Blog

auuu! auuu! auuu!
strigau pietrele de care îmi juleam gleznele
auuu! auuu! auuu!
strigau merii cu spinările îndoite de vânt
auu! auuu! auuu!
strigau bufnițele cu ochi închiși în lumina tăioasă a dimineții
auuu! auuu! auuu!
strigau câinii loviți cu pietre

Timpul trece și petrece fără să-mi dau seama. Mă bucur de o rază de soare, de valul mării, de primul fulg de zăpadă, de ploaia care spală de multe ori gândurile.

Deschid ochii într-o dimineață acoperită încă de multă zăpadă. Au început să se topească

Nămeţii întârziaţi dau brânci primăverii
făcând să joace dracii babei Dochia
în hora viscolului şi-a ploilor ce-au fugit
din trecutele decembrie ianuarie şi februarie
de unde se scutură amintirile ciudate
că n-ar fi trebuit ca vremea primăvăratică
să ne

Când se accentuează prematur

Retorica de ce-ului din noi,

Ne eschivăm, da’-i spunem chiar: Bonjour

Gândului măcinat în pas de doi.

Mesajul îl expediem retur

Prin poșta rapidă-ntr-o zi de joi,

Când se accentuează prematur

Retorica de ce-ului din noi.

Răspun

Impactul cu viața te-aruncă-napoi

(faimoasa ecuație a lui Einstein

 E=mc²

 pare o glumă!)

reculul acesta este ca o ieșire bizară din timp

fizica bătrânului Kepler

devine metafizică

nu se mai potrivește cu nimic

sufletul se sustrage oricărei mecanici

corpul se

Prin fereastra încadrată-n pereţii umbrei
priveşte în depărtare migdalul
cu fructe aromate stăpâne peste tării
ce vindecă ce se mai poate.

Un paharnic se pare de viţă domnească
dezleagă taine cu licori dospite la întuneric
ascunse înlăuntrul singură

 în fiecare dimineață ne trezim speriați

învăluiți de o neliniște viscerală

metafizică

ne uităm îndelung în oglindă

și ne-ntrebăm dacă mai suntem noi

dacă nu ne-au invadat atlanții

strămoșii ancestrali

primitivii

migratorii

pitiți în noi

cu toate instinctele l

IARBA NEUITĂRII

Caii gândurilor pasc același tabun,
iarbă crescută-n lacrimile neuitării
și-atunci când fierbe cerul se răzbun,
bat cu copita-n pământul depărtării.

Ploile fierbinți au opărit iarba-ncolțită,
borangicul-verde s-a macerat tăceri,
câmpia dorin

Ca umbrele, alunec în hipnoză

Spre-o lume gotică, sub cer romantic.

Mă las captiv în propria psihoză

Când regăsesc un bust al Evei, antic.

Cu sete de vampir adulmec viața

Din întunericul universal,

Cu beznă-mi răcoresc întruna fața,

Timid ca un poet medieva

Raiul din spatele șurii este-acoperit de nea.
Firul ierbii de pe coastă are strai de catifea.
Nucii au broboadă albă, merii tremură de frig...
Primăvara vine-n grabă? Soare drag, acum te strig!
Raiul din spatele șurii se transformă. În trecut,
povestiri d

Mă ascund în umbra dezbinării

Care-a mutat patriotismul în ironie

Și rup grăbită gândul nepăsării

Lovind cenzura, când pixul plutește pe hârtie.

În mugurii primăverii ce-mi face cu mâna

Caut un nou înțeles cuvântului român.

Ideea zboară, gândul tace, doar

în fiecare femeie se ascunde o cârtiță

o mică doamnă Bovary subversivă

un fel de văduvă neagră antropofagă

o Naegleria fowleri

care-ți mănâncă creierul pe ascuns

îți săpa tuneluri prin inimă

te înconjoară cu o dragoste sinistră

în timp ce te devorează metod

În cetatea viselor abstracte
pun lumină-n gânduri şi-n cuvinte
fără risipă,vor sta compacte,
să dospească-n sângele fierbinte.

La cetate nimeni n-o să vină
pe căi neumblate ori oculte,
forma revelată şi divină
numai îngerii pot s-o asculte.

P

Mai sunt zăpezi? O clipă se-odihnesc

pe câmpul neted, moale și sticlos...
Sub glia neagră din semințe cresc
cununi de grâu spre cerul luminos.
Mai sunt zăpezi? O clipă mai rămân...
Păduri uitate stau sub cergi de nea
și fulgi răzleți mai are iarna-n sân
su

Ce-i poezia? Glasul ce-a răbufnit din grote?

Lumina care leagă abisul de abis?

Un cântec de vioară în uragan de note?

Întâia mea clipire și cel din urmă vis?

E ultima scânteie din infinitu-mi rece?

Abis și înălțare, cădere și-apogeu?

Acea străfulgerare ce-

E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.

Un ghiocel răsare
Și tremură de frică;
E mic, iar sfântul soare
Pe cer nu se ridică.

-Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece! A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit

nu mi-a mai rămas altceva de făcut
decât să omor timpul
sunt un ucigaș în serie
umblu prin cotloanele întunecoase
ale prezentului
prin toate anticariatele existenței
și nu mă regăsesc niciunde

ieri tăcuseră toate ceasurile
mâncătoare de timp
de afară