Blog

închid ușa
câte minute se vor scurge
între plecări și dramele
ce adună pe talazuri
inimi sfârtecate
în războiul tăcerilor noastre
este minciuna ieșirea la mare
pe plajă zac scoici părăsite
de vietăți ce nu se regăsesc
norii nu pot fi socotiți
toarnă lumina jal

Te-aș întreba despre-o  toamnă

când roua unui vis de dor ne-a fost povară,

dar… a început să ningă

și-n sufletul în care culori au apus,

se sting orizonturi.

Te-aș întreba despre o vreme

când iarna ne era senină sărbătoare,

dar… a început să ningă

și corb

de azi-dimineață
am sentimentul stupid că nu mai încap în mine
propriu meu corp mă strânge
mă respinge
nu-mi mai găsesc locul în spatele ochiului
lângă inimă
nicăieri
sunt un organ inutil
precum apendicele
amigdala
colecistul
(o rămășiță a cozii!)
uterul
(neces

Dispariţia lui Beni a provocat unele schimbări în ordinea cartierului, dar nu cine ştie ce. Foştii clienţi, încă neinformaţi, ajunşi la uşa frizeriei, pot citi pe geam un anunţ scris cu ruj de buze de câtre acra văduvă a fostului Beni: „Firmă de vânz

MADONNA LAURA şi PETRARCA
Moto:
„Dragostea m-a plouat cu lacrimi pe faţă
Şi m-a bătut cu vânt de suspine…”

Nu ştim cu adevărat cine a fost Francesco Petrarca. Ştim atât că în anul 1341 este încununat pe Capitoliu drept cel mai mare poet al Italiei. Perso

chiar dacă ne-am despărți de umbre

și-am rămâne doar oameni

în grote

privitori neutri

platonici

nu s-ar schimba nimic

jumătate din lucruri sunt umbre

Dumnezeu este și el o umbră

viața noastră la fel

n-am ieșit încă din peșteri

să descifrăm cine stă de partea o

pentru copii

PISICA

 înhăță ciocolata

 și dispăru ca omul invizibil

 prin tufele-nflorite de

SIPICĂ.

LUNA ,

 prinsă-n hora fetelor,

se pregătește

 pentru marea călătorie;

 la pălărie îi strălucesc ciucurii

 din muguri de

ALUN.

ACTOR

 mare și dansator e acest

 mo

Au fost clipe, ore,zile minunate,
Sufletele cu bucurii sunt încărcate.
Nu cu bogăţii prea strălucitoare,
Doar cu iubire multa şi… o floare.

Mă ţii de mână strâns şi spui,
Te rog lângă mine să rămâi.
Nu o oră, vreau viaţa toată,
Să bem din licoarea îns

      Există multe tipuri de oameni. Pot fi din naștere blânzi, prietenoși, buni sau aprigi, plini de ambiție, chiar duri cu ei sau cu ceilalți.

      Dar mai există și pornirile de moment: ești bine dispus și ai ierta pe mulți și destul de multe. Sau

hanibal a murit

murim uciși în fiecare noapte,

se-aud serenade  în șoapte…

prin visele noastre frumoase

adunăm nopțile și zilele ce pier

și facem din ele mister.

îmi plânge în piept un înger,

mă zbat, mă frământ și chiar sânger,

pământul se mută în alt uni

                         sonetul dragostei

cu pielea ca a unei roze
înfierbântată de delir,
te număr prin întregul șir
al lungilor metamorfoze.

IONEL TEODOREANU-

MEDELENISMUL SAU AGONIA UNEI TINEREȚI ÎN DESTRĂMARE

Cine citește „Medelenii” lui Ionel Teodoreanu, rămâne cu nostalgia unei tinereți risipite. Moartea Olguței, lasă cititorii revoltați în fața unei sorți implacabile.  Dar lumea lui I

îmi conduc viața ca pe un vehicul
bag mereu în viteză la ieșirea din curbe
scot din viteză înaintea curbelor
(viața-i un drum cu multe curbe periculoase!)
trebuie să schimbi întruna vitezele
să frânezi
să-ți arunci un ochi în oglinda retrovizoare
altu-n p

Printr-un con de lumină

TE-AȘ ÎNTREBA...

Te-aș întreba... sau poate ai uitat, 
despre anotimpul din ramă
peste care s-a așternut altă iarnă,
despre iarba suspinelor
ce-a năpădit sub pasul rătăcit
și chiar de oglinda, fără de voal,
ce s-a spart în poemul nescris.
Poate nu ai uitat,

M-am săturat să-ncalec pe himere,

Cernând, prin aștri, noaptea peste gropi,

Și strepezită de avizii stropi,

Din neputință să îmi fac avere.

Când savurez legende cu ciclopi

Sau Eve prinse-n raiuri efemere,

La porțile simțirii austere,

Observ cum poți în vis

mi-au rămas de la tine doar un șir de sunete
moi
ca niște vișine putrede
nu mi te amintesc altfel decât ca o formă nedefinită
ca pe un robot de bucătărie
frământând aluatul pufos al cuvintelor
în găocile ochilor mei împietriți
nu-ți era prea clar ce era c