Blog

Lasă-mă,  

să-ţi mai fiu,  

Doamne,  

o floare  

înflorită-n câmp!  

Să mă mai legăn,  

de-ncântare  

sorbind din ochi,  

al tău pământ!  

Mai lasă-mă,  

să gust  

splendoarea,  

ce o reverşi  

în zori de zi!  

Şi lasă-mă,  

să fiu eu, floarea  

plină de vers  

şi a

Am palmele-nflorite
cu narcise
şi la urechi, cercei
de ghiocei.
Sunt primăvara,
ce-nfloreşte vise,
pe câmpurile
unde zburdă miei!

Am inima-nroşită,
un bujor
şi rochia-nverzită
prematur.
Sunt primăvara ta
şi-a florilor
şi liniştea venit-am,
să ţi-o f

Stelele ne învață

despre umilința căderii

în rugă cu ochii închiși.

dimineața, amantă

perfectă, cum să ridicăm

fruntea murdară spre alb

călcând în picioare

vise deșarte acre

niciodată spre împlinire.

singura mea cămașă bună

e boțită de tăvălire

cruntă de viață.

Sub o stâncă prăvălită

se aude un susur .

Firul de izvor se ceartă cu piatra.

Aceasta tace,

dormindu-și somnul.

Nici nu-l bagă în seamă.

Cel mic se supără și începe să sape

sfărmînd tot ce-i iese în cale.

Pornind  la vale

întâlnește un tovarăș de drum,

apoi al

         Mai întoarce o dată, capul înapoi

         Chiar de ştii că despărţirea doare,

         De-acum femeie vom fi o cărare,

         Pentru orişicine - nu şi pentru noi.

doina mea de peste deal

doina mea de peste deal,

 cântă-mi, dragă, din caval,

și mândrei adă-i prinos

cântec din fluier de os,

că era pradă ușoară

pentru ea ca domnișoară,

tot ce-a fost în văz vedere,

mi-era singura avere,

mă temeam să nu o fure

un tâlhar cu

Se face lumină - prin cuvintele aspre
Îşi lasă înţelese simbolurile atingerii.
Din cenuşă se ridică păsări, taie întunericul
Şi mâinle mi se alungesc după stele.

S-aprinde oraşul - candelă atârnată de cer -
Străzile intră una în alta până se sfârşesc.

Ascunde-mă-n

sân și mă scuipă

de trei ori

în gându-ți

să mă suspini

cu lacrimi

ori zeamă

cuminte de limbă

sărută-mă aievea

pe suflet uscat.

cu dulcii tăi spini

trei pași înapoi

spre mine tu vino

cărarea mi-o dă

la înnodat

iubito

împiedicata mea vină

fură-mă aprig

și v

dăruire

spicul când se coace

prevesteşte pâinea

care îi nutreşte pe toţi cei ce vor,

nu face desigur

vreo discriminare,

se dă cu blândeţe şi drag tuturor…

floarea când răsare

din pământul darnic

pe câmp, în grădină, la margini de drum

răspândeşte-n juru-i

par

O sfântă zi de duminică la ţară. Parcă toată lumea doarme. Doar un câine, când şi când, mai tulbură liniştea care se dorea a fi, acum, regină.

Nataliţa, cea mai mică din cei şapte fraţi, îşi făcuse lecţiile. Nu era ea strălucită la carte, dar era conş

Iubito,
grabeşte paşii
cireşele coapte îţi modelează gândul,
peste trecut zboară albine,
palmele au adâncite linii scrise
iar buzle
poarta urmele lăsate de iubire.
Priveşte-mă ca pe un arbore de vânt,
nu-mi îndepărta frunzele
care-ţi răcoresc inima.

I

Fără iubire

suntem

ca frunza pe apă,

viaţa-i inutilă,

searbădă,

lipsesc fluturii

din stomac,

emoţiile,

dorul.

Fără iubire

existenţa e asemenea

cerului  albastru

fără stele.

Fără iubire

poezia e inertă

ca un trup

lipsit de inimă..

Fără iubire

dispare iertarea,

sublim

mi-am aruncat

haine de suflet

gol la gunoi

umblu dezbrăcat

de sentimente

pe strada centrală

poate mă vede

cerul și mă plouă

cu apă nouă

de nori neplouați

pășesc timid

căutând picături mari

să-mi acopere rușinea

de a pronunța clar

că-mi iubesc căderea

în genunchi

de

vizite nocturne

prin această noapte de mai

mi-a intrat în casă câmpia

cu brățări de frunze,

cu brățări de păsări

de mână cu un râu

care-mi poartă

flori albe de salcâm

pe cerul albastru,

un fel de arbore de muzică

de care atârnă toate cuvintele,

care se pârgui

Iubito, ce dar divin mi-a fost dat,

să-ţi pot descoperi frumuseţea;

Din ochii tăi

se naşte minunea dimineţii,

când soarele răsare în stropii de rouă,

iar de sub gene,

noaptea alunecă pe cai fugăriţi,

sub clipit de taină nespovedită...

Buzele-ţi cuprin

NINGÂND PETALE DE CAIS...

Prin galbenul zăbuşitor,

Vedeam aievea sau în vis,

Ningând, purtate-n vânt uşor,

Miresme pure în dichis.

În lacrimi aruncate-n zbor,

Căzute dintr-un ochi ucis,

Prin galbenul zăbuşitor,

Vedeam aievea sau în vis,

În drumul lui mângâ

O lacrimă spre cer

din ochiul înlăcrimat

se ridică precum un fulg,

dorul păşeşte timid

spre steaua ce a răsărit

pe bolta înstelată

a inimilor pereche

contaminate cu iubire

O lacrimă spre cer,

apărută după un vis

de dragoste curată,

trăită intens

în nopţile din