Mă arde zăpada pe care n-am chemat-o încă.

M-aş furişa în umbra frunzei care a-ngălbenit,

Cu resemnare lunec pe pârtia vieţii, fiindcă

Nu pot opri căderea ninsorii, căci am obosit.

Un alb imaculat mă sufocă

Neputincioasă, strig cu glasul îngheţat:

Arde ză

Nostalgiile cuvintelor (1)
de Gabriela Mimi Boroianu
09.03.2017

A mai trecut o zi
așa cum trec zilele
cu nostalgii cu renunțări
iar eu
un grăunte de nisip
în clepsidra vieții
cad așa
în acceptare
iar și iar
așteptând cu fiecare cădere
întâlnirea cu ulti

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
și aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt mă făceam
să te caut
de n-ai fi fost te-aș fi inventat
ca pe o mașină cu aburi

mi s-a spus
că nainte s

Lângă ecran

Praful se distrează

          Cam de-un an.

Pe dulap

S-a-ntins și visează

          Cam posac.

În biblioteca mea

Răsfoiește zilnic o carte

          Mai bună, mai rea.

Pe birou

Îmi umblă prin acte

          Din nou.

L-aș alunga

Din bibliotecă, de

abia de se subţiase cerul
când iarna s-a prăvălit cu zgomot peste noi
parşiv subtil dinspre nori tiptil
şi întunericul a înghiţit toată lumina
pe străzi numai noapte şi viscol și ger
în astfel de vremuri
noi bărbaţii din sat
ne strângeam repede su

Orbit de soare,

Copacul solicită cerului îndurare:

                         Stinge lumina!

Cel ce recent s-a așezat

Confortabil în pământul afânat,

                         Strigă: Aprinde lumina!

Omul, fugind după un ideal îndepărtat,

În întunericul abso

Ce vezi ?
Sunt eu.
Te uiți la mine 
și mă privești 
cu uimire.
Sunt mai altfel
mai gătită
cu podoabe noi
cu părul adunat 
în coadă
și mici riduri 
pe la ochi
cu trupul aplecat,
pași mici
puțin gînditoare,
dar nu bătrână
căci sufletul meu
e ca florile câmpului,
iarba v

Vânt cald, ce tot bate-n crengi
Printre picături de ploaie să culegi
Caise galbene să-ți umple sufletul
De înălțime tremur și eu și pământul.

Aleargă lumea pe afară
printre tertipurile timpului
ce fac din când în când gargară
pe alocuri pe unde faptele
îndreaptă sau strâmbă
încrederi respecte principii
hrănindu-se cu îndoieli şi lacune
ce nasc prejudecăţile
ce se-agaţă de minţi rătăcite
în curbele

Din drumu-i sinuos şi timpul s-a oprit

Când fericirea îmi provoacă insomnii,

Alerg deziluzionată spre infinit

Magnetizată de mugurii luminii.

Am obosit. Să mă opresc? Nu vreau! Nu pot.

Mă strigă ecoul ieşit din buzunar

Care uşor transformă nimicul în tot

Ce

Azi s-au întâlnit în răscrucea cerului
opusurile
helios și-a oglindit câteva clipe
în ochii selenei dorințele fierbinți
a mistuit în sărutul privirii
fluxul emoțiilor din oceanul nopții
eul se frâmântă și plânge
încremenirea din suflet îl strânge
p

Sunt călătoare printre stele,

În inima mea sunt bine ascunse,

De suflet sunt bine prinse,

În mare se agită valurile.

E vară, cerul știe toate poveștile,

Răsare luna într-o seară de mătase,

Sunt călătoare printre stele,

În inima mea sunt bine ascunse.

Răsare

Pe o pajiște înflorită, între prânz și asfințit
orizontul era aproape, când pe tine te-am zărit.
Frumoasă ca o floare, tu păşești fermecătoare
aplecându-te cu grijă, să culegi din câmp o floare.

Tu femeie
ce ești cântec
în bătaia vântului
cu ochii verzi turcoaz
ca marea 
în golful muntelui
veseli ca cerul senin
triști ca tăcerea,
ești ca o picătură
de rouă prelinsă
la ivirea zorilor
în văpaia vântului
ce arzi
renaști 
și te stingi
ca o floar

Îmi scutur zdrențele sufletului alterat

Aproape că nu mai exist,

Dar am puterea să învăț să trăiesc despicat

Adulmecându-mi destinul îmbibat în pesimism.

Să mă mai nasc o dată

Cui i-ar mai folosi? De ce atâtea zbateri?

Durerea sau poate fericirea mutilată

Din trupul nopții mi-am desprins sărutul

Cu gust de alge și de meteori,

Mi-s ochii tăi nemărginiți avutul,

Cu-amurgul de sub pleoape mă-nfiori.

Pe buze reci de ploi și așteptare,

Mi-e șoapta haina-n care te îmbrac,

Un roi de frunze întomnarea are,

Îmi ești

Ia să mergem mai departe pe făgașul omeniei,

Să descoperim în lume seva brută-a ironiei,
Astfel lămurind premisa rațiunii de a scrie
Cam ce credem noi că este și ce ar putea să fie.
Dacă vrei cu-o poezie să te-afirmi către norod,
Pregătește-te să suf

E-alegerea banului de-a se-nțepa-n apă,   

În timp ce tu îți declari nevinovăția

Cu sânge rece, doar clipind puțin din pleoapă.

Dosaru-ți stă pe masă, c-așa-i tradiția.

Privesc macabrul tablou ca o filantroapă:

S-a-mpiedicat în noroi și democrația!

E-aleg