Blog

Când ai crezut că eşti învins

Cu voia ta sau fără

Dar tu erai de neatins

Atunci ai spus în doară: iară?

Când tensiunea se ridică

Trecând peste normalul clipei

Crezând că poate te implică

Atunci tu m-ai privit în fuga pripei.

Când atmosfera este tristă

Lăsând

Îi fredonam la ureche
frânturi din cântece de iubire
cu note ce sar dintr-o gamă în alta
îmbrăcând tonalităţi înalte.

Când înserarea se adâncea în mine,
ai devenit ademenitoare ispită,
o apă străină şi repede
gata să rupă zăgazuri,
mâinile mele avide

Ninge. În scorbura rănilor cicatrizate de vreme

un fulg îşi scrie povestea –

nu se topeşte în căldura palmelor

ce deapănă nesfârşite cuvinte.

Ninge…din nou... şi-n liniştea nopţii

vieţile noastre seamănă

cu nişte trupuri arse de îngeri ;

bijuterii aruncate

Ce prosop frumos!

Se iubeau, cinstit, platonic
El student, eh ! şi cam dornic
Ea cruduţă, dar sub duş
Arăta ca o sirenă
Nu din pluş!

I-a intrat în dormitor
Fiindcă afară este ploaie.
Ea e-n baie.Ce decor!

Un prosop verde şi vechi
Îi acoperă sirenei
Gât

pastel

Sub dealul toamnei lungi plopii foşnesc,

Un ritual de rugi din catedrală,

Pădurile de munte nechemate

Coboară-ncet pe flaute de ceaţă,

Se-agaţă norii-n zbor de câte-o frunză

Şi-o rază de lumină ca un fulger

Ne aminteşte că e dimineaţă.

Cocori uitaţi

A fost un dar,

Dar neaşteptat

E poate doar un divin har

De a primi un bob pătat.

El bobul de muştar, se ştie

E mic, prea mic ca bob

Dar când învie

Se face mare, dar nu snob.

Surprindere, neverosimil

Ne ducem viaţa cu nesaţ

De la fantasme, chiar la imposibil

Şi-

De-ar fi durerea val, de țărm l-aş sparge

Și urletul din picuri l-aş aduna în nori,
Ca-n marea vieții înălțând catarge,
Să plâng deasupra lor cu lacrimă de flori.

Minte-ma!
Plimba-mi gândul sugrumat prin Cerul nopții …

Sa cazi pe-un gând de ceruri n-ar fi atât de rău – zic!

Arata-mi cu degetul steaua polara. Smulge o părticică din ea, poți ?? Hai, fa-o pentru mine! Sau minte-ma! Mi-e tot una….
Acum, atinge-mi su

hai...

hai să ne ducem departe

 de durerile noastre,

să semănăm garofiţe-n grădină,

să ne declarăm inocenţi

 într-un spital de nebuni,

să uităm data naşterii

şi s-o luăm de la cap,

să convingem fantomele

 să stea cât mai departe de noi,

să lăsăm tristeţile

la

O noapte


Sunt pasăre, dar zboru-i neînvățat
și-n plete eu îți joc un șir de vise mii
n-am apucat să cânt, deși aș fi cântat
când timpul sună viu, alături să-mi fii.

Trăiesc o clipă doar, nu-mi pare în genunchi
cu gândul ispășesc, cuvântul și

Cântec de ciocârlie este glasul
care-mi rămâne-n auz
şi-şi face cuib.

Cuvintele mele pe buze îi vin
ca o şoptire cu har,
ochiul ca sabia scoasă din teacă
nesfârşitul îl taie-n segmente
atât cât pot să privesc,

iar inima se zbate în trup
ca la o vrabie

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l

Frunze arămii zburdă-n văzduh

Ea toamna se alintă

Mai caută măcar un duh

Pe care ea ursita să-l trimită.

Se regăsesc orbitele în falii

Amurgul toamnei pare răvăşit

Din depărtare se simt represalii

Vestind aerul rece al iernii contopit.

Senzaţiile sunt anevoi

s-a normat fericirea cotidiană
nu este demo decât porţionat
nici nu o mai recunoşti/feribot de lux/ 
cu unghiile înfipte în perimetrul arondat

tatuează-ţi palmele cu vectori
jucând partida până la remiză
înfige tacul în magma zilei
ca pe un stent în inima 
c

amintiri fugare

cad alte frunze, alte păsări zboară,

cum mai zburau la noi odinioară,

vin alte toamne cu aceleaşi nume,

dar noi trăim de-acum în altă lume.

dimineţile mocnesc singurătate,

şi toamna trece rece prin cetate,

din mrejele cu vălul de aramă

vin

CĂUTARE

Te caut raza mea din rime,
pe căi streine-n lumea oarbă,
pe unde trec să-ți dau de urme,
din gândul meu să faci podoabă.

Pribeag mă simt, dar neînfrânt,
pășind în vers sub nori severi,
spre toamna ce m-a dat cuvânt,
te-am cunoscut,

Îmi uit privirile pe chipul tău,

când nopțile răsună de-ntristare,

și nu aud din cer a ta chemare,

iar lacrima se-ascunde-n ceasul rău.

Când îndoiala-n piept face popas

aștept să îmi răspunzi la ruga-mi mută.

Doar sufletul mereu de tine-ascultă,

c-atât în

Îmi plânge sângele, şi carnea

Îmi plânge trupul amorţit

E prea târziu de când uitarea

M-a presărat pe-acest pământ.

Plâng lacrimile sugrumate

Iubirea e un plâns total

Aş da, de aş putea, deoparte

Tot răul cel urât, universal.

Mă doare plânsul tău peren

Absorb

Lasă-mi apa,
să simt cum cobor plângând
până o simt cum se rupe
şi-mi cade pe ochii închişi lumina,

de mă nasc cu memoria curată
ochii mari şi rotunzi
şi poftă de somn.

Cum îngerul într-o stare de dor,
prin zile şi nopţi mai mici şi mai mari
voi creşte

Înțelesuri


Vezi, iubito, înțelesuri ne amestecă cu lutul,
păsări își trădează țara, părăsind în toamnă firea,
se amestecă în ceruri, risipindu-i absolutul
spre-asfințitul unui soare, bandajat cu nemurirea.

Sunt o navă ancorată, într-un port, g