În zbor îmi înflorește poezia,

Sfidând elucubrații siropoase,

Mă roade, șerpuită, pân’ la oase,

Îmi dă răgaz să-mi gust „anomalia”.

Lumina-i printr-o geană îmi respiră,

Aștern silabe ca într-o vitrină,

Acord simțirea-mi adolescentină

La noul trend, vibrând

SOLIE

Așteaptă-mă pe puntea dintre taine, mirării să mă scrii, nevinovată,
cu palme de fioruri framântată, descopciindu-mă de ale iernii haine.

Dă semn venirii primăverii-n mine, în roi de floare de cireș amar,
fă-mi din iubire, astăzi, corolar miresmel

Susur de vioară
de Gabriela Mimi Boroianu
17.02.2017

De nu mi-ai fi, te-aș aduna din stele,
Din mugurul de verde ne-mblânzit,
Din umbra ce e dată ființei mele,
Din ceasul vieții, ce-mi e hărăzit.

De nu te-aș ști, te-aș căuta-n trecut,
În visele ce mor

Păşeam încet prin boarea de-azalee

Din mica mea grădină suspendată;

Purtând în cuget ciob de nestemată,          

Strângeam în suflet muguri de Lactee.

M-am rătăcit de magica alee;

Mai reflectez şi-acum, debusolată,

La oaza mea cu stele mobilată

(Strângeam

Eu nu-s vreo zeița așa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ți bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeș zâmbește pe ram.

Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
dulceață din boabe de mure
Nici

Își scurge timpul clipa în paharul existenței

Ca axă infinită cu: zile, luni și ani,

Iar spațiul în certitudinea decenței

Există, localizat la umbră de castani.

Îmi regăsesc ființa pe-acele coordonate

Unde-mi plutește nimicnicia plictisită.

Eterne, timpul

Caută-mă

Caută-mă-n lacrimă de nor
În suspinul apei de izvor
Simte-mă în adieri de vânt
Și-n dulceața pusă în cuvânt.
Simte-mă-n parfumul florilor
În lumina blând-a stelelor.
Caută-mă-n umbrele din noapte
Și în răsfoiri târzii de carte.
Caută-mă-n doina înse

prea multe întrebări fără răspunsuri

însoțesc viața

nimeni nu are explicații perfect plauzibile

degeaba câte unul dintre noi mai trage după dânsul

hoitul în putrefacție al logicii

răspunsul la întrebarea nedezlegată a Facerii

întârzie

Biblia se pronunță î

Rupem silabe din pașii vieții

Alimentând umbre inconștienți,

Mutăm clipa-n casa frumuseții

Unde ne chinuim să fim prezenți.

Clădim amintiri pe solul gheții

Și încercăm să fim mai exigenți -

Rupem silabe din pașii vieții

Alimentând umbre inconștienți.

Iubir

Hai iubito şi dă-mi mâna
mâna ta ca o vioară
să traduc iarăşi româna
într-un susur de izvoară

Mâna ta ca o vioară
pare vers de Alecsandri
mângâind iar mă omoară
într-un veac fără Dridri

Pare vers de Alecsandri
nu traduc iarăşi româna
nici pe-a fi în a

Ziua  prinde muguri fragili

de pulpa nopţii într-o acoladă,

mască palidă, luna

istovită de nesomn,

adună visul,

aprinde păsările focului.

Setea de tine se varsă,

în trupul moleşit de blandă ispită,

şoapte, arabescuri vibrante

ard umbrele somnului

îmbujorate d

Hrănesc lupii îndoielii.

Nu-mi este dat să trec

de ochii sfincşilor,

îngăduită să-le fie acceptarea

a ceea ce sunt.

Oare sufletul

se lasă pradă pulberii,

totală părăsire...

sau înaintând în nemişcarea

definitivei clipe,

ochi nevăzut,

 o să-şi vegheze visele,

în cartea ta

autor: Matei Ioaniţiu

~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~

Pământul nostru

îmi pătrunde în oase,

ca o boală incurabilă:

ţărână în ţărână –

doi fraţi siamezi cu tricolorul în atomi.

Dunărea îşi deschide, din când în când,

porţile în pieptul meu,

inundându-mi poiana de narcise.

La hotar de suflet,

steiuri de Carpaţi

îşi

VINUL TINEREȚII 

Un singur dar, dar câte glasuri ale zorilor... sfărâmau  munții...

PRIETENIE

Fiorul dragostei ce rodește inimi înrădăcinate în palme vibrânde

CREDINȚĂ

Aripa visului crescută din puterea dragostei răstignite

VIAȚĂ

Darul pe care Dumnezeu ni l