Am motivele mele bine determinate să scriu această povestioară, deşi, de multe ori m-am codit s-o scriu sau nu. Dar citind într-o zi un blog al unei prietene, m-am lăsat pradă dorinţei mele de-a scrie, deoarece sunt convinsă că este o pildă demnă de văzut pentru femeile ce vor citi aceste rânduri şi că le va trezi atenţia la bărbaţii ,,îndrăgostiţi şi singuri'' de pe internet.
Povestioara începe în primele zile ale lunii octombrie 2010, când Mirela a primit un mesaj pe e-mail, de pe una din reţelele de socializare de pe internet. Era vorba despre cererea de prietenie a unei persoane din Constanţa şi care-i cerea direct id-ul de messenger.
Gândindu-se putin, Mirela a acceptat până la urmă să-i dea id-ul de messenger şi-a luat repede legătura cu Jean Gheaţă. Şi mai gândindu-se încă o dată, îşi spuse în sinea sa că dacă nu-i va conveni să vorbească cu el, îi va da repede ignore.
Începând să vorbească cu el, acesta a început să se plângă din primul moment că e singur, că nu-l iubeşte nimeni şi că mai bine moare decât să mai trăiască o astfel de viaţă. Mirela, văzând că scrie aşa ceva, a crezut că este un fel de glumă, nu i-a venit să creadă şi ca să se convingă de faptul că este adevarat, l-a rugat să-i povestească pe scurt despre ce este vorba.
Acesta i-a povestit pe scurt că a avut o prietenă pe care-o iubise foarte mult, dar care îl părăsise; la care Mirela i-a răspuns cu întrebări normale ca: ,,Ce, nu mai sunt femei? Cum să vrei să mori doar pentru asta?", la care el a răspuns că de fiecare dată când a cunoscut vreo fată, aceasta l-a părăsit repede.
Acum Jean reuşise să-i trezească interesul şi încetul cu încetul, Mirela a început să-l întrebe cât mai multe, cu intenţia de-al ajuta şi de-al încuraja, pentru că la cinci-saşe cuvinte, Jean îi repeta că numai poate, că mai bine să moară, să se termine odată pentru întodeauna cu viaţa asta.
Cu timpul, Mirela s-a ataşat de el. Şi-a promis ei însăşi, că-l va scoate din starea asta de depresie şi-l va ajuta să iasă cu bine din ea, să nu se mai gândească niciodată la moarte. Dar aşa cum Mirela se ataşase de el, Jean la rândul său, ,,se ataşase'' şi el de ea.
Începu la un moment dat, să-i mărturisească dragostea sa faţă de ea, că el nu întâlnise niciodată în viaţa reală şi nici virtual o persoană ca ea. La care ea îi răspunse că nu poate fi adevărat aşa ceva, că sunt departe unul de celălalt şi sa invoce o mulţime de motive care i-ar fi împiedicat să fie împreună. Până la urmă o convinse că se poate şi că într-o bună zi vor fi împreună şi atunci acceptă situaţia, crezând că şi ea la rândul ei îl iubeşte.
Printre declaraţiile de dragoste pe care Jean i le făcea Mirelei, la un moment dat îi mărturisi că-şi va lua concediu zece zile şi că va pleca în Austria împreună cu familia - familia, fiind alcătuită din fratele său cu soţia. Bineînţeles, Mirela îi ură distracţie plăcută! în concediu, glumind cu el, spunându-i să aibă succes la austriece, dar ştiind că-i va fi dor de el şi că-i va lipsi foarte mult. Şi-au luat rămas bun unul de la celălalt prin intermediul telefonului, că bineînţeles, între timp facuseră schimb de numerele de telefon şi Jean plecă în Austria, împreună cu ai lui.
Şi aşa, timp de zece zile, Mirela îi duse dorul lui Jean fără măcar să-şi închipuie ce va urma după întoarcerea sa din Austria.
