Blog

umbra norilor adună

adie-n plopi fior de toamnă,

loviți în talgere de soare,

se-apleacă zidul în afară,

se trag nebunii la răcoare.

în haosul lumii celeste

se zbat antagonice lumi,

marele univers  este

un fel de spital de nebuni.

umbre negre de păduri

au as

Nici moartea nu cunoaşte
amarul din inimile celor rămaşi.

Urcă clipele trecerea în deşertul uitării,
sunt ultimile îmbătate de lumină
şi pleacă spre steaua cea hărăzită.

Lasă pe pământul-popas
mai multă obidă decât umerii pot duce.

Iertarea este singu

Un lup

flămând de lună

e poemul

de lună plină, luminând

păcate

şi nopţi înfierbântate

lup singuratic,

dornic

să muşte-n carnea cerului

adâncă şi albastră, taina

aduce-n sânge vuiet

şi înfloriri

rătăcitor,

lup fără somn

trezind cuvinte

din pietre,

oase

şi morminte

în grădină

în grădină stau cuminte

două ciocârlii și-un graur,

peste galbene veșminte

cântă glasul lor de aur.

dangătul tăcerii sună

și le-mprospătează cântul,

umbra norilor adună

toamna peste tot pământul.

nu știu încotro o poartă,

ducând-o din loc în loc

ș

Citea

pe tăcute

soclul de pe statuia

lucrată în marmura singurătăţii.

Părea mai viu

decât fusese înainte,

iar durerea

era ca o amorţeală…

Distanţa apropie câteodată.

Rătăcirea Timpului la Masa Tăcerii

Zborul pescăruşului semnează orizontul între două clipe
În urma fiecărui pas timpul muşcă cu forţă spaţiile
Lumina eliberează căderea secundelor din trecerea cuvintelor
În urma fiecărui pas iarbă nenăscută, iarbă ne

Neînţeleasa ploaie

Prin picuri de ploaie amurgul

scutură petalele florilor de prun, pe ramuri

copacul suspinului* îşi poartă uşor mâţişorii.

Neînţeleasa ploaie, prin argintul nopţii,

despică umbrele iubirii-culori,

vârtej de imagini silabe spaţii cuvinte

Dulceaţa cireşelor amare

Unele lacrimi zidesc
fundaţia unui viitor zâmbet

gânduri îngheţate plutesc
umbre se nasc din nimic,
cresc, dispar, pier.
În oceanul amintirilor
mantie de stele.

În vocea ei simţi lacrima durerii,
ce-i zgârie inima la fiecare pas.
cuvi

a stat ceasul

A stat ceasul în perete

Cu limba scăpată-n gol,

Clipele îmi dau ocol,

Păsări nevăzute, bete.

Sunt și dulci, dar și amare,

Este noapte, e târziu,

Am uitat ca să mai scriu,

Încurcat în minutare.

Dorm vocalele călare,

Pe o pernă fără fulgi,

Somnul

Ideea este prea ilară, aproape fără interes,

O iau ca pe o provocare, chiar dac-ar fi doar un eres.
Nu pot să cred că dimineaţa cocoşul cântă pentru sine,

Că e un simplu exerciţiu, ce nu aduce niciun bine....

E-atât de sincer

Am fost în munți și-am întâlnit

Bătrâni cu chipul de lumină!

Priveam cu drag și mi-au zâmbit:

”- Hai vină!

- De porți a ta copilărie,

În sufletu-ți, imaculată

De-împarți iubire, bucurie

Curată,

Nu vei îmbătrâni nicicând

Cu tine cerul o să țină

Și vei avea me

Căutând

o fărâmă de împăcare

cu sine,

chinuit de emoţii amplificate

de cuvintele ce rezonau în memorie:

„vei rătăci veşnic între două lumi”,

prefera să se audă vorbind

în momentele de tăcere.

Cu ochii-n lacrimi mă gândesc la tine,

un dor năvalnic nu-mi dă pace, mă sfâșie

doar tu, icoana sufletului părăsit  

minuni poți face noapte și zi,

în fiecare clipă,

ești sensul meu să mai exist  .

Aș vrea să-ți fiu mereu în preajmă,

 te răpesc din lumea a

toamnă nedarnică

Deși albina a fost harnică,

Aceasta toamnă va fi nedarnică,

Grădina n-a avut ugere pline,

Deși au muncit multe albine.

Căldurile tot va să mai cadă,

Dar mă-ntreb ce-o să mai radă.

Din pomii cu crengile joase

Culegem doar flori de mătase.

D

iubirea noastră-i un delir albastru

de trupuri

ondulându-se ca valul,

de nopţi destrămate de ploi, de potop,

pline de ruguri fierbinţi

şi îngeri fără aripi

nopţi pline de otrava ta

şiroindu-mi în vene, în amintiri,

în viitor

plâns fără plâns pentru grădinile

d

Într-un

moment

de înflăcărare,

se bucura

de lumina lui

în clipele de singurătate…

Am pierdut spontaneitatea şi inocenţa;
m-au părăsit căutările din gânduri,
s-a stins clocotul din izvoarele interioare,
nu-mi mai sunt proprii iubirile paralele,
nu mai desluşesc chemarea femeii
dintr-un surâs.

Sunt un lup bătrân alungat din haită,
făr

umbra se aşază peste mine
nu-i mică şi nici mare
mi se potriveşte ca o mănuşă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viaţă
fiecare creşte în jurul alteia)