Blog

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
În lac se oglinda castelul. A ierbii
Molatece valuri le treiera cerbii.
În vechea zidire tacerea-i si numa
Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma.

Strafulgera-n umbra-i de valuri bataie
Ajunse în fuga de-a lunei vapa

Astăzi îndrăznesc a-ți scrie, prieten drag. Tu vei citi în stele ale mele rânduri, care poate te vor îmbuna și te vor motiva să trimiți peste lume dorința de frumos, dragostea de poezie, setea de iubire, nevoia de bunătate. „Cu amândouă mâinile inima

Aceeaşi umbră

O umbră păşea
pe strada mea
din cartierul
care nu-i cartier;
Îi ştiam paşii,
îi şiam glasul
cald-răguşit
de pe vremea
când şi eu păşeam
"fluieră-stea"
prin "parcul iluziei"
visând pe o bancă
la "Pădurea Titanică"...

O umbră păşea
chemându-mă,
strigând

mașina infernală a Timpului încapsulează

clipele vieții mele trăite

în pilule din plastic

un robot înscrie data procesării

luna

anul

altul sigilează cutiile din carton în loturi

pe ani bisecți

ultimul imprimă denumirea comercială

( balsam concentrat de viață!

Azi noapte, în orașul de sub munte
A nins apocaliptic, a nins ca-nainte;
Dorm pe sub felinarele de nea orbite
Răzlețe bănci în sarcofagii albe văruite.

Nici urmă pe alei, nici păsări la taifas;
Sinistra iarnă a făcut în parc popas.
Înaintând tăcută scufund

o distanță enormă

desparte coja de sâmbure

miezul

denumit prezumțios inimă

suflet

ori creier

(având în spate milioane de quarcuri

gluoni

particule ipotetice

fără masă

și câmpuri cuantice invizibile!)

uneori  trece vântul

bătând din aripi ca o pasăre

și umple g

orele își leagănă pașii încet,

cafeaua nu mai este fierbinte,

trandafirii sunt toți uscați,

timpul repede trece, nepăsător...

inima ascultă același cântec,

strânge  cele mai frumoase acorduri,

în tăcere fredonez muzica amintirii.

orele își leagănă pașii înc

de la răsărit

spre vestul Europei

năvălesc flămânzi

ucigași plătiți

în estul Ucrainei

fac un genocid

când zeul Amor

își aruncă săgeata

pune-n suflet dor

de la rasarit

sosește un ger cumplit

iarna rusească

râde la soare

corola minunată

floarea soarelui

MdR

Lăcrimează norii din ceruri
peste moartea de pe Pământ
stropind ţărâna răscolită
ce-acoperă pentru întodeauna
trupurile ce simt nesimţirea
grea a pietrelor funerare
şi-i dau de mâncare ierbii
plantelor şi insectelor.

Sufletele s-au desprins de carnea

Iubirea... fără 
ea... nu există magic... nu există nimic !
 
 ești mângâierea 
 sufletului meu
 arcuș de atingere 
 pe strune de vioară
 ești mângâierea
 ce-o doresc mereu
 o dată și a mia oară...
 
 o împletire de imagini
 născând sonorități
 de un

Ninge viscolit. Studenţii abia s-au întors din vacanţă.

Din holul căminului de băieţi răzbate, prin termopanele abia montate astă vară, un ritm plăcut de ghitară şi o voce puternică.

„Singur mă plimbam pe stradă,

Singur mă plimbam pe-alei,

Singur în tăc

Îi venea să îşi muşte mâinile, să se zgârie şi să se mănânce singur de ciudă. Cum putuse să fie atât de prost? Sau de neatent? Adevărat, i se adunaseră prea multe pe cap, însă lucrul acesta era inacceptabil, nu şi-l putea ierta nici măcar el însuşi.

mi-e greu să-i descifrez pe oamenii politici

apar cât este ziua de lungă pe ecranele televizoarelor

la concurență cu reclamele comerciale mincinoase

care ne propun vindecări imposibile

bunuri  de ”veșnică” folosință

inutilizabile

Ginkgo Biloba sau tinereț

Culeg câteva scoici rătăcite,

marea aleargă nepăsătoare,

ne hrănim cu tăcerea mării, iubite.

Întind mâinile spre azurul risipit,

simt briza, îmi mângâie chipul,

dansează stelele, norii s-au risipit.

Pescărușii printre valuri țipă,

luna se oglindește lin î

Stelele dansează

În ochii tăi,

În valsul fermecător

Al vieții.

Le privesc goliciunea,

Strălucirea adâncă

Și rece.

Le privesc nevinovatul joc

Cu inima pitită

În adâncul sufletului.

În tăcerea GRAVĂ

Ce s-a așezat între noi,

Doar pașii lor cristalini

Se aud din eco

M-am împiedicat de-un gând
Ce-mi încurca firele vieții,
Am luat povețele pe rând
Așa cum îndemnau poeții.

Mi-am luat condeiul fermecat
Ce picură pe foi nimicul,
Ce-mi macină neîncetat
La poarta nemuririi timpul.

Cu tine-n gând am rătăcit
Pe foaia albă, p

Asemeni unui fluture uriaș, Amneris zbura peste întinderea orbitor de albă, dezorientată și pierdută. Oricât scruta cu privirea obosită imensitatea fără formă și conținut în care se scufunda ...sau se ridica... cine ar fi putut spune cu exactitate, n

 Fulgi veseli de nea

pe pletele iubitei-

iarnă frumoasă

*****

Dans de îngerași

sub colindele noastre-

Crăciun fericit

*****

Stai goală la geam

privind dansul fulgilor-

în așteptare

***** 

Sub bradul falnic

două forme drăguțe-

fesele zânei

*****

Fulgi în văzduh-

Învață-mă viață iertarea,
Adună-mi din cale uitarea,
Ascultă-mi versul nescris,
Mă poartă pe aripi de vis.
Citește-mi povești de copil
Îngână-mi un cântec în tril
M-alintă cu buzele-ți reci
Să nu-ndrăznești să pleci.