Blog

Peniţa se transformă în aripă de vultur

          Şi zbor,

Iar vocea devine ciripitul din jur

          Urc şi cobor.

Fiinţa mea se deghizează în floare

          De câmp

Doar sufletul rămâne veşnic, când trupul moare

          Şi fuge sub pământ...

Cerul n

Donează

     Trupul cărții celor care vor

     Să-și scalde privirea în lumea literelor.

Achiziționează

     Înțelepciunea instalată pe hârtie

     Hrănește-te cu ea, că-i hrană vie.

Utilizează

     Nu cartea ca obiect

     Ci informația ce-i zace-n piept.

În copilărie picăturile-cuvinte erau calde.
Le simțeam în suflet
și-mi doream să rămână veșnic
pe timpanul urechii abia-nchegat.
Mama avea un glas inconfundabil...
Și acum îl aud.
Și-a făcut culcuș în inimă,
iar când mă apucă dorul,
îmi picură cu lac

       Jocuri de cuvinte – oltean

(geografie lingvistică)

            (pe blogul google e AICI)

       (postarea precedentă)

       Moto: „Evoluţia olteanului: Nici cobiliţa nu l-a-nfrânt,/ Pe rogojină-şi bea cafeaua/ Şi sub căruţă-a pus căţeaua,/ Ca pu

prin tăcerile reci ale amurgului,

lumina se leagănă ușor,

ard crengile printre frunze,

ne urmărește ploaia deseori,

ceasornicul vechi ticăie încet.

vremea și - a schimbat pelerina,

pe pământ cade o frunză,

foșnetul  ei un frumos cântec,

ne învăluie flăcări

Într-o zi de octombrie, Arsinia își contactase mama prin mesageria electronică în scopul de a-i face o solicitare: să îl găzduiască în casa de la țară, pentru o perioadă, pe iubitul ei de atunci, Suhoi. În preajma morții bunicului ei, Arsinia intrase

Dac-aș fi un ram cu frunze și-ar cânta toamna în mine,

Nu m-aș scutura de toate, le-aș lăsa când iarna vine

Cu zăpada viscolită, să îmi țină de urât,

Ca să uit că-s singurică, eu c-un suflet zăvorât…

Nu m-aș desfrunzi nici dacă mi-ar promite nemurire,

Ni

@ Mamei mele @

calda boare șoptește încet,

ultimele raze colorează amurgul,

pe țărm umblă vântul pribeag,

e plăcută moleșala unei amiezi.

cântecul duios al valului suspină,

alunecă spre mal o discretă unduire,

pe corzi de hafe vântul întristat,

se mișcă melancolic singur

Îmi cărai pe mână gândul
Cel amar și razvrătit,
Ca pe-o haină, îndoit,
Nu puteam privi pământul
Dintr-odată am orbit.

Visul meu cel tăinuit
Pe un picior îl purtai,
N-ai văzut că lunii Mai,
Maci în păr i-au înflorit
Pentru gândul chinuit.

Tot ce-aveam p

Farfuria asta o am moștenire de la "Baba" ......Baba o avea de la boieru' Bădulescu, așa că să aveți grijă că dacă mi-o sparge careva ........cre'că aș fi în stare să-l omor!........ Așa le-a spus mama celor două copile de-o șchioapă, în speranța că

Vara obosită a plecat spre seară
într-o zi senină, fără paşaport,
când, pe ocolite, apăruse-n gară
trenul neuitări izgonit din port.

A lăsat în urmă toamna revenită
cu un vânt sihastru rece și tăios
și buluc de frunze, fără recuzită,
pe ulița strâmtă

Dintre toţi, doar unul şi-a divulgat suferinţele. Se căia amarnic că bravase în faţa miliţienilor la anchetă. De-atâta bătaie la palme n-a mai rezistat. S-a repezit la ceaşca de ceai a unuia dintre comisari, a spart-o de muchia metalică a mesei şi, ş

                                    Italo Calvino - Arta ficțiunii

 

Știți unde s-a născut scriitorul Italo Calvino? În Santiago de Las Vegas, o suburbie a Havanei - Cuba, la 15 oct 1923. Tatăl, Mario, era agronom în America de Sud iar mama

Ce liniște face tăcerea de-aci
de-acolo de dincolo de peste tot
că doar prin culoarea vieții urlă
dar nu se-aude pentru că e învelită sub
aparența care-și potrivește oglinda în
așa fel încât să se vadă locul

neciobit și neprăfuit că în rest pe unde
e cio

zvâcnește vântul printre frunze,

stoluri lungi departe pleacă,

spre alte țărmuri neștiute,

cântecul toamnei s-a trezit la umbră,

ceața acoperă drumul spre casă,

scârțâie poarta de lemn uscată de vreme.

deschid fereastra unei zile de toamnă,

știu bine bucuri

În literatură a debutat în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS. La intervale relativ scurte, publică încă trei volume de versuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, DRUM SPRE ETERNITATE, la aceeași

 Mă bosumflam foarte tare, când eram dimineața, sculat din somn.
 Dar în ziua aceea, fiind pe jumătate treaz, am simțit că ceva special 
 urma să se întâmple. Vântul își făcea mendrele, țiuind și icnind, dar
 cui îipăsa de ce se petrecea  afară, at

       (geografie lingvistică)

       Apărut în culegerea „Istorii, comentarii, miscelanea”, vol. 12, Editura Armonii Culturale, 2020, sub redacția lui Ion N. Oprea și în Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019 (https://luceafarul.ne

Un vânt rece cuprinde zarea
iar soarele se ascunde după nori
se desfrunzesc pomii,
devin trişti şi goi
în ochii mei,
e toamnă şi frunzele cad
pe iarba uscată și rară
au rămas cuvinte nerostite,
pe banca pustie şi rece
tăcerile noastre
sunt nesfârșite
trec prin