Blog

Tăcerea –

Limbă universală

Cu rădăcini profunde

Din marea artă a conversației

Seninătate stăruitoare

A unei minți meditative;

În noianul de răspunsuri posibile,

Căutând lumina

Sacră,

După ultimul cuvânt

Ieșit din matca gândului

Adevăr sticlind jăratec

În ult

Nu-i nici măcar o umbră de-ndoială:

Mergând spre lumină, ne urmează,

Când ne-ndepărtăm de ea, cu sfială,

Umbra ne precede și ne-avertizează.

În lipsa-i de culoare, ne-nsoțește

Ca o punte dăruită înspre viață

Întinsă de lumina care izvorăște

Din chemarea l

Am zăbovit în cuvintele nespuse de tine
cu dragostea adâncită-n sub gene.

Am simţit cum o parte din cerul tău
acoperă apele mele învolburate-ntre maluri
şi tu le chemi într-o mare de linişte
unde corăbii de vise pleacă în larg.

Odată cu tine mă despart

O MINUNE

Pe cer se leagănă coveţi de nori,
,,vreme de beţie'' ce-mi dă fiori,
gândul inverzit foşneşte cuminte,
dar cuvintele-s demult, sleite.

Aţipesc, înfăşurată-n vise cărunte,
tresar, ceva m-a atins pe frunte,
ai trimis un gând de dor-flămând,
dar a ajun

Tăcerea îmi calcă visul
în picioare,
se scutură de somn 
ia lumea în spate
şi urcă Golgota clipelor…
Un fir de speranţă răsare
udat de lacrima lui Hristos,
a făcut pact cu viaţa
să mă ridice de fiecare dată.

Viaţa o străpung 
c-un gând,
să curgă din ea începutu

Freddy Prestol Castillo (1914-1981). Nace en San Pedro de Macorís, el 24 de Junio de 1914, era hijo de Miguel Ángel Prestol y de Hortensia Marcano. Realizo sus estudios primarios en el Colegio Santo Domingo, donde se destaco siempre por sus altas cal

Tăcerea îmbracă hainele singurătăţii,
n-are vorbe cu nimeni
se plictiseşre în braţele dorinţelor nelocuite.

Îşi adună speranţe pe care le aşează în vise,
chinuie gândurile să capete personalitate
apoi le insufla o schimbare de substanţă
prin acţiune ş

Tata Doamne

când zorii zilei

deschid uşor uşile cerului

Tu îmi ţii perna-n mâinile Tale

mângâindu-mi somnul

cu privirea luminoasă.

Tata Doamne

când soarele

şi-a brodat razele peste tot

cu drag îmi deschizi ochii

redându-mi

dorinţa şi nevoia de viaţă.

Tata Doamne

srăbate fericirea pe jos
paşii îl aşteaptă din urmă
vine cu aerul înghesuit în buzunare
şi cântă cu bucuria uitată decuseară
în paharele pline.

nu ştie dacă are vreun merit
dar se simte în al noulea cer
când coboară pe pământ se întristează
are zilele

(I parte)

La umbra  unui nuc, lângă izvor,

Unde era un lac odată,

Se întâlnea un brav fecior

Cu o gingașă, frumoasă fată.

Ei, zi la zi, în fiecare seară,

Spre codru verde se-ndreptau,

Visând din nou, a câta oară,

Săruturi dulci, căci se iubeau.

În lum

Vâslea prin gânduri spre un ţărm,
nu se vedea niciun oraş.

Vroia să vadă lumini, aripi de lumini,
dar nu se zărea nici măcar o pasătre,
pesemne în acea noapte se odihneau şi îngerii
şi-a strâns toate visele din memorie,
apoi a pornit prin pustiul aşte

De Înviere

 Iar desenez pe cer statui cu sfinți poeți fără de țară 

 cu versuri vechi și glas șoptit,                            

 cînd vine Noptea Invierii                                  

 și-un cor de maici cîntînd pe scară

 și-un glas de lemn batind

   Am informat pe toată lumea că de joi nu mai sunt disponibil.

   Și, totuși...

   Un El la ușă, lejer afumat și disperat:

   − Domnu Mihai, slavă domnului, se răcesc ouăle!

   − Poftim?

   − Ouăle... Incubatorul...

   − Stai o țâră. Aștept pe fi-meu, acu

-Nu mănânc carne de miel!
Protestează Daniel.
Tati, nu-l sacrifica
Că cere tradiția…

Plânge-n curte pe-un butuc,
De răsună în sătuc,
Băiețelul bălăiel,
-O, mieluțul…sărmănel…

Mielul sare zvăpăiat,
Cu boticul țuguiat,
Bea apă din cofăiel,
Adusă de Daniel.

-Vino i

                                      Am căzut ca o sămânță

                                      În acel pământ fertil,

                                      Cu a Domului voință

                                      Am crescut frumos copil.

Măsor universul cu puterea minţii,
adun în gânduri orizontul de care mă despart,
toate drumurile mă duc spre nefiinţă
şi nimeni nu are nicio explicaţie.

Însemnările mele de circumstanţă
mă lasă să zăbovesc în speculaţii logice,
dar nu mă pot arunca în

Într-o geometrie complicată

De lungi picioare de paing,

Rădăcinile gândului se-ating

Și, presimțind lumina, o cată.

Nemaivrând zălogit să rămână,

Făcând din aripile-ntinse scut,

Se-avântă să se-nalțe renăscut

Agățându-se de lumină c-o mână.

Răspunzând la