Lasă-mă să te iubesc în vremea
care vine sub un ochi de senin,
cu ploaia de lumină
ca să ţes răsărituri şi apusuri
în culori, sub privirile noastre
pline de sclipire !
Lasă-mă să te îmbrac
cu spaţiu dintre cuvinte,
iubire eternă
şi
Jurnal
Sufletul tau…e
Cântecul cel mai dulce
Pe care l-am ascultat până acum.
E colțul meu retras
în care-mi regăsesc liniștea
E jurnalul meu intim
în care-mi scriu mereu
Gândurile mele intime către tine.
E oglind
dau semne luminoase că se apropie ţărmul,
întunericul se ridiă ca un strat de ceaţă,
dimineaţa prinde lumina de coarne,
aburul pâinii s-a însorit.
Curbele zilei se ridică, fac bolta pe cer,
unul în altul ne vom ridica, nici
Cuvântul
(CV)
Cuvântul ne ascunde-n pădurea cu ninsori,
sub neaua tatuată în albul ei poeme,
să odihnească doruri în sunet de viori,
neplânsuri, din iubirea, rostită în troiene.
E-n aşternut iubirea, ca bulgarii de rouă,
cioplind şi vremea noastră şi
Se strânge cerul pe pământ, se-nalţă cruci din oameni,
se naşte iarna-n munţi şi lacrimi curg la vale.
Par fără noimă strânşi buluc, dar răsfirate toate,
cimitire-n patru zări pătate-n culoare şi
roşu
tot
e
în
albastrul
nins cu inimile sparte. Aveau nevo
Dumul spre ...
(GV)
Drumul spre stele, e făcut din tăceri,
e făcut din pământ,
e făcut şi din vis,
să mă nasc vreau, iubito,
să mă nasc într-un ieri,
ca să pot să mai scriu,
de adâncu-mi ... abis.
Drumul spre stele,
prin strâmtoare de nori,
e o lume ce
Tot ceea ce ...
(GV)
Tot ceea ce sunt, mi-o dă clipa cu tine,
dintr-o toamnă cu braţe,
răsărituri cu maci,
sculptând într-o ceaţă,
tremurând în nuanţe,
un vis către cer,
o secundă ce-o taci.
Tot ceea ce sunt, eşti tu, răsăritul,
în care mă ai, în care
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!