Blog

Te regăseşti în ce vrei tu

Adesea nu-ul nu e nu

Chiar abandonul e atu

Atunci când nu:

Când nu zăreşti calea spre cer

Când nu mai poţi cât puteai ieri

Când nu mai vrei a continua

De a tot spune-n van doar da.

Când nu adormi pe perna ta

Când adormirea este grea

Dacă nu te-aş fi cunoscut atunci, când toamna plângea în mâna ta, nu ţi-aş fi adunat lacrima cu sărutul visului şi astăzi o mare ne-ar fi uitat pe ţărmuri separate, fără să ştiu că tu eşti undeva şi eu am existat. 
Dacă nu ne-ar fi nins uitarea, astăz

Am desenat petale pe tot cuprinsul cerului şi am aşteptat toamna.

Toamna când eu prindeam frunzele din zbor şi le aşezam pe pământ.

Încercam să le prind lanţ. În lanţul iubirii de culori doar pentru suflet.

El nu mai avea răbdare Îşi vroia zborul lu

Și dacă poduri

Și dacă poduri nu vor fi,
vom face noi, acol' pe maluri,
cuvintele le vom rosti,
în fluviul tău și-a mele valuri.

Vom face punți ca și fiorii
să treacă-n spațiul adieri,
ca să răzbim și vânt și zorii
ce ne umpleau, doar până

Sunt tot mai departe
de zările timpului nesfârşit,

prin fibrele subţiri ale nervilor
îmi tremură influxurile sorţii.

E tot mai adâncă fântâna,
deasupra de albastrul izvor
prin care fulgerul apei urcă
mai mult decât gândul la cer.

În ochii mei ferestrele

Rând pe rând se duc doar clipe

Lăsând stări, emoţii, dor

De din abis stau rănite

Lacrimi care-n taină mor.

Din ştergarul cel din suflet

Pe care doar conştiinţa

Îl dezmierdă cu un cântec

Acum zburdă doar voinţa.

Trec alene, călătoare

Rumenind pe bolta sură

Amăg

Ascunde-mă-ntre vise și leagă-mă de gându-ți, 
Absoarbe-mă în ființa-ți, până devin tu însuți, 

Apăra-mă de mine și-ajută-mă să-ți fiu, 
Recreându-mă ființă din cuvântul ce ți-e viu. 

Dă-mi aripi de lumină, fiind eu însumi visu-ți, 
Călăuzindu-mi zborul,

Îşi păşeşte paşii peste ultimele clipe

din toamna verii aruncate peste noi.

E ultima zi din septembrie tată când vin la tine.

Ştii, îţi aduci aminte ? Începe octombrie.  

E luna mea şi te aştept să-mi vezi cămara unde am strâns  

toate culorile. Le-am

ţi-ai fumat (dez)nădejdile furia insolvenţa à
la longue
gura mută a lunii ţi-a băut absenţa vin demisec
de o sută de ori ai înfipt acul în vena cavă
cocaină mixată în drenă
ca o ratare la poarta
troiei

am tatuat lobul urechii stângi fariseic
nu (mai)aud simf

codrul s-a rărit de frunză

codrul s-a rărit de frunză

e târziu şi vântu-aleargă,

unde-am fost oare cu tine,

mersul tău mă ameţea,

tu veneai din lumi străine

ca să-mi tulburi toamna mea.

unde rămăsese timpul

care sărăcea copacii?

frunza lor luată de vânt…

auz

Mîhnite clipe


Mâhnite clipe, fă-le tu risipă,
sau lasă-le deoparte ostenite,
când norii vremii, mai mocnesc pe prispă,
prin gânduri, sau la porți, ce-s prăbușite !

Lasă-ți tristețea în calea solitară,
că eu mă închin, la altarul de sub stele

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă,
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.

Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amin

Te relaxezi în toate

Cu vrere peste poate

Prea bune, nesărate

Din lume-s adunate.

Nu cere clipei tainul

Nici veşniciei obolul

Ci rupe sufletul, hainul

Ce-a zamislit ocolul.

Nu viaţa este dreaptă

Nici fericirea înţeleaptă

Mai caută o dată

Ea clipa aruncată.

Aseme

Ochii verzi vor iarbă crudă
Cei albaștri-s duşi hai hui
Noaptea ochii negri-o fură
Lacrimi strâng ochii căprui. 

Dacă ochii verzi vor frunze
Cei albaștri vor senin
Ca pământul vor cei negri
Cei căprui plâng cu suspin.

Dacă ochii verzi vor vară
Cei albaștri-s

Ploaia bate iar pe acoperiş.

E toamnă şi norii au simţit,

S-au apropiat peste sat şi furiş,

Stele peste noi au topit.

E toamnă şi ciripitul s-a îndepărtat

De sat. Şi păsările au plecat.

E toamnă, dar trandafirul din curte

Încă nu a aflat.

Revarsă peste noi

Vezi cât ne doare


Vezi cât ne doare depărtarea
când o privim ca pe-o fereastră,
mi-e holda-ți toată, răsuflarea,
de ce ai vrea, s-apară albastră?

Seninul meu îl porți la tine,
când te cufunzi în gânduri zări,
de bună seamă-i și la mine,
în

Florile plâng

 cu lacrimi de rouă,

în vântul toamnei

 pribeag și obosit,

când nopțile trec molcom

 și iar plouă,

iar bruma

 pe coline-a poposit.

Jăraticul verii se uită

 prin câmpii,

pierdute-s zilele lungi de vară.

Luceferii se pierd

 în rod bogat de vii,

iar fr