Blog

Ascuns într-un tunel de şarpe al casei
ieşea la suprafaţă ca un zeu laş prin lumina obscură,
purta la gât câţiva licurici de fosfor.

Arogant
îşi atribuia meritul afânării pământului
pentru seminţele ce le folosea ca hrană,
până într-o zi nedeterminată

Starea de amorţire este bună

Privită prin desişul gândurilor

Că îmi aminteşte că-ntr-o lună

Voi fi tributar lor visurilor.

Senzaţiile de mister se-ncheagă

În adormirea clipei rătăcite

A mai rămas decât în şagă

Să te privesc prin umbre amorţite.

Adorm şi mă t

O teamă cruntă inima-mi săgetează
Și-mi arde măruntaiele în focul iadului,
O rugă-nalț la cer, dar glasu-mi sângerează
Și nu o poate trece de vama înaltului. 

Cad în genunchi, tumultul mării îl revărs
În ochii care doar la chipul tău știu a privi,
Mă rog s

mi-e cald și brațe flămânde

cresc pentru fiecare

clipă de singurătate

pentru fiecare îmbrățișare

neprimită

te aștept

raza mea de speranță

oceane de stele mă însoțesc în cale

ca niște fluturi feerici plecați

să descopere căile lunii

mă s

E bătut în cuie şi legat bine de Timp.

Ne-a unit să ne împartă secretul.

(Eu- pământul, roşu, tu- cerul, albastru).

Ne-a dat plutirea în deriva nopţii din ochii noştri.

Dar nu ne-a spus cum să-l atingem.

Era la tine, doar că nu ştiai să-l dezlegi.

Urm

A căzut, s-a stins în dimineaţa nopţii, lumina

sau mi-a întors spatele să-mi vadă

umbletul în întuneric.

N-am ştiut niciodata să-mi mint paşii

nedumeriţi din ziua-n care zborul

s-a frânt în albastru.

Şi timpul a avut grijă să nu uite

să-şi lase amprenta

N-aș vrea...

N-aș vrea să fim iubirea anotimp
un drum cohortă-n inimă să-l sorb,
nici s-a obosesc, urcând al tău Olimp,
ca amintire-n raza mea de orb.

Aș vrea să fiu un drum, dar neascuns
mai mult de-un anotimp să mă găsești,
sub chipul tău,

ZISE-UN P R O S T*

Zise-un prost, în colţul străzii,
Supărat… nici n-a gândit:
-  Doamne, dacă toţi nărozii
Când astăzi ţara conduc…
Nu-i lăsa! M-au întrecut.

Un „înger” mi l-a filat...

Și-n taină l-a întrebat:

-  Fiul meu, ce vrei să fac,
Doreşti lâng

În timp ce mama trecea îngândurată
pe drumul dintre cer şi fântână
în faţa unui car cu fân
purtându-mă deasupra pe mine,

în palme simţea dogoarea verii
şi păsări cântătoare avea pe umeri
iar eu o vedeam în lumina amiezii
atât de sfioasă şi pură.

Apoi t

Am vrut să cred

Dar a eşuat

Că totul este chiar perfect

Perfect curat.

Am tot sperat

Dar am ratat

Că totul este chiar adevărat

Adevăr adevărat.

Am căutat

Dar în zadar

Ca totul să fie în fapt

Un fapt adevărat.

Epilog:

În lipsă de o pură eleganţă

Mai mult sau mai pu

În surdină. Curge cerul pe pământ.

E ploaia de toamnă rece, măruntă

cu stropi care aşteaptă să fie ascultaţi.

Se lansează încet, ca-ntr-o orchestra.

Viorile ating frunzele în zborul lor arămiu. Violoncelul

se aude tăcut din stropii căzuţi pe tulpini

Suntem

Suntem cu toți o toamnă, așa a fost să fie,
silabisind tăcerea din clipe până când
ne vom trezi cândva, în vremea cea târzie,
ca frunze care curg, spre rădăcini din gând.

Suntem parcă o plajă, îngropată în nisip
tăcând în depărtări, un dor î

Sunt topită după Lică,
Arată spectaculos!
Scofâlcit ca o bunică,
Ca ţânţarul musculos!
.
Ochii câşi, sticloşi, mă-nmoaie.
Sub sprâncenele vâlvoi,
Creţe ca blana de oaie;
Sunt adânci parcă-i strigoi!
.
Obrajii cer dezmierdare,
Cu patos i-aş mângâia,
Dar nu-i simt

Aştepţi amarul clipei

Să picure amorul

Te lepezi de ispite

Apoi le duci iar dorul.

Te reclădeşti din mine

Absorbi el infinitul

Dar încă nu e bine

De când aştepţi zenitul.

Priveşte-mă din mine

Vei regăsi durerea

Trăieşte ce-i doar bine

Şi vei avea puterea.

Nu te

Tu cea care o să mă locuieşti
stăpânind teritorii ingrate,
dă-mi un loc al iubirii
în care nimeni să nu mă înşele

în trecerea printr-un cearcăn miop.

Ceasul ce-ţi împarte timpul egal
e inima mea bântuită
de marile temeri
ce nu le spune.

Chir dacă o împr

Nu pot să-ţi mai vorbesc
cum îţi vorbeam atunci
când păsările luminii vibrau
în serile cu ochi de chihlimbar
învăţ tăcerile albe
cu gândul îmbracat
în dorul de tine
ţărână călcată de corbi
se surpă în golul lăsat
în partea aceea de suflet
rămasă dincolo
braţe

Au zburat fluturi în eternitate. Văzduhul

era plin de împletire de aripi, de petale  

şi albăstrele în jurul nostru. Priveam majori

acum cu (încă) un an,

cum cresc,

se înalţă-n soare,

strălucesc mlădiţe vii.

Sunt păsările acelea rare. Ne amintesc de noi

Era înalt cerul şi eu pe pământ, mic, inexistent,

nimic. Doar el m-a învăţat să deschid ochii,

să privesc. M-a luat de mână şi a plecat în zborul

fâlfâit de aripi pe care stăteam ghemuit.

N-aveam rău de înălţime, doar că îmi era frică

să plutesc singur

Timpul a suflat peste mine. Mi-a împrăştiat

secundele în clipe aruncate la distanţă de băţ.

Băţul în care-şi sprijină anii din păr, strânşi.

Culeg fructele clarvăzător, să-mi fac dulceaţă.

Să simt mirosul când adie vântul

şi gustul când cade ploaia, s

te-ai îmbolnăvit atât de subit
la etajul trei/ într-un lift anorexic/
îmi scrii sms-uri fără diacritice cu anglicisme fade
miss you love you kiss you
în timp ce-mi beau cafeaua neagră/ fără lapte/
în patul tău de-o stea fără dotări simplist

încercai să sal