Blog

Femeie

Tu miroși a floare rară și-a miresme de poiană,

Înfășoară-mă în priviri și-n frunze de chiparos,

Aș dărâma orice obstacol, de-ai fi zidită ca o Ană

Iar pe Manole, criminalul, l-aș arunca cu capu-n jos.

Te-aș scoate dintre ziduri vechi ca pe o 

Nu mai au niciun drept, nici măcar să mai plângă,
Vină n-au, vina lor e lume nătângă,
Un destin ce i-a pus prea târziu… sau devreme,
Într-o lume prea rea, cu prea multe probleme.

Peste zâmbetul lor e-o durere tăcută.
Pentru ei, umilința, e și surdă și

Te-am visat spre dimineaţă
Cum mă mângâiai pe faţă
Şi în braţe, noi ne ţineam,
Atât de fericiţi eram!

Însă când ochii i-am deschis,
Privind în jurul meu piezis,
Că-n braţele mele ţineam
Perna ta şi o sărutam.

Repede am azvârlit-o,
Aşa de tare-am urât-o
Şi din

Ca să capeţi, trebuie să dai!

Iar ca să dai, trebuie să ai!

Să ai ce să dai…

Ca să capeţi ce vrei să ai!

Simplu!

Însă…dacă n-ai?

Dacă n-ai ce să dai,

Cum să dai, ca să ai???

Nu mai e simplu…

Aşa că, trebuie mai întâi să iei!

A vrut-o Domnul și-am rămas

Pe lumea asta de pripas...

Și tot ce-n suflet am clădit,

S-a năruit!

Eram pierdut ca-ntr-un pustiu

Vroiam nici eu să nu mai fiu!

Simțeam că lumea-mi s-a-ncheiat,

Că-s terminat...

Timpu-a trecut, inima doare,

Dar parcă nu așa de t

scrisoare

ți-aș scrie, dragă, multe –multe,

despre iubirea noastră de demult,

despre cum bate timpu-n tâmple,

despre dureri și idealuri,

despre grădinile în floare

și cum e viața trecătoare,

despre lumină și-ntuneric,

despre o floare ofilită,

despre cenuș

O noapte sunt şi zilele mă ştiu
Prin anotimpuri îmi trimit veste,
Rece izvor în oază de pustiu
Să mă însoţeşti într-o poveste.

Sunt drumuri lungi şi clipe de coşmar
Nisipuri pe inimă şi dune ,
Dar gustul meu rămas cel mai amar
E-n dragostea ce-n

Înfiptă-i crucea în durere,
Dar nimeni, Doamne, nu mi-o cere!
Şi ploile îmi spală-ncet
Rana, din suflet, cu oţet.

Înfiptă-i crucea în pământ
Şi-mi sapă vremea un mormânt;
Flori, din gândurile mele,
Cresc, în ceruri, printre stele…

Adânc se-nfige crucea-n c

.
În vreme de nuntire, la pieptul tău plăpândă,
lumină fară lume întoarsă-n neiubire.
Mă laşi o stare vidă zidită-n viscolire,
ca nisipoasa ceaţă, când timpul tău inundă.

Întoarsă-n firul galben a prăvălirii zestre…
sudoare sacră-n iarba visărilor ce

E frig și ceru-i înnorat
Puținii  trecători,
De-i vezi cu chipul luminat
Simți că sunt sărbători !

Nimic azi nu e în zadar,
Și oamenii zâmbesc,
Căci fiecare duce-un dar,
Fiindcă se iubesc...

Și în papucii mei e-un dar!
Cu drag eu am zâmbit:
E o copil

Mergând pe drumuri întortocheate,
Toate sunt văzute înnodate,
Deznadejde şi neîncrederi imense,
Sunt împăienjenişuri dese.

Mergând apăsat,
Cauţi să vezi ce ai lăsat,
Sa-ţi scape prin al vieţii păienjeniş,
Poate recuperezi din acest deşiş.

Şi cauţi, cau

un poem scris din sentimentele a două spirite

sufocate de nelibertate

Cade neantul pietrei peste fruntea plânsă

de alintul dulce-al strigătului mut,

sorbind ploaia cald-a stelelor pierdute

şi-un ocean de perle dintr-un ochi demult.

Cu abisul Lui, arzând

de Elisabeta Branoiu

Cu pasul tău călcând uşor
In albe straie îmbrăcat,
Urci prin omăt strălucitor
Sosind la geam şi azi ca altădat’.

Desfaci tăcutele stihii,
Cu trupul aplecat de spate
Cu sacul plin de bunătăţi şi jucării
Cu-atatea daruri fermecate.

Bătrâne

În această seară mare
Aşteptăm o dragă sărbătoare,
Să apară din îndepărtare
Moş Nicolae, călare.

Şi-am mai pus o pereche de şosete
M-am gândit că prima oara vine la fete.
Dar Moşul nu vrea să apară,
Iar mie-mi vine somnul în astă seară.

Şi mi-e greu,

Ce mai avem noi azităzi,
Când ieşim şi ne uităm pe străzi?
Vedem oameni posomorâţi,
Trişti, amărâţi.

Şi dacă ai chef de meditaţie,
Cum îţi place de multe ori, ţie
Şi le studiezi atent fizionomiile,
Vei observa că au probleme, cu miile.

Vezi la un moment

pasiunea...ţi-se strecoară pe sub piele, pe neştiute...

se infiltrează în sânge, dă în clocot, pulsează în inimă şi de acolo în tot corpul…

străbate drumul de la suflet spre spirit...dansează în stomac ...

coboară…se împleteşte cu dragostea, în pântecul

Bat tactul cu ochiul liber
iar emoţiile mi se lipesc de trup...

Voi învinge patima aceasta
oprind cu vlagă gându-mi deja trist.
În pale văpăi îmi curg zorii,
să-mi piardă urma...

Uit de plinul acestei femei
când pe fruntea descifrată de zei
întorc cl

Pe tâmple port o lungă luptă
'n versuri, rime... spuse-n noi.
Când viaţa e atât de scurtă
mi-s ochii trişti, străini de goi!

Şi dacă prin cuţit voi trece
cu trupul frânt, dezmoştenit,
o iarnă, nu-mi va fi prea rece,
că toate-n mine s-au răcit.

Am să