Blog

IARMAROCUL CU STELE

*

Noaptea-i senină
şi Luna colindă prin
iarmarocul cu stele...
de pe puntea unui gând
ce suferă de insomnie,
privesc cum vântul furios
şuieră printre ramurile goale,
brumate... le întinde pân' la
pământ, precum un acordeon
cu pli

Speranța face dezamăgirile mai suportabile

Și ne ține eterni prizonieri în propria minte;

Mereu, c-un pas înaintea gândurilor dezirabile,

Faima de ultim încurajator nu-și dezminte.

Construiește viitorul pe temeiuri favorabile,

Simte intangibilul, vede in

Dor trădările, dor

iar cerul s-a obişnuit cu sfâşierea;

în acest anotimp al însingurării

să încercăm să ne-mprietenim cu florile.

Cresc prea mulţi mărăcini

pe cărarea care duce înspre însumi,

timpul, galant seducător,

ucide generaţii de speranţe,

lumea e tot

Aleargă vântul supărat prin grădini,

Este o zi ploioasă de târzie toamnă.

Sub vişin multe frunzele se adună,

Am strâns din vie mulţi ciorchini.

Câteva poveşti…câţiva prieteni,

Ascultăm mutica toamnei împreună.

Se apropie de noi o mică furtună,

Frunzele tri

Când lacrimile cerului  își pornesc avântul,

Grațios curgând ca dintr-o cișmea cu șipot,

Convenite ploaie, unesc cerul cu pământul

Și fac să danseze rădăcinile pe-al tobei ropot.

Își primenește oceanul de verde veșmântul,

Ne-ncântă cu-al talazurilor poli

Vino în clacă, la un ceai

Vino în clacă, la un ceai,

Să croșetăm trei amintiri;

Adu și tu ce poți, ce ai

Poate doar ultimele știri.

Te doare-mi spui rău un călcâi

Și ai vreo cinci dezamăgiri?

Vino în clacă, la un ceai,

Să croșetăm trei amintiri.

Te-aștept

Își varsă-n vid imensele-i cascade de raze

Ale căror lumini țin echilibru-n Univers,

Dăruiește viață-n fel de fel de ipostaze

Pulsându-i freamăt viu cu-al său demers.

Într-o lume, amalgam de deșerturi și de oaze,

În care totu-i inegal împărțit și-atât de

Mi-amintesc clar croncănitul,
croncănitul acela...
primul stol de gâşte migratoare
şi prima melancolie iremediabilă,
că doar eu rămân acasă.
Foşnet de frunze uscate, rigidizate,
vântuite pe-o străduţă cu felinare uzate,
cu abajururi mobile şi scârţâi

În cântul viorilor, la orga vântului, acordate,
Ca un adagio firesc – policromă cutumă,
În aer liber, o expoziție de frunze pictate,
Pentru balul anual, toamna-și subsumă.

gândurile prinse ca

într-un cortegiu tragic

mustesc rana sub paşii

umezesc ţărână cu fiecare minciună

pe care mi-o spui

în absenţa ta

rămân cu o închipuire de aripi

mă tem să nu ghiceşti

ceea ce este dincolo de zâmbet

să nu-mi tulburi amăgirea

în care mă ascu

Printr-o minune și-o sacră putere tutelară,

Lupul a devenit totemul neamului nostru,

Etern peregrin prin fibra noastră celulară,

Hrănită ca și el din același arhaic colostru.

Cu ochii verzi și reci, de sorginte stelară,

Corabiei devenirii oțelindu-i fibr

Pacifistă, cu splendori serafice, aureolată,

Crizantema-i floarea amurgurilor autumnale,

Căreia bruma i-mbracă petalele pastelate,

Punctând molcomirea nostalgiilor vesperale.

Regină diurnelor de-aramă-n cunună lanceolată,

Cu miresme diafane tămâind eter

Se strâng oamenii sub cupola iubirii

se-nghesuiesc care mai de care să-ncape sub ea

rostind de zeci de ori cuvinte cu sens

chiar dacă ele nu sunt multe decât în bisurile

rostirii unde veridicitatea lor e aruncată

în îmbrăţişarea timpului indiferent şi inv

Dan%20L...%20PACHIA.docx

frunze-n dorul lelii
plâns-năbușit în
beția de așteptări
văduvite-s de haina de slavă
trilurile privighetoarei-
se poate visa frumos
pe acest lințoliu

priviri rătăcite
ecourile dezlănțuite ale urii
se izbesc de morminte
ciocul lăcomiei
sf