Blog

Rugaţi-vă,

poeţi,

să nu pierdeţi tristeţea;

ei să-i slujiţi:

prin văz,

prin auz,

miros,

pipăit;

ea

să vă fie

casă

şi masă

şi pat;

pe ea

s-o cântaţi:

pe soare,

pe vânt,

pe cer,

pe pământ.

Botezaţi-vă umbra

cu numele ei.

Duminică, 10 iunie, cu toţii trebuie să mergem la vot... Dar, fraţii mei, eu nu pot "să mă prezantez" la urne, până "nu vă spui" asta:

Campanie electorală

T . V . , afişe şi discursuri,

Oriunde mergi, e balamuc!

Caleidoscop în mii de sensuri,

Din om nor

Când intri în sătuc, rămâi mirat de cei trei plopi care te întâmpină. Sunt bătrânii străjeri ai porţii săteşti. Cu crengile tăiate asimetric până aproape de vârf, te privesc hâtri, de acolo - de sus, iar tu-i analizezi hilar, de aici - de  jos, văzâ

Cînd umbra coboară pe trotuare
Și adie un vânt cu răcoare,
Punîndu-mi nerăbdarea-n picioare,
S-o iau la pas pe Strada Mare,

Îmi ies înainte, „din întâmplare”,
Ciuma roşie și-o gălbănare,
– Fantome vii – să mă abordeze,
Interesul ca să mi-l capteze.

Cu

În vremuri de restrişte

De foame şi durere

Văzând doar feţe triste

Speranţa-i o părere.

Speranţa, au zis unii,

Că-i ultima ce piere

Să facă loc minciunii,

Că-i foame şi durere.

Foame de incultură

Prostie şi-ngâmfare

O existenţă dură

O crasă infatuare.

E mult

îl văd cum sărută măduva poeziilor noastre de dragoste
poartă în buzunar limba hașurată de atâtea străzi paralele
oricât ar lăsa perdelele
aerul se deghizează în bucătar
și îl ispitește cu o linguriță invizibilă

însetat
repetă în gând toate liter

Cad

umbre vinete-ntre noi…

nori fără cer,

schelete umede şi moi

-o oboseală fără sens-.

Dali îşi scurge ceasurile-n cafea;

sunt râncede: şi ceasurile,

şi cafeaua.

Trece pe sub geam

femeia fiecărei dimineţi,

aceeaşi,

la mijloc de vârstă

şi de secol,

prăbuşită

în

Zgâlţâit cu putere

într-o învălmăşeală de gânduri

ce se ciocneau unul de altul

cu inima chinuită,

se descoperea mai bolnav de dragoste

cu ochii adânciţi ce-şi pierd lacrimile

făcând să i se rostogolească

vorbele din gură,

înaintând la lumina felinarul

M-ai căutat atât de dimineață, încât
eram ascuns după un mal cu păsări,
acoperit de un stol
ce-mi purta visele
pe aripi, spre locuri înalte
unde se pot clădi gânduri
luând în calcul rezistența
aerului la intemperiile produse de
sentimente în amestec cu team

Azi parcă nu mai e ca înainte 
Când, parcă totul era altfel. 
Când zilele erau mai sfinte 
Şi omul mândru de el. 

Azi totul este schimbat 
Lumea nu mai este cum a fost. 
Cerul parcă sa întunecat 
Totul n-are nici un rost. 

Acoperiţi de timpuri gre

Plouă  torenţial în sufletul meu

cu tristeţe şi stropi imenşi de dor,

nori căptuşiţi de lacrimi cristaline

se-adună pe cerul gândului,

călătoresc în miez de noapte

spre Paradisul fericirii,

în Astral , spaţiul ideal.

Plouă, plouă fără încetare,

doar tu şi

În momentele de extaz,

de înflăcărări nestăvilite,

de tăceri grăitoare

cu cerul încărcat de nori

şi vântul ce şuiera prin trecători,

cu soarele ce-şi pierduse din putere,

cu ochii deschişi în gol

abia mişcând buzele

pe un scaun alungit

şi cu spătarul aplec

dezamăgiri forţate să-şi scrie adio
înmoaie tocul în praful de pe tobă
doar aşa,
să adun in zgomot de lacrimi, 
nimic, din nimicul rămas.

decupează poveşti din sărbători 
puse franjuri la cai verzi pe pereţi 
iar cu amintiri işi incalţă 
picioarelel

Putem sluji fără iubire dar, nu putem

iubi fără slujire (Proverb cecen)

Era 28 februarie, cum aş putea să uit?

Frumoasa zi de iarnă, când noi ne-am cunoscut.
De la prima-ntâlnire m-ai îndrăgit, ştiu bine

Şi eu te port în gând de-atunci, numai pe tine.

Ce

Copilul plânge:

oamenii  mari râd;

copilul plânge mai tare:

oamenii mari se enervează;

apoi plâng şi ei,

oamenii mari:

copilul vine

nu mai știu să număr

decât până la doi

și doar pe degete.

distanța până la lună

e lumină comprimată

sub pleoape flămânde.

kilometrul e clipa perenă

ce măsoară cu minus

suprapunerea buzelor

din contopire.

întunericul cade-n genunchi

chircit sub vise frumoase

și î

El îmbrăca o singură umbră
faţa visului înflorind,
aşeza pământului prag
deschizător de ape.

Peste prag trec lupii mării
pradă furtunilor,
setea iubirii de necunoscut
o aduc la ţărm.

Vechi spre nou,
gândul
fluturând prin cutele memoriei,
din care vor istorisi

Zborul meu
zbatere oarbă
drum anevoios
prin vene
şi artere
nervi
şi sinapse.

Cerul meu
viscere şi întuneric
spaime opace
înălţare
în adânc
abisal.

Năzuiesc lumina
răsăritului
primită în
asfinţit
neînţelegând
că aripile-mi sunt
pe dinăuntru.

De-aş fi râu, 
te-aş purta spre țărmurile mele 
să-mi încolțeşti iubirea în 
sfânt pământ. 

Curcubeu de-aş fi 
te-aş înalța din adâncul mării 
spre ochiul cerului, 
care a uitat de mult 
să mai traducă veşnicia! 

Te-aş împrăştia mai apoi 
petală cu petală 
să-ț