Blog

22. (eseuri, cybersonete, cyberproze)

~ miniseria simfonia bujorilor: şase nuanțe de dor ~

Pentru Aurelia, Albatrosul care își poartă zborul liber peste valurile vieții.

(VI) Bujorul Grena-Închis (Mister profund)

Nu cred că-a fost capriciul întâmplării

ca viața să ne-aducă pe același drum,

târziu, în toamnă, când plecau cocorii

pe vechile cărări pe care trec și-acum.

Doar din priviri am înțeles chemarea

venind fără cuvinte din adâncul tău,

cu mângâieri mai dulci d

Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă

lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,

în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă

dulăii neuitării legaţi de gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul nici nu ştie

că visurile-ntoarse pe aripi de mister

vor fi pe veci

La poalele desișului din față

măceșii care-abia au înflorit

sub adieri fecunde se răsfaţă

cu florile plutind spre asfințit.

Surprinsă de plăcuta adiere,

și crengile făcute evantai,

pădurea cântă odă de-nviere

apusului de la sfârșit de mai.

Copacii-adună ul

Se plimbă cărțile pe etajeră,

eu le privesc tăcut dintr-un ungher,

parcă ascult povești din altă eră,

învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,

pe-o margine de visuri te zăresc,

surâsul tău încearcă să mă cheme

dar zâmbetul îmi par

Eşti steaua mea învăluită în mister!

Să-ţi desluşesc din taine, nu-ndrăznesc.

Iubita mea, eu te aştept, încă mai sper

În lumea ta, în lumea mea să te-ntâlnesc!

Doar mângăiere şi lumină să îmi fii,

Într-un deşert de lacrimi şi suspine!

În fiecare magic

Aproape dezbrăcată,
cu patimă și dor,
mă las ușor purtată
genunea să măsor.
Încet, plăceri carnale
las trupul să-mi frământe,
de dorurile tale,
pe pajiști liniștite.
Și-aștept să spele cerul
un trup unit din doi,
să spulbere misterul
cu ale sale ploi.

Şi-aşa-i e greu! S-o mai repezi

Sau s-o loveşti... s-o faci plebee?!

De tot ce-i rău, s-o-ndepărtezi!

Doar pentru faptul... că-i femeie!

Aminteşte-i că-i frumoasă,

Strânge-o-n braţe, adu-i flori,

Şi-ai s-o simţi... o vor străbate

Prin trup... sute de fiori

Te rog, strânge-mă-n braţe cât eşti încă cu mine,
Cât iubirile noastre nu sunt încă străine,
Cât timp dorul ne-apasă nefiind împreună,
Căt mai este credinţă-n astă lume nebună.
Să mă strângi cu putere, să te simt tot aproape
Căci mi-e frică de mine c