Blog

Îngroaş-acuma cerul, pătura de nea,
Pare c-a deschis iar porțile-i de rai.
Pe vârf înalt de munte aşterne cușma sa,
Vântu’-naripat aleargă acum pe plai.

Îmbracă tot în alb, lumină şi mister,
În feeric dans al fulgilor de nea,
Coborând din cer, iarna

Te-am aşteptat de-atâtea luni, mireaso,
Credeam că ai uitat spre noi cărarea,
Pe unde-ai hoinărit atât, vântoaso,
Sau ţi s-a defectat aterizarea?

Poate că ceasul tău s-a cam stricat,
Nu ţi-a dat bine zilnic deşteptarea,
Ori calendarul ai cam încurca

să fie, dar

mai ales acum

să taci în albul  

ce e roşu-n mine,

în surdină  

cu draperia

sufletului trasă

peste întregul tu

cu distanţa

ce se micşorează

din năvala fulgilor

căzuţi în coama dealului

de mine

şi apa

a îngheţat

pentru patina

gândului

spre tine

şi t

Gândindu-mă la tine 
poezie [ ]
Poezia de dragoste 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2009-06-07  |     | 

Ne-am potrivit ceasurile şi am plecat
pe muchia timpului în alte direcţii.
Am rătăcit necunoscuta din ecuaţia vântului
căutând un anotimp fără singurătate
înfrunzit în primăvara cuvintelor.

La ora dată ca întâlnire
ruginiţi de eomoţie căutăm locul
în

Inima oftează,plânge după tine

Iubirea a făcut un sclav din mine,

Muză mi-eşti cu chip de înger

Vrăjit, prin vers te înalţ la cer.

Ochii tăi imenşi sunt fermecători

Când îi văd îmi dau adânci fiori,

Unică, divină-i luna printre stele

Aşa eşti şi tu pe ceru

în seara asta plouă şi e frig

stropii îndestulători îmi
inundă faţa
am o stare care nu-mi aparţine
mă strâng uşor în universul din mine
şi-mi imaginez o lune în care
oamenii să se plimbe
prin mine
să-i mângâi să-i simt
şi-n cele din urmă
să le îmb

Purtam potcoava norocoasă la mine.

Am rugat un mag să m-ajute să te văd!

M-a acoperit de cearceafuri străine;

liniştea scurtă trecu neobservată

într-un coşmar intrat în prelungiri,

în care te-ntrebam: ce mai faci?

Am venit să-ţi spun c-am aranjat:

cealaltă

Iarnă grea

Îşi plimbă cerul cu mânie

Herghelii de nori peste pământ

Vârtejuri zălude în cercuri suie

Cărări şi drumuri astupând

Zăpada-n troiene stă să ne-nghită

Decorul  întins e alb înfricoşător

Cerul plumburiu ne duce-n ispită

Şi  gândul ne fuge la finiş

Furtuna, în contratimpul

aşteptării

plinului de tine,

în rafale, cred,

mi-a spălat pietrele

adunate-n templul

de la intrare în suflet.

Acum ninge,

ninge cu imagini,

imagini

ce-mi arătau paşii tăi

aşezaţi fulgi unul peste altul

pe strada

gândurilor mele.

P

Iartă-mă iubita mea 
poezie [ ]
Poezia de dragost

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2009-06-25  |     | 

Întreaga noastră istorie politică, parcă mai mult decât la alte naţii, a stat sub semnul  inconsecvenţei actului de guvernare. Alegerea conducătorilor, atunci când n-au fost impuşi, s-a făcut, nu după criterii de competenţă cerute de urmărirea realiz

Acum
tot ce mi se spune
nu mai cred.

Gândurile mele-s singulare,
faptele se lovesc de ale altora,
sunt un răzvrătit
în scorbura din care n-o să ies.

Totul îmi pare o neşansă,
o debarcare în altă lume,
într-un ţinut cu victime
strânse-n marea turmă
unde

Mărgăritar

Nu azvârliţi mărgăritarul!

făr'-de-grija

se va întoarce împotrivă:

cu meridianele ucise,

cu stâncile pe care floarea de colţ nu mai vrea să crească, rămase

pietre în pat de apă fără apă,

cu luna ca o tipsie, refuzându-ne

secera subţire,

cu firimit

Stagnând în dorinţe cu istoricul şters,

dobândisem un iz personalizat de naftalină,

ca un unchi ramolit în pijama.

Încă mai jeleam cumva „marele vis”,

într-o recapitulare... înainte de-al ştrangula.

Cu mult bun simţ, din lesa lui

îmi şoptea amănunte demult

În liniştea sticloasă
geme ţesătura copacilor
din padurea morţii.
Par umbre încreminite înspre aplecare,
plantate în iluzii întunecate,
varsă lacrimi albe
unori sângerii,
nu pot grăi.

Nimeni nu poate vorbi,
decât durerea şi disperarea.

Ce folos

Ceara topită a lumânării
se strânge-n cuvânt,

în timp ce flacăra ideii din gând
mă arde pe buze
şi se usucă.

Întunericul din mine se depune
ca un praf pe obiecte,

în interiorul lor plânge tăcerea.

Prin odăile timpului trece fiecare clipă,
apasă pe tâmple