poemul meu se pierde-n toamnă
poemul meu
se pierde-n toamna
ce-și scutură frunzele
pe umărul munților,
apele curg în eternitate,
buciumă codrul,
e vremea nunților.
cântă Iancu
din șapte fluiere,
peste Carpații noștri
de dor,
se-aude doina
prin Apuseni,
toamn
Ce sunt eu în faţa vremii?
O trestie plăpândă, gânditoare?
Pe care cei ce cred asemeni
O tot privesc cu largă admirare.
Ce sunt eu în faţa vieţii?
Destin ce trebuie adeverit?
Privind în armonia sorţii
Cu tot trăitul cel ce-i netrăit.
Ce sunt eu în faţa lumii
Viaţa este un pelin
Stropi de soartă ce rodesc
Gustul cel scurs din destin
Şi doar clipe ce privesc
Peste timpul cel trecut
Peste starea de beţie
Când făceam ce n-aş fi vrut
Dar aşa a fost să fie.
Lungi semnale hoinăresc
La poarta ce tot prăvale
De din seară o
Te-ai întrebat ce ai avut
De nu ai dat putere
La cel ce sta neabătut
Şi îţi cerea tot vrere?
Te-ai repezit la infinit
Crezând în nemurirea clipei
Dar te-ai împiedicat subit
De ce era urzit ispitei.
Nu crede ce e necrezut
Absoarbe armonii de stele
Şi fă să fie
Cu vârful degetelor, în treacăt, îmi şterg
praful şoaptelor din gând şi ea, emoţia,
mă prinde, mă leagă fedeleş în jurul dorului
auzit în ureche, de suflet.
Teamă nu am. Nu ştiu de ce mi-am dus mâna
la cap când pieptul îmi sare nebun. Probabil
alerga
Mă leagă frunzele foşnite pe alei, de dor împreună tată.
Şi florile spun că sunt vii. Îşi polenizează zborul. Şi cântă.
Le auzi?
Lumina e aprinsă şi arde lumânarea din amintirea de noi.
Noi trei.
Eu, tu şi Sufletul.
08.11.2014, ora 12, 35’
Am renăscut din pită
Când soarele apune
Am presărat ispită
Pe suflet şi pe nume.
M-am ridicat din abis
Când nu era speranţă
Am retrăit ca avis
Cea pasăre măreaţă.
Am adormit sub stele
Când norii au apus
M-am amăgit prin ele
Vorbe ce-apoi s-au dus.
Am tot crezut
Umbra răcoroasă s-așterne pe poteci,
Îmbrăcă-n veșnicie, poem născut de gând,
Liniștea tronează pe flori uscate-n teci,
Versul de iubire, citind îl simți vibrând.
E aprins de cerul încărcat de stele
Și, de strălucirea ochilor cuminți
De lumina care trece
Larg curcubeul îşi deschide
Stropii de rază peste cel infern
Stau rezemat de-un nor şi mă cuprinde
Ceva ce tu, doar tu ai mai simţit mai ieri.
Sunt stropi de soare ce cu dalbe raze
Stau trişti în amăgirea trecătoarei clipe
Aş vrea să-mi dai al morţii camic
PICTURĂ
Pictez pe trupul tău cu gura,
am gustul tău, petale ude,
îți simt culoarea, simt nervura,
când mă atingi și nu se-aude.
Curg ore, clipele o mie,
nu-mi este greu, sunt doar al tău,
respir adânc, a nebunie,
simt corpul tău în mine...zău.
Te-ating
Veţi spune că au spus-o toţi poeţii.
Cea mai frumoasă poezie de dragoste
nu s-a scris. Şi nici eu nu o voi scrie.
Eu doar încerc picioarelor să le dau aripi
să ajungă sufletul din cerul meu şi nu gând
şi nu cuget la poezia ce-n trecut ne-a despărţit
(
Am presărat un curcubeu
În calea glasului tău lin
Ca semn că tu vei fi al meu
Gând de nobleţe şi preaplin.
Îmi regăsesc starea de bine
Alerg cu nostalgie-n suflet
Dar când privesc din nou spre tine
Eu nu mai văd al tău cel zâmbet.
Sunt calde clipele din somn
Țintuită
în fața ferestrei timpului
clipe de vrajă pun stăpânire
pe trupul, parcă inert
încerc să plutesc o dată cu frunzele
să plutesc în lumea amintirilor
ele ridică vălul uitării
aprind făclia chemării
vibrează ca un ecou peste timp
pulsează credința rev
Lecţiile le-am făcut,
timp mai am de petrecut,
cum nu am un frăţior
mă joc la… calculator!...
Afară însă,… zarvă mare,
ce s-o fi întâmplat oare?...
Tronca, tronca, prin grădină,
se tot juca o felină,
venise de undeva
şi zburda prin curtea mea!
Nu era o siameză
Vreau ca să simți
Mi-ești gândul de departe, cuvântul care-l strig
altarul meu de rugă, ce mai deschide-o zare,
trimit cuvânt la ceruri, salvează-mă de frig,
spun rugă o iubire, tu simți a ei chemare?
În taina mea din gânduri încerc să mă ascund,
să v
elegia toamnei
a căzut în toamnă amurgul plin de somn,
în mine întârzie o linişte suspectă,
cuvintele îmi vin ca foile-ntr-o carte
şi din oglinda goală răsar culori de orgă;
se scaldă-n bruma dealurilor zarea
şi eu măsor cu ochiul depăratarea,
tăcere e ca
TRILOGIA PLOII...
O BANCĂ... O UMBRELĂ...ȘI MULTĂ PLOAIE
Tu
ești banca pe care,
mă așez, când, obosită,
mă transform din călător
în așa un filosof al ceții,
încercând,
printre stropi reci,
esentiale întrebări,
să descifrez
acel mister a
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
-->
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!