altă lume nemărginită

şi acum vezi pieţe largi

mulţimea se-nghesuie

pentru că trebuie să fie

din nou o eră

nu-mi place lutul din jurul gâtului meu

n-am văzut văzut oraşe în oraşe

un chip ciudat

şi o căsuţă poştală

cu vorbe ca să nu pierd astrele

ce fac sufle

7 şapte

poezii

din mari aşezări

de piersică frumoasă

precum se voiau vândute

pe oameni contemporani

zămisliţi din

migrările norilor

se şterg curat

cu exactitate heraldică

a fructelor

domnişoara mea

©Ioan Muntean

6 şase

vremea

doamne fereşte

îmi vinea devreme

peste bolţi aprinse

de anotimpuri

mă fascina de-a dreptul

din apa botezului

şi cu biserici

diavolul

deşi n-am înţeles niciodată vreunul

cu limba nu pare ca toata lumea

vrea să termine un vapor

un cuvânt

ca atunci tim

dar zburătorului i s-a ridicat

vrând să-şi încheie drumul

cu talpa piciorului stâng

pe sabie cu capul

atuuI orei nenăscute

cu stropii deîmpărţit cu vederea doar

nu trebuie să înteleagă lumea

neatinsă într-o baltă fără fund

şi scoarţa trunchiului tău

să se ad

Când porți în buzunar eternitatea

Și tragi cu gingășie de fermoar,

Să nu lezezi vreo filă din grimoar,

Împăturind cochet realitatea,

Când tragi pe visuri ploi cuneiforme,

Cu muza prăbușindu-se discret,

Neanunțată de niciun decret,

Vezi „evadarea“-n mii și

iubire pe distanţe lungi

cum aştepţi

ani şi ani

un posibil suflet mat

dar nu ai temeri

pentru tine

deschid poarta mea

şi tu doreşti să fii aici

dar tu

trăiești într-un alt statut

este un fel de dragoste

care este rară

şi împărtășită de foarte puține ori

dragost

Cât timp a trecut de când

numărăm tăcerile?

Tu liniștit pretinzi

că nu vezi

drumurile noastre

cum se desfac în unghi,

n-ai  putea

să-i dai iubirii

o altă identitate...

și totuși lași atâta încleștare.

Mă prefac că sunt mulțumită,

sedusă de confortul

stabilit ta

Ți-am spus vreodată

că dacă stau într-adevăr mereu tăcut,

şi uneori îmi place să mă gândesc

că pot auzi inima-ţi bătând

în timp cu a mea?

Ți-am spus vreodată

că atunci când mă surprind că vorbești

cu mine

prin linii și corzi,

și biţi și puncte,

îmi imaginez

vo

Vine o vreme

oare

care

te lasă rătăcit în uitare

paşi străini se zdrobesc pe cărare

oare

cine

te aleargă hain printre gânduri

răscolește închisele drumuri

oare

când

te întunecă lumina sub coasă

nume de piatră și izvor te lasă

oare

unde

te ascunde  ghiara corbului

Anunț
06.04.2019
de Gabriela Mimi Boroianu

Aprilie-și deschide mugurii la bluză,
Și-avântă-n briză pieptul dezgolit
Spunându-i orișicui vrea să auză
Că liliacu-n sân i-a înflorit!

O muscă leneşă de fel,

Zbura lejer pe o câmpie;

Deodată-o prinse un cârcel,

Ivit, obraznic, pe sub ie.

Se aşeză pe-un fir de pai,

Debusolată, să-şi revină.

„Cum se făcu, de iarăşi n-ai

Nimic palpabil pentru cină?”

Conchise, plină de năduf,

Când... apăru o v

Cine ești tu, străine,

captiv în trupul meu?

Ești prizonier

sau paznic de vise

sau doar ecoul

a ceea ce am fost

și am crezut că sunt?

Corbii bat clopotul.

Un pas și încă un pas...

mă sorb rădăcinile,

vor inima și carnea picioarelor

care calcă pe ele.

Deschide f

Rămas bun
de Gabriela Mimi Boroianu
29.04.2019

Prin urbea noastră veche și beteagă
Cântând o doină-n frunza de salcâm
Aprilie cu zilele-n desagă
Își bate pașii triști pe caldarâm...

Și-au înflorit de rămas bun salcâmii
Cu bucuria altui început
În aluatul de

Jucând X și 0 cu viața (3)
Gabriela Mimi Boroianu
24.08.2017

își face apariția
ca un ghimpe în ochi
imediat soarele intră în eclipsă
toate apele lumii trec
și mă trec
provocând un tsunami
în stomacul meu

de cât venin scuipă în jur
ar muri otrăvită
de s-ar muș

Sursă: Literatura popoarelor: SĂ VORBIM ROMÂNEȘTE – de Bogdan Petriceicu Hasdeu

Efemeride (60)
de Gabriela Mimi Boroianu
25.02.2017

Te rupeai ca o umbră
din noapte
și toate zidurile ți se supuneau
deschizându-se în calea ta
iar vântul își împletea șoaptele
cu tine
tremurând frunzele plopului
ce suspinau înfiorate

Și-ți simțeam atinge

Te-aș fi lăsat un nume printre  altele,

În  cuprinsul

de unde îmi aleg măștile,

de nu te-ai fi încuiat

 să-ți veghezi rezistența

în fiecare amintire

din care încerc să te fur,

în fiecare mâine

din care încerc să te pierd.

Fără să-mi tulburi mistificarea

spore

Aceşti poeţi cu inimi cât un munte,

Cărând în spate bobi de univers

Şi înălţând trăirile mărunte

Printre ciulinii agăţaţi de vers,

Îşi dăltuiesc, cu uimitoare forţe

Şi cu migală de bijutier,

În pedepsitul lut, sublime torţe,

Să-şi pârguiască dorul de priér

după gratii întunericul

ca o fantomă uriașă

înghite lupi și iepuri/ lei și căprioare

deopotrivă

mirosul de apocalipsă

(ne) soarbe plămânii

plouă cu cenușă în viscere

prin(tre) cadavre

râuri de smoală

nu e nevoie de puști

moartea își ia tributul

dansând în vârfu

Azi mâna îți miroase acut a poezie,
Pe fiecare deget îți saltă îndrăzneț un vers
Ca mieii cei zburdalnici ce saltă pe câmpie,
Cu verbul a iubi clădești imensul univers.

Și ce frumoși sunt ochii tăi albaștri...
Cu tot seninul calm pământul invadează,
N