am visat

m-am născut în această eră

într-o iarnă grea,

cele trei ursitori care au stat pe lângă mine,

mi-au ghicit:

una mi-a prevestit că n-am să iubesc

și am iubit,

a doua mi-a prevestit că n-am să trăiesc

și am trăit,

a treia mi-a prevestit că toată viața

Până pe buza nopţii e doar o răsuflare
tu nu o cunoşti,
eu am nevoie de zile.

.

Pe sufletul meu a rămas o piatră,
printre alte lucruri frumoase
regitivez,
altceva nu se întâmplă.

.

Tai cu degetele prin simpla atingere,
acum port inima în partea dreaptă,

Fiului meu, Cristi

Am uitat oare ce-am fost?
Drumuri în lume, fără rost...
Ne aşteptau, cu dor acasă,

Părinţii, cu-n loc gol la masă.

Credeam că mutăm munții,
Ce ne ţineau pe loc – părinţii –

Păşind, spre înalte idealuri,

Pe nestinsele părinţilor doruri

LANŢUL DE AUR!

Am lanţ de aur!
La ce-mi foloseşte?
Nu mă mângâie,
Nu mă salută
Nu mă iubeşte
Doar altcineva
Îl râvneşte!

   M-a învăţat

   să mă rog, mama mea,

   Ţinându-mă aproape lângă ea;

   Îngenuchea - îngenuncheam şi eu,

   şoptind, să ne rugăm

   Lui Dumnezeu...

   Roagă-L să creşti mare şi bun,

   pruncul meu

   şi să te-nveţe ce-ai de făcut,

   când n-oi mai fi eu:

Ai ascultat vreodată, cuminte

Cântecul ploii ce cade rotund ?

Câte poveşti nespuse-n cuvinte

În lacrimi de cer se ascund ...

Auzi, ce ciudat freamătă-n nori

Fulgerul ce piere ucis?

Noaptea speriată, uneori

Scapă caierul de stele în abis...

Sub şindrila cas

florar

au înflorit teii, salcia plânge, luna se clatină,

apele curg, cucul le cântă ca după datină,

corul de broaște-alarmează câmpia,

a venit luna mai cu florile, aducându-ne bucuria.

miroase totu-n jur a iarbă verde și- a ploaie,

ciripesc păsărele pe

e să te doară

și să nu știi de ce

mai trist

e să nu ai idee

de unde vine

sau unde să

pui degetul

pe rană

oblojind dorul.

cel mai greu

lanț

e cicatricea

de dinăuntru

adânc de suflet

pe care n-ai s-o poți

săruta

niciodată

destul.

25 03 2012

Ștefan Oană

ARMINDEN LINISTIT, SOARE SI BUCURII TUTUROR!

George Bacovia - Arminden

Profil de burg gigant
Si atmosfera rara,
Amar parfum de liliac
Si bonduri de ghitara.

Placeri
De–o zi de sarbatoare,
Voioase, vechi moravuri...
Spre cimp se duce
Si dumbrave
Eroua lume mun

Trecutul…un abis al amintirilor. Regrete…bucurii..reuşite…eşecuri…nimic. Un joc pe calculatorul destinului. Undeva, în memoria hard-ului, cineva se joacă pe joy-stick. Cu tine, cu viaţa ta…împleteşte situaţii diverse, nebănuite, ciudate. Îţi sugereaz

din ce ne cresc degetele

spre mângâiere?

unde ascunsă e apa vie

a alinării de dor?

în ce pământ fermecat

să mă pierd adiere?

ce copac minunat

să aleg de-am să mor?

oare fiorul are vre-un termen

limită sufletului poți să îi pui

leac băbesc o fii pentru zborul

c

Dragostea este mai frumoasă decât omul,
tulburată de propriul orgoliu
e ca mierea pierdută-n cuvinte
ce-aşteaptă să se topească în mâna ce scrie.

În partea însorită a cerului
unde iese aburul din cuvinte,
se deschide poarta melcului cosmic.
Trecerea se

Îţi plouă-n suflet ca afară

Mărunt şi ne-nţeles de parcă

În suflet îţi pluteşte-o barcă

Prin ploaia asta milenară.

Natura plânge omeneşte

În hohote de frunze moarte

În mine se deschide-o carte

A cărei slovă creşte, creşte.

Sărutul tău, pe palma stângă

Timid ş

Pasărea de lumină şi-a frânt zborul

În cuibul de nelinişte al pământului,

Veghind cu ochiul trist

Cum nedreptatea răsărită din intuneric,

Sugrumă nevinovăţia cerului

Pecetluind uşi pe care altădată,

Intrau fecioare cu torţe

Conducând solii de pace şi

Dormi iubito, dormi!

Mă întreb: „Câţi au fost în Cer?”

Păşeşc desculţă, simt răcoarea şi asprimea pământului cărării, prin locurile neluate cu asalt de iarbă. Mai încolo, un smoc de iarbă îmi răcoreşte talpa îndemnându-mă: „Mergi alături de cărare, s

Mă zgâlţâie în draci pendula.
Să-mi poarte cine-o vrea căciula,
Căci nu mai pot să ţin măsura;
M-or duce mâine cu trăsura...

Deageaba tot mă-ncearc-o toană,
Iubirii să-i deschid o rană;
Mi-e trupul arc în agonie,
Iar vise am în... insomnie!

Ce viaţă, cum

de motel

mâncată de molii

plină de pași pierduți

și prea obosiți

îți sunt

mai cutezi să mă calci

îmbâcsit de atâția ani

și de prea multe

frunze uscate

mă mai vrei?

am chei de la toate

poveștile de suflete

sau de carne

ori de inimi

sfărâmate

spune-mi etajul

din no

dorm în ochiuri de izvoare

dorm în ochiuri de izvoare

cu lună și  stele,

toate dorurile mele:

umbre călătoare.

dorule, unde –ai plecat

ce poteci mai sui,

te-ai pierdut pe carărui,

unde să te cat?

dat-au buzna teii-n floare

și tu nicăieri

vin și trec la prim

Ai semănat cerul cu stele
Şi luna ai ascuns-o-n fân,
Trăgând glumeaţă de bretele
Îmi tot spuneai să mai rămân.

Chemat-ai greierii să-mi cânte,
În poala ta să mă dezmierzi
Şi zorii dulci să mă descânte,
La mine-n suflet să te pierzi.

Obrajii mi-ai spălat