Cele zece zile au trecut în sfârşit şi Jean se întoarse în ţară, îşi reluă serviciul şi reluă legătura şi cu Mirela, prima oară prin intermediul messengerului, spunându-i că i-a fost dor de ea, că o iubeşte şi aşa mai departe.
Dar chiar din prima seară de când venise, Mirela l-a sunat la telefon şi acesta, în loc să-i raspundă, îi închise telefonul. Crezând că e vorba de o greşeală, mai încercă să sune încă o dată, dar închiderea telefonului se repetă. simţi cum işi făcea loc dezamagirea în suflet, împletită cu o nedumerire imensă, fiindcă nu înţelegea ce se-ntâmplă.
A doua zi, vorbind pe messenger cu el, i-a spus că n-a putut să-i răspundă, deoarece a avut treabă cu un coleg de-al său. Deşi nu la crezut, Mirela s-a prefăcut că-l crede, fără să-l contrazică cu ceva. Dar în timp ce vorbea cu el pe messenger, putu să observe că Jean, parcă nu-i mai făcea declaraţii de dragoste aşa de aprinse, ca cele de dinainte de plecarea sa în Austria, că ceva se schimbase în felul lui de-a vorbi cu ea şi uşor i se strecură în suflet ideea că poate cunoscuse pe cineva. Ghimpele geloziei o împunse, dar îşi spuse în gând că e doar închipuirea ei, că nu n-are cum să se fi întâmplat aşa ceva.
Seara, încercă din nou să vorbească cu el la telefon, dar Jean îi închise a treia oară telefonul în nas şi atunci se convinse pe deplin că avea pe altcineva, doar că nu ştia când îi va mărturisi de existenţa acelei femei. Răspunsul veni, chiar a doua zi ca un pumn în faţă:
,,Mirela, vreau să-ţi spun ceva, vreau să fiu sincer cu tine. Am cunoscut o fată aici în Constanţa si e frumoasă, e înaltă şi subtirică, exact ca mine; o cheamă la fel ca pe tine, o cheamă Mirela şi-o iubesc foarte mult. I-am povestit despre tine şi i-am spus că noi doi o vom termina, doar că-mi este foarte greu, pentru că vă iubesc pe amândouă."
Ea a rămas înmărmurită de tupeul, de îndrăzneala cu care i-a povestit de cealaltă Mirela, mai ales de a doua mărturisire, că le iubeşte pe amândouă, care o lăsă fără respiraţie, pur şi simplu. Nu-i venea să creadă că i se întâmplă aşa ceva, dar continuă să-l întrebe, să-l facă să-i povestească despre cealaltă Mirela.
Seara l-a sunat şi de data asta. Jean i-a raspuns la telefon; îl întrebă daca e adevărat ce i-a scris şi el îi confirmă că da, apoi adăugă şi că le iubeşte pe amândouă, precum îi scrisese pe messenger. Vorbind cu el la telefon, zâmbind amar în acelaşi timp şi simţind cum lacrimile începuseră să-i curgă pe obraji, îi ură să fie fericit cu cealaltă Mirela si îl asigură ferm că ei doi vor rămâne prieteni foarte buni în continuare, după care îi spuse că are puţină treabă şi că nu mai are timp să vorbească cu el, dar că vor vorbi a doua zi pe internet.
Deşi se simţea profund dezamăgită de ,,pumnul zdravăn'' pe care-l primise drept în faţă de la Jean şi care îi ajunsese direct în suflet, Mirela s-a hotărât pe loc să-i fie prietenă şi confidentă în continuare, să nu renunţe la el din cauza geloziei, pentru că oricum asta nu l-ar fi făcut să o iubească pe ea.
Numai că Jean începu de-a doua zi să-i povestească despre fericirea lui, despre iubita lui Mirela şi despre cât de fericit este el, în timp ce pe ea o durea sufletul citind ceea ce-i scria el. Şi aşa în fiecare zi începu să intre pe messenger, să-i vorbească despre fericirea lui, despre planurile lor de viitor şi toată discuţia din fiecare zi era aceeaşi.
