Blog

Lume, cât de mare şi de plină eşti!

Nu cred că ai urechi s-auzi,

nici ochi ca să le vezi

pe toate cele care înnoadă prieteniile,

cum se-adună cuvintele frumoase

ce colindă de zor prin rotundul Pământului,

însoţite de pupicurile, zâmbetele şi îmbrăţişările

c

sărută-mă iubito cu patimă nebună
să creadă corăbierii că plec în alte zări
sărută-mă iubito timpul e de furtună
piloții să se mire să zică c-o să zbor
sărută-mă iubito acum sub clar de lună
poeții să se uite la noi fără măsură
ideile să curgă din că

Cu poezia în gene

            Şi printre gene: însoţitoare constantă, oriunde aş merge, am încercat de multe ori să scap de ea, dar ea, tot acolo, neobosită. Dinapoia minţii mele, dinaintea privirilor mele, mai fidelă ca omul, cu mult mai fidelă, cu

În adieri de flăcări poematice

Aşa se scaldă totul în viaţa mea: şi bucurie şi întristare. Trecute prin acest filtru subtil, ele capătă contururi esenţiale, îmbracă straie alese, specifice poeziei. E mai uşor aşa să le consum, chiar dacă lasă urme. U

Rostul secundei de s-ar topi în mine,

în loc de sânge cald, palpitând uşor,

mi-ar curge prin vene istoria

şi cerul dintr-un ochi...

Fereastra dinspre zborul păsărilor

larg s-ar deschide, şi timid,

pe când umbrele banalelor preocupări cotidiene  

ar zvâcni î

Simţi?
Ziua şi-a tras noaptea aşa cum ne tragem noi plapuma. S-a (mai) lungit. I se văd degetele de la picioare de parcă primăvara face cu ochiul, dincolo, soarele se iţeste pe coamă de munte şi luna coboară, dincoace de pădure, se ascunde printre c

Un heleşteu, o zarişte,

deasupra, un petic de cer:

în haosul imens,

ce,-n hotare de-nţeles,

nu poate să-ncapă,

colţ de plai

la marginea minţii;

anotimpuri –

păsări călătoare ţâşnind spre înalt,

dincolo de ultimul gând…

caliciul de lotus se ridică din mlaştină

Tu, dimineață infidelă

Tu, dimineață infidelă

Cu plete lungi de flori pe ram

Te duci pe drum ca o gazelă

Și bați la fiecare geam.

Ce bine mi te-așezi pe coate

Poemele  când le citești,

Dar iată-mă cum stau pe spate

Când  tu din praguri mă privești.

Acu

Se ia un bunic

Și la fel ca un arcuș

Se freacă pe axa timpului până la punctul zero

Până-i zboară
din
cap toate cântecele

De leagăn de dragoste patriotice sau de altă natură

Cu măsura potrivită se insistă până se obține și ultimul efect scontat

Totul cât se

În jurul meu, la masă, forfotă, îmbrăţişări, zâmbete largi şi amintirile curgeau.
Mi-am dat comandă de un pahar şi o carafă în care ospătarii serveau vin. Le-am spus să fie pentru cel roşu şi să nu fie dulce, dar nici sec cât a durat până mi l-au se

În suflet e viscol și aprig mai ninge. 

Mă mint că în mine e soare mereu, 

Mai chinui un zâmbet, nostalgicul frige, 

Cu scâncet un plânset zvâcnește în puseu.

Împart din iubire cu zorii-o bucată.

Cu lacrimi datoare rămân nopților,

Mă-mpresură gânduri, în

Între normal şi bizar 

Timp de mai bine de două secole cititorii s-au delectat cu poveştile unui personaj pe nume 
Münchhausen (Karl Friedrich Hieronymus Freiherr von Münchhausen, 1720–1797), baron german, care povestea cu mare convingere despre întâmp

Unele vise au orbite prelungi,

Zboară şi nu poţi să le-ajungi;

Altele au popasuri prea lungi

Nicicând, nu poţi să le-alungi.

Clipele se scurg tot mai repezi;

În aşteptare, nu simţi şi nu vezi

Şi-aproape că nu-ţi vine să crezi

Cum viaţa se-ngroapă-n zăpezi.

Uniți în…proteste!

E Unirea! Azi, cu toții,
Protestăm…parcă-i infernul;
Să se clatine Guvernul,
Că vor să sloboade hoții.

ANTICHITATEA versus CREȘTINISMUL

E uimitor cum o nouă civilizație- creștinismul- a intrat în contradicție cu societatea antică, încercând s-o demoleze și, pe ruinele ei, aproape o mie de ani, până în zorii Renașterii, să se instaleze definitiv în isto

Era în preajma sărbătorilor de iarnă în perioada vacanței. Plafonul compact al norilor grei întinsese deasupra ținutului meu dintre păduri, lințoliu șoriciu. Crăiasa Iarna cernea necontenit făină de stele argintii, ca să îndestuleze pământul cu ocazi

M-ai mângâiat cu slove din coajă de copac,
Pe-un pat din răsărituri și veri imaginare,
Mi-ai desfrunzit surâsuri ce-n rouă se prefac
(Prin aripă de flutur, lumina stea îmi pare.).
 
Am înțeles îndată că mai există „noi“,
Sub raze destrămate de frig și aște

Din răsărit de soare de te-ai naște,

N-ai fi la chip așa strălucitoare

Cum ești, și iată că ușor mă paște,

Iubirea ce o simt năucitoare

Și nu e chip să scap din a sa vrajă –

Iubirea pentru tine-i complicată,

Din ce în ce întinde a sa mreajă

Și-o simt mai d