Blog

amurg ferice

aş vrea să dorm pe-o pajişte de vis

şi să-mi citeşti poveşti din alte vieţi

un ochi se va deschide în haos

altul va privi amurgul în culorile

lui de mătase mişcându-şi pleoapele

pe pielea trupului tău catifelat

va fi un timp de apoi când ne în

Iubirea, magic liant între suflet şi dor

pe aripi de vânt ne poartă-n lumea stelelor,

dulce povară pe care fericiţi o împlinim

ne-ntristăm, suferim, e sublim că ..iubim

Câte nopţi fără somn, câte vise în doi

pe pământul divin ne aflăm numai noi

te sărut f

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace şi de dor, 

În nopţile când încă treci, iar paşii-n gânduri ţi-i măsor, 

M-ascund la sânul tău de vis, argint bătând de-acum la tâmple...

Vezi?! De poveşti îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple...

Se sting şi

Îşi aşterne cu lacrima

şi jocuri şi cântece

scăpate pâraie.

Trosneşte amarnic purtarea

spre altundeva,

pecetluită în pielea locului.

"Să vânăm năluca arinilor !"spunea acela

scuturându-şi ursitele de pe umăr.

Apoi mergem pe firul apei

dincolo de aşezările oam

  Anii s-au adunat hoţeşte în cartea vieţii sale şi au aşternut cenuşa peste amintirile atât de vii, cândva. E tot mai greu acum să caute dovezi concrete ale existenţei prin haosul ideilor amestecate, într-o minte confuza, în care trecutul se contope

Nu. Nu am timp, acum, să vorbesc. Ascult şoaptele

cum trec, parcă, în afara legii, pe lângă mine.

Stau pitulat, chircit sau întins pe burtă,

la umbra cuvintelor legate de mâini şi de picioare,

de căldură şi aştept zborul aripilor din privire,

pe aleea

vara bea la cișmeaua singuratică precum un cuc călător
orele își înfig unghiile patinate în rutină
răsar stele roșii pe felii de întuneric
tinerețea mea lacomă de partituri se scaldă în praful zilelor
/particule incolore cu accelerația la maxim/
anti

Cine şi-ar putea închipui o schimbare de substanţă
fără o lovitură plasată sub centură
încât aparenţa să înşele ura
cu fluierul glonţului pe la urechi,
să iasă la suprafaţă doar intenţiile bune
în spatele cărora se ascund nenorocirile
niciodată ştiut

Port "mască de societate",

Zâmbete stinse, crispate,

Împietrire şi rigoare,

Sunt cioplit din piatră! Oare?

*

Nicidecum, masca-i de vină,

Sub ea, tainică şi fină,

Şade firea mea sfioasă,

Educaţia aleasă.

*

Ştiţi de ce port mască-n lume?

Lumea asta-i un tăciune

Ce

Spânzurată de clipa nefericită
foamea mea lăuntrică ieşea printre dinţi,
rodea câteva pofte dintre sânii tăi
copţi ca nişte căpşuni gigantice.

Noaptea de sirenă
răscoleşte ca pe nebun biserica
din şaua dealului cu faţa spre apus
unde ţăranii îşi spală

  - Iubito, de ce ai tăcut atâta vreme? De ce m-ai lăsat să greșesc? De ce nu mi-ai spus niciodată cum voiai să fiu, să te iubesc? Eu am crezut mereu că te fac fericită, că avem o relaţie

perfectă! Dumnezeule, cât de orb am fost!
  - Te rog, nu te mai

Aşteptam

şi-am mai putea aştepta.

Printre garduri ulucind fără voie...

un prefăcut peltic

aplecat până la atingerea solului

şi privind doar cu marginea retinei...

îngâna o baladă, a îngăduinţei.

Oameni în paragină...

trag greu după ei:

inimi călărite de păcat

 Ca o mireasă-a mării apari pierdută-n zare

 Când vântul întețește valuri înspumate,

 Iar spuma albă-a apei iși schimbă a ei culoare

 Sub razele luminii din cer pe înserate.

 Eu azi îți simt  prezența suavă, diafană,

 Îmbrățișându-ți gândul cu a iubirii

E iarăşi mai

iubirile renasc

ca florile de liliac

cu parfum îmbătător

E iarăşi mai,

avanpremiera

dragostei profunde

care ne ademeneşte

prin magică aromă,

nopţi albe de amor

sub oblăduirea stelelor

E iarăşi mai,

învinsă tristeţea

ca un fum

se pierde în neant

E ia

Vom apune târziu

ţinându-ne de mână,

plutind deasupra ierburilor

smălţuite de rouă.

Învăluiţi în tăcere

şoapte, suspine

gândurile noastre...

Cununi pe fruntea muntelui

înrobit de iubire.

Te-am aflat

în tăcerea crinilor

din adâncul unde-mi arunc măştile

dincolo de gânduri

încovoiate de cuvinte

creşte luminarea acceptării

sau poate o altă ipoteză

a  iluziilor

Te-am căutat

pustiită de mine

într-o bezmetică anulare

Tu ai fost mereu acolo

fereastră

Se întoarce spre esenţe mistuind trecut şi umbre

Şi din iadul existenţei, fabulos şi cast erupe,

Întocmind eternităţii o recenzie de temeri,

Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni...

Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă 

Peste tâm

prin umbrele nopţii pluteşte golul 
ce cuprinde necuprinsul 

veşmântul cerului cu licăriri de stele
reazămă întunericul de zidul părerilor

tăceri predefinite aprind făclii de gânduri
vindecând profunzimea singurătăţii

lumina Raiului este ademenită de ţipăt