Blog

Ca nou venit pe acest site, am căutat să iau pulsul literar, lecturând postările de pe blog. Aşa am găsit o postare cu titlul INDIGNARE care m-a surprins.
Nu ştiu cine sunt ilustrele personaje Secoseanu şi Voicu şi ce au de împărţit, dar, părerea mea

Sub zări anonime, din spume de vânt

printre cârduri nocturne de făclii sfâşiate,

îmi sapă-n timpane şi mă latră-n delir

stări legendare… profeţii prăfuite.

De sfârâie osul şi carnea lovită,

n-am vreme de soare, n-am clipă de viaţă.

Un zbor întrerupt atinge

Gânduri din inima omului ce fierb fără zgomot
Din adâncul fiinţei sale ce-au dat în clocot,
Zboară afară invizibile, spre tărâmuri îndepărtate
Undeva în aer şi ajung uneori să le simţi în spate.
Şi ai o senzaţie ce te face să tremuri fără sens,
Dar ca

Fata din vis

de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2009-06-19 

 -  Viaţa, cu înţelesuri adânci...

de la Elisabeta Branoiu

Sonata morții

aud sunete îndepărtate  de flaut,

nebun, Beethoven, cântă pentru mine ,,Sonata Lunii”,

pianul lui rupe liniștea-n două,

vechi amintiri mă cheamă-ntr-o grădină de vis,

ah, Semiramida, unde ești, că te-am visat regină

într-un Babilon modern,

e

fără oprire
deşir
iţe urzite aiurea şi roase,
găsindu-le strâns
ghem de gânduri mute si surde
vorbindu-mi a plâns
noduri deşir
durerea legată în lacrimi
urme uitate uscat pe obraji
privirea cusută prin goluri
prinsă tăcut
rămasă demult.
acum
destr

De undeva de departe îndrăznesc să privesc,
Luna ce-şi coboară asupra mea lumina şi mă gândesc
Ca am în suflet un dor, ce-ntodeauna se-ndreaptă
Uşor către tine şi urcă uşor câte-o treaptă
Spre tine, să fiu mai aproape de tine iubirea mea.
Dar ştiu că

am săpat

am tot scobit în stânci de granit

și n-am dat de lacrimi,

am săpat în fântâni adânci

și n-am dat de apă,

am săpat în suflete

și n-am dat de sentimente,

am săpat în inimi

și n-am dat de iubire.

un cerșetor atunci mi-a spus:

lacrimile din stânci

a

Ninge ca-n poveşti, neaua e  falnică mantie  strălucitoare,

fulgii mă alintă cu sărutări duioase, mângâieri pe tâmplă,

sunt plin de promoroacă, absenţa ta îmi creşte pulsul

inima, eternul metronom vibrează , suspină de dor.

Ninge peste noi , râtăciţi pr

Într-un cer de purpură

în râpa îngheţată un balans furibund

îşi strecoară acordul în recunoaşteri.  

Oscilând cercul magic se-nchide dincolo de făpturi   

tăinuit se-avântă în umbre şi golul tot pâlpâie,    

revine mai greu întortochind dilemele          

Când toate drumurile se vor sfârşi,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care aleargă caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viaţa şi moartea vor fi totuna,

mi-ai turnat în suflet
ca într-o cupă
transparentă
agonia
visurilor frânte
în ziua când
în părul tău negru
flutura
ca un drapel
deasupra mea
plângând
izbânda ei eternă
cu lacrimi
ca niste bătăi de clopot
în noaptea de vecie
unde
chipul meu
topit

de Gavriil Stiharul

"Si eu, eu sunt copilul nefericitei secte/ Cuprins de-adânca sete a formelor perfecte" (Mihai Eminescu, Icoana şi privaz)
"Frăţia formelor perfecte" este fără doar şi poate o entitate care aşteaptă să capete conştiinţă. Ar fi măgul

Cu gând hai-hui, împrăștiat,

Să îți răspund, am... neglijat!

Să nu mă cerți...

Te rog, mă ierți?

Iar tu mereu suflet curat,

Mi-ai scris ceva, nu m-ai uitat!

Mi-ai fost alean,

An după an...

De-ar fi mai mulți așa ca tine,

Am fi mai buni și-ar fi mai bine!

Ți-

Rugă

Cheamă, Doamne, larma de ispite,

Și lasă-ne curați și fără pânde,

Te rog de poți, Te rog frumos, trimite,

Un stol de îngeri cu aripi tremurânde.

Aș vrea să-ncerc, a câta oară, iată,

Să fac din viața mea doar poezie,

Dar nu-mi găsesc aici eu niciodat

Să-ți cânt colinde sub fereastră
Zăpada curgă-ncetișor,
Sub bradul cu beteală albastră
Să-ți scriu pe zâmbet: Îmi e dor!

Printre bomboane și surâsuri
De mână să mă strângi ușor,
În șoaptă să-mi reciți azi versuri
Și iar să-ți spun: Îmi este dor!

Când vin

Colindul meu n-ajunge pân-la tine
Fiindcă-s atâtea ierni care-l străbat
Fulgii de nea cu raze diamantine
Îşi caută alt loc de înoptat.

Şi vraja iernii e demult pălită
Azi, fulgii albi sunt reci şi doar...atât
Taina iubirii doarme obosită
Doar mie mi-este

O emoţie?
Un fior?
O stare?
O clipă trecătoare...
preschimbată mai apoi
în întristare?
Un sentiment de plăcere
care... mai apoi
se preschimbă în durere?

Fericirea adevărată
este o scară împreunată
din adânc spre înalt
ce te conduce
într-