Blog

orele își leagănă pașii încet,

cafeaua nu mai este fierbinte,

trandafirii sunt toți uscați,

timpul repede trece, nepăsător...

inima ascultă același cântec,

strânge  cele mai frumoase acorduri,

în tăcere fredonez muzica amintirii.

orele își leagănă pașii înc

 Fulgi veseli de nea

pe pletele iubitei-

iarnă frumoasă

*****

Dans de îngerași

sub colindele noastre-

Crăciun fericit

*****

Stai goală la geam

privind dansul fulgilor-

în așteptare

***** 

Sub bradul falnic

două forme drăguțe-

fesele zânei

*****

Fulgi în văzduh-

Asemeni unui fluture uriaș, Amneris zbura peste întinderea orbitor de albă, dezorientată și pierdută. Oricât scruta cu privirea obosită imensitatea fără formă și conținut în care se scufunda ...sau se ridica... cine ar fi putut spune cu exactitate, n

M-am împiedicat de-un gând
Ce-mi încurca firele vieții,
Am luat povețele pe rând
Așa cum îndemnau poeții.

Mi-am luat condeiul fermecat
Ce picură pe foi nimicul,
Ce-mi macină neîncetat
La poarta nemuririi timpul.

Cu tine-n gând am rătăcit
Pe foaia albă, p

Stelele dansează

În ochii tăi,

În valsul fermecător

Al vieții.

Le privesc goliciunea,

Strălucirea adâncă

Și rece.

Le privesc nevinovatul joc

Cu inima pitită

În adâncul sufletului.

În tăcerea GRAVĂ

Ce s-a așezat între noi,

Doar pașii lor cristalini

Se aud din eco

Culeg câteva scoici rătăcite,

marea aleargă nepăsătoare,

ne hrănim cu tăcerea mării, iubite.

Întind mâinile spre azurul risipit,

simt briza, îmi mângâie chipul,

dansează stelele, norii s-au risipit.

Pescărușii printre valuri țipă,

luna se oglindește lin î

Învață-mă viață iertarea,
Adună-mi din cale uitarea,
Ascultă-mi versul nescris,
Mă poartă pe aripi de vis.
Citește-mi povești de copil
Îngână-mi un cântec în tril
M-alintă cu buzele-ți reci
Să nu-ndrăznești să pleci.

Povestea iernii o ascult la gura sobei, urmărind pe pereți lumina pe care focul o împărtășește cu dărnicie. E un joc fascinant care încântă orice privire, e un joc al iubirii ce îmbracă sufletul. Lemnele își spun ultimul basm înainte de transformarea

Mă îmbrac în veșnicie, timpul curgând grăbit peste trupul încărcat de păcat. Îngeri plutesc în eter îmbrăcând lumina din jurul eu-lui meu obraznic. Visul își țese pânza de borangic al închipuirii. Sunete mute își trimit ecoul către inima glazurată î

Sunt un amalgam de sentimente, o rețetă a unui cofetar ce nu folosește zahărul, sunt o contradicție, o incertitudine. Sunt și nu sunt. Îngerul meu păzitor și-a atins o aripă de flacăra lunii, iar eu am căzut secerată pe golul pământ. Cu sufletul amar

Deseori gândul pleacă departe,

Urmăresc în tăcere iar valurile,

Marea schimbă mereu tonurile,

Pe masă un ceai și două tarte.

Răsfoiesc atentă toate scrisorile,

Pe frunte doar două mici cute,

Urmăresc umbrele nopții tăcute,

Ninge,aleargă în noapte valurile.

prin penița tăcută de poet
am fost purtat spre vise
cascada minții-a curs cochet
în rime simple și precise
am făurit acea minune
ce-a-nobilat hârtia
cuvinte ce au vrut s-adune
pe fila vieții... poezia
prin penița tăcută de poet
am lăcrimat spre seară

  iarnă orfică

(la 169 de ani de la naşterea lui  Mihai Eminescu)

cu mantia-albă,

îmbrumată,

 coboară Orfeu

 peste plai,

el este pruncul

Limbii Române

şi se numeşte

 Eminescu Mihai.

e iarnă pe dealuri

 moldave,

 zăpezi mari

 cad în Ipoteşti,

acum se naşte

  Emin

Mai știi...

pe vremea când eram copii
vântul era vrăjitor; dădea nume caraghioase copacilor,
nu asculta de nici o bunică,
nu tremura înaintea nimănui de frică,
era mai tot timpul singurel, nimeni nu se juca cu el.
Pe atunci,

toate ierburile îl aveau pe

Vladimir Nichita / Australia.
9/01/2019

„Luceafărul” este una dintre cele mai celebre poezii ale lui Mihai Eminescu, începută încă din 1873, dar scrisă și finisată de-a lungul multor ani până la publicarea sa în aprilie 1883 în Almanahul societății studențești România Jună din Viena... htt

Ne pleacă poeţii în moarte
nu mai pot sta se dau deoparte
lăsându-ne bir versurile
strâng în tăcere rândurile.

Din începutul sfârşitului
lacrima din vârful dorului
se agaţă de-o amintire
care veşnic va da de ştire

Că odată au fost poeţii
amici foarte buni cu

cânt din fluierul ieșirii pe stradă
când timpul se joacă cu mine
un fel de-aiurită paradă
cu imagini de rău și de bine 
cânt pe harpa gândurilor mele
când aud zgomote de neînțeles
vibrații de râsete și suspine
la care am un ultim acces
cânt