Blog

patrulez la marginea lumii

în fața mea hăul mă măsoară

degeaba încerc să mă întorc din drum

nu mai am pași și mă transform

în libelulă călătoare

ce caută un ram … unica floare

patrulez la marginea luminii

nimeni nu intră nimeni nu iese

sunt ca o pasăre căută

-Îl vreți pe Moș Nicolae,
Cu hăinuțele în claie?
Cu tabletele în mână,
Concentrați? Ei, asta-i bună!

Ce-i aici, pe coridoare?
Parca-ți fost la vânătoare
Cu-ncălțările… Se poate?
Doar noroi și frunze moarte!

Așa ne-a mustrat bunica.
Din priviri chiar și

Ai cules mărul discordiei
întâmplător eram sub pomul lăudat
și mă odihneam.

Știai că nu dorm doar mă prefac
să văd apoi cui îl oferi
și cum îl duce la pierzanie.
Tu nu ai crezut decât în frumusețea fizică
și ai trezit o furtună de invidii.

Când nu se mai p

Deşertul încă mai aleargă după mine;
calul pur sânge arab nu mă lasă din şa,
ochii mi se închid de nisip,
tu eşti prea departe,
nu mă lasă noaptea să ajung.

Mă proptesc în punctele cardinale
caut conturul orizontului cu arcul întins
şi trag la hanul n

Din gând

ne naştem a doua oară,

ne construim

pe noi înşine

din temelia conştiinţei.

Rădăcina ne-o dă mama,

dar

noi creştem

ca un copac falnic,

din pământ

până

la frunză, floare şi fruct

sau

cât un ciot ţuguiat

rămas

sub aripile

vântului şi-ale ploii.

E voinţa Domnulu

cerul şi-a deschis venele,

 lumină şi întuneric;

cu pas furiş,

 noaptea intră în sângele amurgului.

e atât de fragil hotaru între

larvă şi piatră,

între îndoială şi nebunie.

viermi hulpavi tulbură epiderma eternităţii,

ca nişte amanţi grăbiţi

construiesc un s

M-am îmblânzit cu durerea altora
dar nimeni nu ştie ce am simţit
până mi-a intrat suferinţa în suflet.

Ori la cine spun mă priveşte pieziş,
pare o scenă dintr-un film de reportaj
dar întâmplările povestite sunt vii
curg ca şi sângele prin răni.

Ochii au r

                         Motto:  Un popor grav rănit încă mai păşeşte, anevoios,

                                    ca printr-o lacrimă amară, dar vie,

                                    pe un drum de pământ noroios,

Eu nu scriu versuri pentru nemurire,

Căci tot ce e sub soare-i muritor –

Vreau să transmit vigoare și trăire

Prin vers, spre cel ce-mi este cititor.

Eu nu doresc nici laude, nici lauri,

Succesul este-atât de trecător –

Îmi e de-ajuns să fiu citit pe site-

Ploaia îmi bate la fereastră,
cu firave degete de toamnă,
iluzii de pe-o frunză albastră,
la nostalgie mă condamnă.

Plătesc tribut acestui dor hai-hui,
nu-i nimeni să mă absolve de ploi.
Curg cu mirare dintr-un cer amărui,
opreşte-le tu, înainte să

Rup din mine bucăţi de trecut,
le aşez sub tălpi
şi devin drumuri sfârşite,
mai mult decât orice
mă tem de nimicnicia oamenilor
de care nu mă pot apăra.

Pentru înălţarea spiritului
cred în libertatea de gândire,
în valorile neamului meu,
nu le vând nici nu

iubeşte-mă,

dragul meu,

cum numai tu ştii!

iubeşte-mă

din

adâncul retinei tale

care

vizualizează

fericirea mea,

când te văd!

iubeşte-mă

din dorul şi suspinul,

după tine!

iubeşte-mă

din vârful degetelor

până

la încheieturi!

iubeşte-mă

din dorinţa

de-a mă dezbrăca

de pele

În fiecare om, sălăşluieşte un mugur de soare –
Centrul propriului univers, prin asimilare;
Întreţinut să ardă, el dă căldură şi culoare,
Iar, prin rezonanţă, creează gânduri similare.

Captiv în eternitate, timpul ne ţine
Prizonieri între şansă şi renunţare.
Nici curcubeul nu se simte prea bine;
Îi cerne spectrul pân′ la ultima culoare.

Pornit din prorocirea instinctelor noastre primare,

Între pietre şi stele, gândul respiră silabe în tandem;

Din armonia lor, cuvintele devin cuante de culoare

Ce compun lumina sufletului datorită căreia vedem. 

Căutând răspunsuri în tăcerea nopţilor cu

            În orice anotimp ele sunt primăvara noastră…

Le cântăm în decembrie.... Le felicităm în martie.....

Le felicităm la aniversarea zilei de naștere și a zilei onomastice....

Dar n-ar merita cel puțin un sărut, fie doar gândit, în fiecare zi?

(la

Sânii tăi pipăiţi cu degetele nopţii
se îmbracă-n mătasea aşteptării
ca un copac în aburul răcoros,
ce se ridică din apele lacului.

Prin aerul parfumat al dorinţei
mi se plimbă drumurile sub paşi,
păsări de moarte îmi fură iubirea
în care se întrupea

Îmi amintesc utima noastră întâlnire. Era prin noiembrie și eu am venit în concediu din Italia după o lipsă mai lungă. Locuiam sigură și cum sosisem pe seară răpusă de oboseală și de frig după călătoria lungă cu autocarul, la sosire am făcut un ceai,

Ochii plâng pe o carte necitită,
am uitat pagina până unde am citit puțin,
nu mă lasă sărăcia să citesc, plec la muncă.

Nu e atât de grea pe cât de plictisitoare
dar pentru a crește și învăța copiii, trebuie,
simt cum tata și mama se bucură de undeva