Blog

M-a dus mama joi la pochi
Să mă scape de deochi.
-Și la babe am fost cu e,
Că deochiu-i boală gre,
Prinde mama răbde-a spune,
Fă, părinte, o minune!

De picioare, mațe, oase,
Începură a mă descoase.
Despre față, corp sau mână
Toți aveau ceva să spună.
Cum nici

Ce demon este lumea! Ce flămând!

Nici viața care curge fremătând

Nu-i stinge setea oarbă de sfârșit,
Mirarea că în ea ne-am întâlnit
Și-am ridicat din somnul longeviv
Poem rostit pe-un adevăr fictiv!
Ce univers de lupi la adăpost
În taina noastră și-a

Corabia vieții noastre
Lâncezește azi
în derivă,
prizonieră a disperării,
pescăruș cu aripile frânte
pe marea Sargaselor!
Noi iubite, laoală cu marinarii
agonizăm febrili, istoviți
pradă hazardului.
Suntem prizonieri pe aceeași barcă
și totuși...

Vântul adună multe miresme,

a înflorit  pe stradă liliacul.

Cereasca boltă adună stele,

pe care tu o să le culegi.

În dorurile amintirilor plecate,

doi ochi înlăcrimați privesc.

E altă lume acolo printre stele,

în inimă doar una a rămas.

Simt cum freamătă în

Când ochii își deschide Dumnezeu
E zvon de primăvară la noi în sat, mereu
Vin mierle gulerate din flaute să cânte,
Vin sfinți din moțul nucilor să se înfrupte.

E cerul parcă mai albastru, mai curat,
Când râde Dumnezeu blajin la noi în sat.
Stau fulger

Din Internet

N-am dormit,
N-am visat.
Preaiubitul Isus a pornit la colindat!
L-a văzut mama.
Din mormânt s-a ridicat.
Nu era din plastic,
Nici de hârtie,
Nu era un truc de scamatorie
Era trup crescut în griji, în nesomn
Era carne și sânge, era om
Era limpede lumină
Și era v

Stă mama întristată la fereastră,

cu ochii săi adânci pierduți în zare,

în barbă-noadă lacrimile-amare,

cu gândul la înstrăinarea noastră.

.

E zi de Paști, dar casa e pustie,

iar ea, bătrână și de toți uitată,

ne simte-n inimă ca altădată –

izvor fără sfârși

Sărbătoarea Sărbătorilor

Îți spun un secret, dar să nu plângi Doamne,
unora nu le priește primăvara asta
mult prea adâncă și cumplit de pătimașă în luna lui april,
când, uite strada cu uși și ferestre închise încă doarme
după ce amurgul s-a transformat în

Aurora!

Degetele tale, în surdină,
Trec prin lumea răsuflării mele.
Te-am depus demult la rădăcină
În esența existenței mele!

Tu o știi! Comit banalitate
Prin tabloul șoaptelor cântate.
Nu mă plâng nici că mă pierd în toate,
Nici că m-am născut între păcate!

am emigrat şi-azi noapte

pe tărâmuri fără constrângeri

voind să-mi vindec realitatea de-aici

tot uitându-mă în urmă

unde alergau sfidătorii

invidioşii

aroganţii

m-a rănit tristeţea

şi neputinţa de a face în jur

grădini cu nemuritoare

am emigrat de-atâtea ori

       Jocuri de cuvinte - miel

       Geografie lingvistică

       (postarea precedentă, despre mască)

       Miel

       Moto: „Piesa-i bună-adevărat,/ Distribuţia grozavă,/ Dar decât un miel turbat,/ Preferam un... miel la tavă!” (Artur Blascioc, lui