Dacă încerca să-i spună ceva despre ea, ceva legat de persoana ei, legat de altcineva sau pur şi simplu despre un anume subiect, el schimba repede subiectul şi discuţia ajungea să fie legată tot timpul de persoana lui şi de cealaltă Mirela. Nu-l interesa absolut nimic legat de ea, de alte persoane sau alte subiecte ce puteau să fie aduse într-o conversaţie, totul era în jurul persoanei lui şi-a vieţii lui. Orice alte subiecte de conversaţie erau în afara interesului său, nimic şi nimeni nu-l interesa. Nu conta absolut nimic pentru el, nu exista nimic, decât el şi fericirea lui, şi la un moment dat, ea ajunsese să se întrebe dacă o iubea pe fata aceea, pentru că cel mai mult conta persoana lui, şi dupa aceea, cealaltă Mirela.
Cu timpul, ea începu să-l cunoască şi să-şi dea seama că este un egoist fără pereche, că de fapt nu se iubea decât pe el însuşi. Sentimentele ei frumoase se transformară încetul cu încetul în dorinţa de-a nu mai vorbi cu el. Ajunsese cu timpul să nu mai intre ea să-i vorbească pe messenger, dar dacă nu intra ea, intra el să-i vorbească.
Incepuse şi el în ultimul timp să-i vorbească de pe invizibil, imediat ce-o observa că intră pe messenger. Şi-o întreba pe unde a fost? Sau fel şi fel de întrebări stupide. Deşi el intra să vorbeasca cu ea de pe invizibil, o întreba tot el pe ea de ce stă pe invizibil. Întrebarea i se părea atât de ridicolă, pentru că ea tocmai îşi accesa internetul, messengerul şi alte programe de care avea nevoie. Începuse să se enerveze atât de mult din cauza lui, era atât de iritant, încât se gândea să-i spună să o lase în pace sau pur şi simplu să-i dea ignore fără nici o explicaţie.
După ce începuse să o plictisească cu fel şi fel de întrebări stupide, cu fraze fără rost, începu să-i scrie Mirelei că dacă nu mai vrea să vorbească cu el, să nu mai vorbească, să-l steargă din listă. Dar tot ea, ca să fie cu bun simţ, să nu-l jignească, îi spunea că nu, că nu va face aşa ceva.
Şi ultima nesimţire pe care Mirela i-a permis-o, a fost atunci când a început să-i trimită fel şi fel de emoticoane, fără nici un cuvânt scris; nici măcar un simplu bună!, nu-i mai scria acum şi într-un sfârşit, Mirela se enervă pe el şi îi spuse că ce tot îi trimitea prostiile astea de emoticoane, că dacă nu are nimic să-i spună, s-o lase în pace; la care el îi răspunse că este el prea bun şi că ea profită de bunătatea lui.
Până aici i-a fost Mirelei, chiar nu s-a mai putut abţine şi i-a spus să o lase în pace, să n-o mai deranjeze niciodată, după care i-a dat ignore şi niciodată nu a mai vorbit cu el.
Dupa ce i-a dat ignore, a simţit o mare dezamăgire faţă de el şi faţă de virtualitate, în general. Cu un gust amar a început să plângă, să se întrebe, care dintre ei doi a fost cel bun şi care a profitat de bunătatea sa?
Daca ea a încercat la inceput să-l ajute, după care a încercat să-l iubească, dar el a alungat-o spunându-i de cealaltă Mirela şi la urmă el a stresat-o cu egoismul şi cu prostiile lui, oare unde a fost profitul ei faţă de el şi unde a fost bunătatea lui faţă de ea?
A mai încercat să o sune de câteva ori la telefon, dar de data asta, a fost ea cea care i-a închis telefonul în nas pentru întodeauna.
Mirela este o prietenă de-a mea şi cu încuviinţarea ei, am scris această povestioară.
Mihaela Moşneanu
-->